Momentul când, pentru prima dată după 1989, România şi-a câştigat respectul de sine

Peste Ocean, la 4 iulie se aniversează aprobarea de către Congres a Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, faţă de Marea Britanie. În acest an, pentru prima oară sunt aduse la festivitatea oficială elemente reprezentative ale tehnicii de luptă americane. Este un moment în care preşedintele Donald Trump va da - printr-un discurs aparte - onorul armatei americane.

O coincidenţă interesantă face ca în aceeaşi zi, de 4 iulie, să fi văzut lumina zilei, în urmă cu şapte decenii, compatriotul care din 1998, timp de opt ani, a fost reprezentantul Armatei României în Comisia interministerială pentru delimitarea spaţiilor maritime ale ţării noastre, cu Ucraina şi Bulgaria, şi în Comisia de negociere a Tratatului de frontieră cu Ucraina. 

Ulterior, acelaşi conaţional a făcut parte, între anii 2004 şi 2007 din colectivul de redactare a documentelor prezentate de către România Curţii Internaţionale de Justiţie, iar între 01 şi 20.09.2008, din echipa ce a reprezentat Guvernul României la Curtea Internaţională de Justiţie, în susţinerea fazei orale a procesului contra Ucrainei.

A fost şansa vieţii celui despre care scriu aceste rânduri, ca să fie într-o echipă omogenă, ce a reuşit să aducă ţării un teritoriu asupra căruia, începând cu martie 2009, România are drepturi suverane.

Chiar dacă este o zonă maritimă, spaţiul care, de acum încolo, aparţine României se întinde pe o suprafaţă de două ori mai mare decât aria judeţului Brăila. În cei 9.700 km2, dobândiţi prin decizia Curţii Internaţionale de Justiţie, România are dreptul să exploateze toate resursele minerale sau biologice existente. Cantitatea de hidrocarburi aflată în zonă este una considerabilă. Şi din punct de vedere al resurselor biologice, zona ce a revenit ţării noastre este una dintre cele mai bogate arii din Marea Neagră.

Rezultatul final al demersului românesc de la Haga a justificat efortul echipei mixte – formată din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale -, de a negocia cu interlocutorii ucrainieni şi, apoi, de a lămuri Curtea de la Haga asupra corectitudinii poziţiei României, de a intra în posesia acelui areal maritim, la care îi dădeau dreptul normele justiţiei internaţionale.

Onestă şi necesară este reamintirea faptului că echipa mixtă a beneficiat de aportul unor compatrioţi care merită scoşi din anonimat, precum contraamiralul în rezervă Ion-Dănuţ Toader, comandorul Costel Avrămescu, comandorul Aurel Constantin - şeful Direcţiei Hidrografice Maritime -, colonelul Marin Alniţei – şeful Direcţiei Topografice Militare -, şi doi ofiţeri nominalizaţi în documentele de la proces: Octavian Buzatu şi Ovidiu Neghiu. Buzatu, cu studii de hidrografie la Trieste şi la Londra, a reuşit să transpună grafic ideile pe care membrii delegaţiei române – inclusiv cei cinci avocaţi internaţionali pe care i-a angajat România – şi le-au imaginat pentru convingerea Curţii, privind dreptatea poziţiei româneşti. A contat enorm aportul compatrioţilor Bogdan Aurescu şi Cosmin Dinescu, personalităţi marcante ale diplomaţiei române, care şi-au ţinut discursurile atât în engleză, cât şi în franceză, în faţa celebrei Curţi de la Haga. Tot ei au conceput modul de organizare a conţinutului documentelor trimise Curţii şi au dat girul final al argumentaţiei înserate în cele două documente principale: Memoriul României (peste 250 pagini) şi Replica României la poziţia Ucrainei (peste 330 pagini). Contribuţia compatrioţilor Ioana Preda şi Liviu Dumitru, organizatorii rundelor de negociere, a contat în economia bătăliei câştigate de delegaţia română.

După cum remarca cel aniversat azi - născut pe 4 iulie 1949, în localitatea Costâna, judeţul  Suceava - contraamiralul (r.) dr. Eugen Laurian, care a urcat în ierarhia militară până la postul de director adjunct al Statului Major al Armatei României: 

„Pentru prima dată, după 1989, România şi-a câştigat respectul faţă de sine! Şi acesta este lucrul cel mai important! Şi mai cred că România şi-a demonstrat, sieşi, dar şi altora, că prevederile normelor de drept internaţional nu sunt vorbe goale şi că, atunci când acţiunea internaţională a unui stat se bazează necondiţionat pe aceste norme, nu se poate greşi. Nu în ultimul rând, România a câştigat drepturi suverane asupra arealului de 9.700 km2 ce i-a revenit şi a pus capăt unui diferend care trena, de peste 40 de ani, asupra relaţiei ţării noastre cu vecinul de la nord-est.“

Dintr-o asemenea perspectivă, la împlinirea vârstei de 70 de ani, este firească urarea: 

La mulţi ani frumoşi, Distinse Domnule Amiral, pildă de serviciu credincios adus naţiunii noastre.