Motociclistul acuzat de omor a fost arestat pentru 30 de zile. Ce pedeapsă riscă acesta dacă este găsit vinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii au decis arestarea motociclistului pentru 30 de zile.
Judecătorii au decis arestarea motociclistului pentru 30 de zile.

Judecătorii au decis arestarea motociclistului Laurenţiu Tirica Mitici  (zis Americanu') pentru 30 de zile după ce acesta a lovit şi a proiectat pe o maşină un tânăr din Bucureşti care circula pe o trotinetă electrică şi care a murit miercuri seară la spital. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 25 de ani de închisoare.

Judecătorii au aprobat cererea de arestare făcută de procurori. Motociclistul a fost arestat pentru 30 de zile, iar în cazul în care acesta este găsit vinovat, riscă 25 de ani de închisoare. 

Practic, ancheta a scos la iveală că miercuri seara, la ora 18:30, în timp ce staţiona la culoarea roşie a semaforului din intersecţia Splaiul Unirii cu Calea Vitan Bârseşti, Laurenţiu Trica Mitici a fost lovit în spate de către un bărbat care se deplasa pe o trotinetă electrică. 

„Pe fondul discuţiilor în contradictoriu cei doi şi-au adresat injurii şi ameninţări, după care au părăsit zona respectivă îndreptându-se către intersecţia dintre Calea Vitan Bârseşti şi Şoseaua Olteniţei. Inculpatul a ajuns primul în apropierea intersecţiei respective, a coborât de pe motocicletă şi a aşteptat pe carosabil venirea victimei care se deplasa pe trotineta electrică. Când cea din urmă s-a apropiat, inculpatul a alergat către aceasta cu intenţia de o agresa, determind-o să treacă de axul despărţitor dintre cele două sensuri de deplasare, aruncând în aceleaşi împrejurări cu casca de motociclist în victimă, lovind-o în zona capului, determinând dezechilibrarea şi căderea acesteia pe carosabil, victima fiind lovită frontal de un autoturism care circula regulamentar din sens opus”, arată anchetatorii.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a victimei, care a fost transportată la un spital, unde a decedat după aproximativ o oră şi jumătate de la momentul impactului. 

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, iar la acest moment se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.

Cine este Americanu', motociclistul acuzat de omor

Laurenţiu Trica Mitici (Americanu') este cunoscut în lumea motocicliştilor. Acesta este descris de către prieteni ca fiind un individ calm şi calculat, glumeţ, relaxat. De asemenea, el s-ar fi implicat în mai multe acţiuni umanitare, aşa cum reiese din declaraţiile persoanelor apropiate. 

„Atât cât l-am cunoscut, este un om cu coloană, sufletist, plin de umor şi principii. Laurenţiu s-a implicat activ în toate evenimentele caritabile, chiar dacă are probleme financiare . Chiar şi în momentele în care a exagerat cu alcoolul, l-am văzut tot calm şi glumeţ”, i-a scris Cristina Dinu avocatului motociclistului.

Cu toate acestea, postările de susţinere ale persoanelor aproapiate motociclistului, au stârnit şi reacţii negative, oameni care îl condamnă pentru ce a făcut.

„Să ceri ajutorul într-o culpă ca asta şi să nu-ţi asumi ceea ce ai făcut mi se pare grotesc. Terminati cu postările astea şi lăsaţi lucrurile să ţi urmeze făgaşul normal. Şi eu l-am cunoscut, dar mă dezic de oamenii care au asemenea porniri antisociale”, a scris un alt motociclist. 

Citeşte şi Un tânăr care mergea pe trotinetă în Capitală a murit după o şicanare în trafic. Cine este Americanu', motociclistul acuzat de omor UPDATE

Filmul accidentului în care un tânăr care mergea pe trotinetă a fost omorât de un motociclist cu care s-a şicanat în trafic

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite