UPDATE Jaful secolului. Muzeul Naţional de Istorie: Expertiza cenuşii nu a putut releva dacă au fost arse şapte tablouri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a prezentat joi rezultatele expertizei realizate de către specialiştii instituţiei asupra probelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 1 martie efectuată în cazul tablourilor din Muzeul Kunsthal, Rotterdam.

UPDATE Cuiele găsite în cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţii, sunt mai vechi de sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind făcute manual, iar după numărula acestora, ar fi fost arse cel puţin trei tablouri, potrivit expertizei făcute de specialiştii MNIR.

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, a declarat, joi, că aceste cuie găsite la expertiză sunt mai vechi de sfârşitul secolului al XIX-lea, produse "într-o tehnică meşteşugărească, deci de fierari, bucată cu bucată, fiind prin batere, prin forjare".

„Cuiele actuale sunt produse industrial, cu ajutorul unor maşini din sârmă. Este o diferenţă de la cer la pământ. Şi pigmenţii sunt pigmenţi specifici pentru vopselele de ulei profesioniste, folosite de pictori, nu sunt vopsele folosite pentru vopsit gardul sau mobila. De asemenea, aţi văzut că adesea pigmenţii sunt aşezaţi pe stratul de preparaţie şi poartă urme de pânză imprimată sau chiar incomplet arsă”, a spus Ernest Oberländer-Târnoveanu, într-o conferinţă de presă în care a prezentat rezultatul expertizei făcute de specialiştii MNIR în cazul probelor ridicate de procurori din casa Olgăi Dogaru.

Nu poate spune cu exactitate dacă tablourile arse fac parte din cele şapte opere de artă

Acestea au fost prelevate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la percheziţia din 1 martie, de la adresa din comuna Carcaliu, strada Mălăşneaca nr. 1351, judeţul Tulcea şi separate în cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Serviciul expertize fizico-chimice.

Reprezentanţii MNIR au precizat că, în urma expertizei, s-a stabilit că, după numărul şi tipurile de cuie găsite, este posibil să fie arse trei tablouri diferite.

„La acestea putem să adăugăm un al patrulea, cel de la care provin scoabele, care provin fie de la o lucrare realizată recent, contemporană, fie de la o lucrare mai veche, restaurată şi a cărei pânză a fost realizată pe un şasiu nou. Deci minimum trei, maximum patru lucrări, dar numai cele realizate în tehnica ulei pe pânză”, a precizat dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Acesta a adăugat că nu poate spune cu exactitate dacă tablourile arse fac parte din cele şapte opere de artă furate de la muzeul din Rotterdam.

Analiza fizico-chimică a fost făcută în perioada 26 aprilie - 18 iulie

În cadrul conferinţei de presă au fost oferite date asupra expertizei privind probele ridicate de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) cu ocazia percheziţiei efectuate în comuna tulceană Carcaliu şi separate în cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Serviciul expertize fizico-chimice.

„În urma analizării compoziţiei chimice a materialelor menţionate şi a evidenţierii, în interiorul acestora, a pigmenţilor specifici picturilor pe pânză, a reieşit faptul că cenuşa provine din arderea a cel puţin trei opere de artă (tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză)”, a arătat MNIR.

Mai exact, analiza fizico-chimică a fost făcută în perioada 26 aprilie - 18 iulie, de către o echipă formată din trei experţi, care au analizat cenuşa utilizând mai multe metode, şi anume microscopia optică şi electronică, spectrometria cu fluorescenţa de raze X şi difracţia de raze X.

De altfel, instituţia va prezenta rezultatele expertizei într-o conferinţă de presă care va avea loc joi, eveniment la care vor participa directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, şi echipa de experţi a Centrului de Cercetări şi Investigaţii Fizico-Chimice şi Biologice din cadrul muzeului, din care fac parte dr. Gheorghe Niculescu, dr. ing. Migdonia Georgescu şi cercetător ştiinţific Zizi Baltă.

Valoarea prejudiciului, estimată la 18 milioane de euro

În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune„ de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, „cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni”, au precizat procurorii. Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Primul termen de judecată - 13 august 2013

Dosarul va fi luat în discuţie de magistraţii Judecatoriei Sectorului 3 Bucureşti, primul termen de judecată fiind stabilit în 13 august.

Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea.

Olga Dogaru a spus că, din dorinţa de a-şi proteja fiul, de a nu-i face rău lui şi pietenilor lui şi pentru că îi era frică, s-a hotărât să ardă tablourile, crezând că dacă „tablourile nu vor fi găsite niciodată, nu vor fi probe împotriva lor şi nu vor putea fi condamnaţi”, au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Astfel, la aproximativ patru zile după percheziţia făcută de anchetatori la 13 februarie, Olga Dogaru a hotărât să ardă tablourile.

„Am făcut întâi focul în soba din baia mea, după care m-am deplasat în cimitir şi am dezgropat tablourile, reîntorcându-mă acasă cu acestea. Am băgat coletul - sacul în care erau împachetate cele şapte tablouri, fără să-l mai desfac, în sobă, am pus câteva lemne, papucii, şoşonii din cauciuc cu care fusesem încălţată şi am aşteptat să ardă complet. Acestea au ars destul de repede şi am văzut că tablourile arseseră complet. A doua zi, eu personal am curăţat soba, scoţând cenuşa, pe care am pus-o într-o roabă şi am lăsat-o în curte. Apoi l-am rugat pe Gioni, omul care ne ajută prin curte, să arunce cenuşa la groapa de gunoi, care este o râpă”, a declarat Olga Dogaru, în faţa procurorilor.

Pasibilă de închisoare între 10 şi 20 de ani

Anchetatorii au ridicat urmele de cenuşă şi material rezultate în urma arderii din soba locuinţei Olgăi Dogaru, probe care au fost supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Potrivit raportului întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul expertize fizico-chimice, consemnat în rechizitoriu, „în proba de cenuşă pusă la dispoziţie s-au evidenţiat şi separat urme cu aspect de pelicule de vopsea, pelicule de rugină, material de construcţie, material lemnos carbonizat, două fragmente lemnoase, foiţe de aluminiu, cuie, fibre textile, fire de păr etc. Din analiza chimică a cenuşii, nu se poate determina natura materialelor care au condus, prin ardere, la obţinerea acesteia. Din analizele efectuate nu s-a putut stabili natura peliculelor cu aspect de vopsea”.

Astfel, pentru a stabili cu exactitate dacă tablourile au fost arse, anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize la Muzeului Naţional de Istorie a României.

Dan Popescu, galerist „H`art gallery”, scrie pe blogul său de pe adevarul.ro:

Acest tip de furt este un accident nefericit ce ţine totuşi de o anume dialectică interioară Articol integral pe blogul lui Dan Popescu.

Pe aceeaşi temă:

EXCLUSIV Ecranizarea furtului tablourilor din Rotterdam, blockbuster cu actori străini şi buget record pentru România

Dacă un grup de români a  furat tablouri în valoare de 18 milioane de euro dintr-un muzeu din Rotterdam, regizorul Tudor Giurgiu vrea să dea o „lovitură” pe piaţa cinematografică. Filmul de acţiune despre cele întâmplate va avea un buget de 6-7 milioane de euro, iar aşteptările sunt ca încasările să fie duble.

Tablourile furate de la muzeul din Olanda, aduse în ţară în două perne. Mama unuia dintre suspecţi a recunoscut că a ars tablourile

Cele şapte tablouri furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012, ar fi fost aduse în România ascunse în perne, prin Vama Nădlac şi ar fi stat o perioadă în portbagajul maşinii lui Eugen Darie, se arată în rechizitoriul prin care cei şase suspecţi în acest dosar au fost trimişi în judecată. De asemenea, mama lui Radu Dogaru ar fi recunoscut în timpul audierilor că a ars tablourile în soba casei sale.

Jaful secolului: şase persoane au fost trimise în judecată în dosarul furtului de tablouri de la muzeul din Rotterdam

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism i-au trimis în judecată, luni, pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Suspecţii români în furtul de tablouri din Rotterdam vor să fie judecaţi în Olanda

Cei trei români acuzaţi că în octombrie ar fi furat şapte tablouri din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, vor să fie judecaţi în Olanda, a declarat avocatul acestora pentru ziarul olandez Telegraaf.

Româncă arestată în cazul furturilor de tablouri din Rotterdam. Un procuror şi doi poliţişti români sunt în Olanda

O româncă în vârstă de 19 ani a fost arestată luni dimineaţa la Rotterdam, Olanda, fiind suspectă în cazul furtului a şapte picturi de Matisse, în 2012, din muzeul de artă al oraşului, a anunţat poliţia din Rotterdam într-un comunicat, informează agenţia de ştiri AFP.

Percheziţii la Carcaliu: arme de vânătoare în casa unuia dintre tinerii reţinuţi pentru Jaful Secolului. Mătuşa lui Dogaru: „Blestemate să fie tablourile!“

După ce s-a aflat că o parte din cele şapte tablouri furate din Olanda s-ar afla la Carcaliu, poliţiştii au descins vineri după amiază în mai multe locuinţe ale apropiaţilor lui Radu Dogaru (28 de ani), unul dintre cei trei tineri acuzaţi de Jaful Secolului.

Valiza în care s-ar fi aflat tablourile furate din Olanda, în curtea unei case din Carcaliu. Pânzele nu sunt de găsit

În urma percheziţiile desfăşurate marţi în localitatea Carcaliu din judeţul Tulcea a fost găsită celebra geantă pe care ar fi adus-o Radu Dogaru (28 de ani) la mătuşa sa imediat după ce a ajuns în ţară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite