Mulţumim, domnule Ponta! Mulţumim, domnule Oprescu!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem în Săptămâna Europeană a Mobilităţii. Iar Bucureştiul, prin semnătura primarului Oprescu Sorin, s-a angajat să „organizeze”* activităţi care să demonstreze interesul autorităţilor pentru problemele de mobilitate ale oamenilor. Aţi auzit de ele, nu?

În documentul semnat de primar, evenimentul principal trebuia să fie „Ziua fără maşini”. Însă eu nu am auzit când a fost stabilită această dată. Noroc cu bucureştenii care s-au suit sâmbătă pe biciclete şi au venit în număr mare la protestul “Vrem un oraş pentru oameni”. Ei au fost cei care au dat tonul “Zilei fără maşini” în Bucureşti.

Motivele protestului sunt aceleaşi din anii trecuţi:

- neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră
- încurajarea transportului motorizat în timp ce oraşul este cea mai poluată capitala europeană
- lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii
- menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete
- neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.

Dăcă cei aproximativ 2500 de oameni prezenţi la protest ar fi venit fiecare la volanul unei maşini, coloana ar fi avut peste 8 km lungime. Însă, pe biciclete, ei au ajutat la decongestionarea traficului din oraş. Sub îndrumarea poliţiei, coloana a depăşit rareori lungimea de 1 km.

Un ajutor neaşteptat, în celebrarea "Zilei fără maşini", a venit din partea domnilor Oprescu şi Ponta. Ei, prin blocarea unor artere importante, au reuşit să determine bucureştenii să renunţe sâmbătă la maşini.

Încă nu se ştie motivaţia pentru care mii de oameni au fost aduşi sâmbătă cu autocarele în Bucureşti. Unii afirmă că au fost aduşi la ziua de naştere a domnului Ponta. Altţi susţin că, pentru a doua oară, s-a anunţat candidatura domnului Ponta.

Există insă diferenţe între cele două adunări publice. În timpul marşului bicicliştilor oamenii aplaudau, făceau poze şi erau zâmbitori. În schimb, în zonele blocate de sutele de autocare, lumea nu zâmbea.

Ehhh... important este că domnul Oprescu şi-a dat acordul ca jumătate de oraş să fie blocat. Astfel, edilul-şef a contribuit la marcarea evenimentului “Ziua fără maşini”.

Însă, mi-e teamă pentru Ponta şi Oprescu.

În primăvară, atunci când bicicliştii au ieşit la o adunare publică legala, eu am fost reclamat de Jandarmerie că am blocat traficul. Sunt sigur că sâmbătă, Oprescu şi Ponta au fost reclamaţi la Procuratură după ce au blocat jumătate din oraş.

Mai grav este pentru domnu’ primar, că e « recidivist ». El blochează Capitala zi de zi.

Să le ţinem pumnii!

Marian Ivan, membru fondator al OPTAR

* - niciuna dintre activităţile desfăşurate în Săptămâna Europeană a Mobilităţii nu este organizată de Primăria Municipiului Bucureşti


Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite