Mogulul care n-a vrut să fie mogul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
O spun acum, tare, să se audă şi pe lumea cealaltă: „Mulţumesc, Dinu Patriciu! Dumnezeu să te odihnească!“ FOTO Arhivă Adevărul
O spun acum, tare, să se audă şi pe lumea cealaltă: „Mulţumesc, Dinu Patriciu! Dumnezeu să te odihnească!“ FOTO Arhivă Adevărul

A murit Dinu Patriciu, la numai 64 de ani. Păstrez un mare regret: că nu am apucat să-i spun un „Mulţumesc“ apăsat pentru că timp de patru ani şi jumătate m-a suportat ca redactor-şef al ziarului său, „Adevărul“, deşi viziunea mea politică era diferită, pe alocuri diametral opusă, de viziunea sa.

Cât timp mi-a fost patron, n-am simţit nevoia să-l laud nici în public, nici în particular. Abia când a vândut „Adevărul” m-am simţit dezlegat să spun câteva vorbe bune despre el, într-un interviu. Acum, că nu mai e printre noi, îmi pare rău că nu i-am spus tot ce aveam de spus. Inclusiv să-i fac o reverenţă, ca de la bărbat la bărbat. Aşa se întâmplă mereu: avem impresia că timpul e nesfârşit, chiar dacă uneori ne aflăm la graniţa dintre lumea aceasta şi lumea cealaltă.

Puţin mă interesează, acum, latura controversată a lui Dinu Patriciu. Am scris zeci articole despre asta, majoritatea pe vremuri, la „Evenimentul zilei”, dar şi vreo trei în „Adevărul” – da, în „Adevărul” lui Patriciu. Iar el nu mi-a adresat nicio apostrofare, niciun cuvânt de reproş: cum, domnule, mă critici în ziarul meu?! A abordat totul cu relaxare, cu aerul acela bonom şi cu explicaţia implacabilă: lasă-i, domnule, aşa sunt ziariştii!

La fel a procedat când suna telefonul, iar în receptor se auzeau reproşurile grele, uneori grosolane, ale vreunui prieten, naş, fin sau cumătru. Dinuleeeee, ăştia-şi bat joc de tine în ziarul tău! Dinuleeeee, fă ceva, aşa nu se mai poate!

La partid - PNL, desigur – a fost ostracizat pentru că nu a oprit anchetele despre nu ştiu care ministru sau reportajele despre chiulangiul Crin Antonescu. A ajuns un fel de femeie de serviciu a partidului pe care l-a renăscut cu un grup de entuziaşti la câteva zile după execuţia lui Ceauşescu. Dar mai greu atârna nelegiuirea: cum să-i laşi pe ăia să scrie ce-i taie capul despre un partid istoric?!

A fost altfel decât Vîntu sau Voiculescu. S-a ţinut departe de ei şi când cei doi „moguli V” puneau la cale distrugerea statului. Prin asta, şi-a atras ostilitatea lor. Dar a rămas un om liber. Vîntu şi Voiculescu i-au supravieţuit, dar destinul lor se joacă între Rahova şi Jilava.

 A dinamizat piaţa de presă din România, oferind combustie, încredere şi ambiţie câtorva sute de ziarişti.

Prin întemeierea trustului Adevărul, nu doar că a salvat de la moarte – sau măcar de la mizerie – un ziar vechi de peste 100 de ani („Adevărul”) şi o revistă dichisită („Dilema Veche” a lui Andrei Pleşu), dar a finanţat naşterea unor noi publicaţii (tabloidul „Click!” e şi acum cel mai vândut cotidian din România) şi a cumpărat titluri („Historia” lui Ion Cristoiu) sau francize („Forbes”, „Foreign Policy”, „OK!”). În fond, a dinamizat piaţa de presă din România, oferind combustie, încredere şi ambiţie câtorva sute de ziarişti.

Cel mai trist l-am văzut în 2012, ultimul său an ca patron de ziar, când nu mai putea plăti salariile la timp. Măcinat de boli şi chinuit de datorii, se jena parcă să mai dea ochii cu noi. Se întinsese prea mult şi nu ştia cum să iasă din încurcătură. A apelat la ultima soluţie: a vândut şi s-a retras la Londra. Acolo unde şi-a aşteptat şi sfârşitul.

Dinu Patriciu a fost un patron de presă în sensul cel mai modern al cuvântului. A înţeles că ziarul e făcut de ziarişti şi condus de redactorul-şef, nu de patron. Şi-a asumat asta chiar dacă i-a adus multă suferinţă în relaţia cu vechii săi prieteni sau cu Partidul Naţional Liberal. I-am stat ca un os în gât, dar din aprilie 2008 până în august 2012 a convieţuit cu acest os, n-a încercat să-l elimine, cum i-ar fi fost la îndemână.

O spun acum, tare, să se audă şi pe lumea cealaltă: Mulţumesc, Dinu Patriciu! Dumnezeu să te odihnească!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite