Motivarea condamnării lui Liviu Dragnea. Înalta Curte: Îi dă posibilitatea unei schimbări de atitudine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dragnea

Cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru fostul lider PSD Liviu Dragnea este suficient şi proporţional, în raport cu circumstanţele reale şi personale, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ, dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine, precizează judecătorii Instanţei supreme în motivarea condamnării fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor.

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, în procesul de reanaliză efectivă a criteriilor de individualizare judiciară prevăzute în art. 72 din Codul penal 1969, consideră cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni ca fiind suficient şi proporţional, în raport cu circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ, dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine şi raportare la valorile sociale afectate prin fapta comisă, respectiv încrederea în instituţiile publice şi relaţiile de serviciu, în conştientizarea consecinţelor unei infracţiuni de serviciu, din perspectiva funcţiei deţinute, neimpunându-se majorarea acestuia", se precizează în motivare.

Totodată, instanţa de apel, în majoritate, a constatat că, în raport de cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare, "privarea de libertate constituie singura modalitate legală de executare a pedepsei care este aptă să conducă la îndeplinirea concretă a funcţiilor sancţiunii aplicate", arată agerpres.ro.

Declaraţiile care l-au înfundat pe Dragnea

Judecătorii au dat şi mai multe citate din declaraţiile secretarelor şi ale şefei DGASPC. Astfel, aflăm că Floarea Alesu a declarat că Dragnea cunoaştea situaţia ei şi o va rezolva în scurt timp: „ Mi-a spus (Dragnea- n.red.) că are cunoştinţă despre situaţie, că va rezolva situaţia in cel mai scurt timp, in sensul ca in cel mai scurt timp le va angaja la organizatia PSD”, relatează ziare.com.

Declaraţiile Anisei Stoica, una dintre persoanele angajate fictiv în cadrul DGASPC Teleorman, este citată extenstiv în motivarea instanţei.

„Sunt de profesie ziarist şi, începând cu primăvară anului 2006, nu reţin data şi luna, mi-am desfăşurat activitatea efectiv în cadrul organizaţiei PSD Teleorman, mai exact a biroului de presă al acestei organizaţii politice, unde am condus şi coordonat efectiv activitatea de presă a biroului. 

  

Nu cunosc cu exactitate motivul pentru care s-a recurs la această soluţie, însă datorită faptului că nu am putut fi remunerată de la organizaţia politică la care mi-am desfăşurat activitatea, preşedintele organizaţiei judeţene Teleorman din acea perioadă, Liviu Nicolae Dragnea, care deţinea şi funcţia de preşedinte al CJ Teleorman, a luat hotărârea că pentru o perioadă temporară, până se va găsi o soluţie de angajare efectivă a mea în cadrul organizaţiei PSD Teleorman, să fiu angajată în funcţia de referent în cadrul DGASPC Teleorman, instituţie ce se află în componenţa şi subordinea CJ Teleorman. Mi s-a spus, după cum am precizat, că această situaţie va fi temporară (angajarea în cadrul DGASPC Teleorman), însă eu am continuat să-mi desfăşor în fapt activitatea în cadrul biroului de presă al PSD Teleorman, până în iarnă anului 2010. 

  

 În toată această perioadă, după cum am declarat, eu am lucrat în fapt la biroul de presă al PSD Teleorman şi de la DGASPC Teleorman am încasat lunar un salariu, care era situat în jurul sumei de 700 lei”, a spus Stoica în cadrul procesului.

Judecătorii prezintă declaraţiile altor martori care confirmă mărturia secretarei PSD. În plus, această declaraţie este coroborată cu cea a Floarei Alesu. 

  

 "Contrar susţinerilor apărării, probatoriul confirmă că interesul pentru menţinerea că angajate în cadrul DGASPC Teleorman, instituţie de la care puţeau obţine un salariu, aparţinea inculpatului Dragnea Liviu. 

  

 În acest sens, Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în majoritate, reţine că inculpatele Stoica şi Botorogeanu au desfăşurat o activitate cu caracter permanent în cadrul Organizaţiei Judeţene a PSD Teleorman, având un rol esenţial în activitatea curentă a acestei organizaţii", mai motivează Înaltă Curte. 

   

Pe 27 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, definitiv, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. 

Hotărârea a fost luată de un complet format din 5 judecători. Patru au fost pentru condamnare-Rodica Aida Popa, fost vicepreşedinte al Înaltei Curţi, Lucia Tatiana Rog, Luciana Mera şi Simona Encean, iar cel de-al cincilea judecător-Alexandra Iuliana Rus, şi-ar fi dorit rejudecarea întregului dosar. Instanţă supremă a menţinut practic sentinţa data în faza de fond a procesului. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite