Moldova lui Plahotniuc: o dictatură construită pe absurditate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernarea de la Chişinău se răzbună pe UE, alimentează sentimentul antieuropean în Moldova şi încearcă să amortizeze propagandistic lovitura de imagine pe care a primit-o din partea UE după retragerea încrederii.

După decizia Parlamentului European de a suspenda finanţarea Moldovei, urmare a invalidării alegerilor locale din Chişinău, câştigate de liderul opoziţiei anti-sistem Andrei Năstase, preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a ameninţat oficial UE că guvernarea de la Chişinău nu va mai respecta „condiţionalităţile din diferite acorduri“, fără a preciza dacă se referă şi la Acordul de Asociere Moldova-UE. Nu a uitat să-şi mascheze furia faţă de UE după fraza îndrăgită a populiştilor: „PDM-ul se va baza pe interesele cetăţenilor“. Iar vicepreşedintele PDM, Vladimir Cebotari, a numit marţi, în bătaie de joc, rezoluţia Parlamentului European „o hârtie“: „Noi nu avem nevoie de acestă rezoluţie ca să continuăm să ne onorăm angajamentele noastre. Suntem serioşi, pentru ca să nu avem nevoie de astfel de hârtii“.

Alimentează ostilitatea faţă de UE

Democraţii au emis şi un comunicat în care menţionează că rezoluţia Parlamentului European nu va avea efecte de ordin economic sau financiar asupra Guvernului şi nici asupra cetăţenilor Republicii Moldova. Iar ca să fie mai convingători au anunţat marţi un nou proiect grandios - apă potabilă şi canalizare pentru toate localităţile din ţară, asigurând că „bugetul de stat devine din ce în ce mai puternic“. Numai că proiectul ar urma să înceapă în 2019, adică după alegerile parlamentare din toamna acestui an. Altfel spus, democraţii lui Plahotniuc speră că alegătorii vor ciupi din această „nadă electorală“ şi că-i vor vota la toamnă, pentru a avea apă la robinet, chiar dacă, politic, îi detestă. În paralel cu acest mesaj adresat alegătorilor, democraţii au mai lansat unul primarilor încă neracolaţi de PDM (în condiţiile în care alegerile parlamentare se vor desfăşura în baza sistemului electoral mixt): în pofida suspendării finanţării din partea UE, PDM a anunţat marţi majorarea cu 50% a salariilor funcţionarilor din administraţia publică locală începând cu luna august.

Concomitent cu această „îmbrăţişare“ sufocantă a funcţionarilor locali, exprimată printr-o grijă cu un profund iz populist, democraţii au demarat o campanie deschisă de denigrare a Uniunii Europene în Moldova. Demnitari PD-işti de prim rang au acuzat zilele acestea UE de presiuni (au spus că liderii UE le-ar fi cerut să se implice în treburile justiţiei în vederea validării alegerilor), de imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova: „Am fost şi eu sunat, la fel ca premierul Pavel Filip. Au fost anumite aluzii că trebuie să facem ceva pentru validarea mandatului de primar. Am întrebat ce trebuie să fac eu în calitate de preşedinte al Parlamentului? Să sun judecătorul? Eu nu pot să sun judecătorul, pentru că asta înseamnă dosar penal. Cum noi, politicul, să intervenim în actul justiţiei? (…) Bineînţeles că nimeni nu a zis direct să sun judecătorul, dar modalitatea prin care se discuta… încercaţi să faceţi ceva“, a explicat şeful Parlamentului, Andrian Candu, la un post TV afiliat PDM.

Acuzaţii halucinante: UE, vinovată că Plahotniuc a acaparat justiţia

Mai mult, democraţii au acuzat UE că s-ar face vinovată de eşecul reformei justiţiei în Moldova pentru că UE a insistat ca această reformă să fie făcută. Asta chiar dacă ani la rând UE a atenţionat autorităţile de la Chişinău că mimarea reformelor în justiţie nu va trece. Mai grav,  premierul moldovean a recurs la tertipuri lacrimogene, sensibile pentru a arăta cât de „rea“ este UE pentru că a sistat finanţarea Moldovei. El a spus că banii din asistenţa macrofinanciară a UE erau planificaţi pentru alimentaţia copiilor din şcoli şi grădiniţe şi pentru salariile profesorilor. Indirect, premierul pretins „pro-european“ a sugerat că acum copiii din Moldova vor rămâne flămânzi din vina UE, iar profesorii - săraci tot din cauza deciziei UE de a suspenda finanţarea – un cadou nemaipomenit, în an electoral, pentru stânga pro-rusă care, văzând că moldovenii votează geopolitic, şi-a concentrat toate eforturile propagandistice în a compromite UE şi a înclina balanţa electorală în favoarea socialiştilor pro-ruşi ai lui Igor Dodon. Indirect, gestul premierului PD-ist a trădat miza post-electorală a PDM-ului: o alianţă de stânga cu PSRM după alegerile parlamentare din toamnă.

Cursul politicii externe, deturnat

Primele semnale despre o eventuală schimbare a cursului politicii externe au fost date săptămâna aceasta prin convocarea la Chişinău a ambasadorilor Republicii Moldova. Întâlnirea fruntaşilor PD, Andrian Candu (preşedinte al Parlamentului) şi Pavel Filip (prim-ministru) cu ambasadorii a avut loc după ce vineri cei doi, urmând exemplul liderului PD, Vlad Plahotniuc, au împroşcat UE cu mesaje agresive cu tentă electorală. Numai că, în timp ce Plahotniuc ameninţa vineri cu nerespectarea condiţionalităţilor din diferite acorduri, la întâlnirea cu ambasadorii, finul său, Andrian Candu, a declarat că „angajamentele europene rămân o prioritate absolută“ şi că „prioritatea Parlamentului rămâne integrarea europeană a ţării şi respectarea angajamentelor asumate în acest proces“.

Se pare că de vineri până marţi tactica decidenţilor PD s-a schimbat. Vineri, nervos, din cauza rezoluţiei votate în Parlamentul European şi după acuzaţiile de capturare a statului care au răsunat, la adresa sa, în forul european, Plahotniuc părea hotărât să „ardă“ Moldova – să o arunce în braţele Rusiei ca să se răzbune şi să-şi asigure libertatea pentru încă 4 ani într-o combinaţie post-electorală cu pro-ruşii lui Igor Dodon. După un week-end „răcoros“, Andrian Candu a mai făcut o încercare de a menţine aparenţele – a indus ideea că PDM mai are dreptul să fâlfâie drapelul UE chiar călcând în picioare principiile sacre ale UE în materie de democraţie. Pare convins că imperiul mediatic stăpânit de PD va reuşi să transforme în succes eşecul acestei guvernări care şi-a furat propriul poporul şi a pus povara miliardului de dolari furat din sistemul bancar în cârca cetăţenilor la 10 luni de la învestirea Guvernului. PDM pare decis: va continua să călărească fantoma îndreptăţirii până dincolo de absurditate. PDM se teme de furia poporului, cochetează cu acesta, îi promite ceea ce vrea să audă, dar este conştient că democratizarea societăţii înseamnă sfârşitul acestui regim şi puşcărie pentru fruntaşi. Aşa că va continua suprimarea libertăţilor utilizând o retorică pro-europeană falsă şi urmărind compromiterea definitivă a UE în Moldova.

De ce UE trebuie să se desolidarizeze tranşant de PD?

Suprimarea libertăţilor şi instituirea unui regim dictatorial la Chişinău a început: după numeroase încercări ale guvernării de a controla ONG-urile şi de a le bloca finanţarea din exterior, mai nou a apărut o iniţiativă care prevede amendarea Codului fiscal prin instituirea gradelor militare pentru funcţionarii publici care exercită atribuţii în Serviciul Fiscal de Stat. Aceasta vine la pachet cu atribuirea competenţelor de constatare şi urmărire penală. O altă noutate marca „justiţia moldovenească“ este „însărcinarea“ Consiliul Coordonator al Audiovizualului cu prerogativa de a acredita presa la şedinţele de judecată. Asta în condiţiile în care autoritatea audiovizuală nu are nici o atribuţie legală în acest sens. Pur şi simplu aşa a hotărât vicepreşedintele Judecătoriei Chişinău, Ghenadie Pavliuc.

Pe fundalul acestor abuzuri, micile absurdităţi trec aproape neobservate. Bunăoară, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Druţă, care a participat la invalidarea alegerilor din Chişinău, a fost denunţat de un cetăţean că ar fi mers cu maşina de serviciu la cumpărături. Centrul de Investigaţii Jurnalistice a solicitat oficial instanţei supreme să confirme sau să infirme dacă autoturismul cu care a fost surprins magistratul la cumpărături ar fi de serviciu. Curtea Supremă a refuzat să ofere un răspuns, invocând faptul că solicitarea de informaţii „nu conţine semnătură digitală“, deci „este anonimă“, prin urmare „nu se examinează“.

Vitalie Călugăreanu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite