Moartea a doi albanezi, pusă pe seama jandarmilor români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără vreo dovadă, cotidianul "Herald Tribune" susţine că luptătorii din ţara noastră sunt "în mod evident" responsabili pentru victimele violenţelor din Kosovo Presa

Fără vreo dovadă, cotidianul "Herald Tribune" susţine că luptătorii din ţara noastră sunt "în mod evident" responsabili pentru victimele violenţelor din Kosovo

Presa internaţională dă vina pe jandarmii români pentru cei doi albanezi ucişi în urma confruntărilor de sâmbătă, din provincia Kosovo, dintre forţele de poliţie ONU şi etnicii musulmani care au încercat să intre cu forţa în clădirea parlamentului albanez din localitatea Priştina.

Publicaţia "The New York Times" relatează că cei doi manifestanţi au fost ucişi de gloanţele de cauciuc trase, probabil, de jandarmii români, în timp ce cotidianul "Herald Tribune" susţine că luptătorii din ţara noastră sunt "în mod evident" responsabili pentru victimele violenţelor din weekend.

Premierul provinciei Kosovo, Agim Ceku, şeful guvernului dominat de majoritatea albaneză, a sugerat că trupele ONU au utilizat forţa excesivă în reprimarea mişcărilor de protest. Biroul de Presă al Jandarmeriei Române a replicat, ieri, amintind că "jandarmii români au acţionat sub directa comandă a unui reprezentant ONU şi au folosit forţa gradual".

De asemenea, IGJR a precizat că incidentele respective sunt anchetate de o comisie a Naţiunilor Unite şi că va furniza un răspuns oficial numai după anunţarea concluziilor anchetei. 97 de jandarmi români plus alte detaşamente din ţări ca Italia, Polonia şi Ucraina au intervenit, sâmbătă, împotriva celor 4.000 de rebeli albanezi, nemulţumiţi că planul ONU pentru provincia Kosovo nu precizează în mod clar declararea independenţei acesteia. Doi jandarmi români au fost răniţi de pietrele şi obiectele contondente aruncate de albanezi. Jandarmeria Română participă la misiunile ONU din Kosovo începând cu anul 2002.

Şeful poliţiei ONU, demis

După ce luni, ministrul de interne kosovar, Fatmir Rexhepi, şi-a dat demisia ca urmare a criticilor formulate la adresa poliţiei ONU, ieri, administratorul Naţiunilor Unite, Joachim Ruecker, l-a eliberat din funcţie pe şeful poliţiei internaţionale, britanicul Stephen Curtis. Ruecker şi-a argumentat gestul în virtutea principiului responsabilităţii politice, în condiţiile în care cei doi protestatari au fost ucişi cu gloanţele de cauciuc ale poliţiei. Un reprezentant al UNMIK a declarat că violenţele produse la Priştina au fost agravate de "provocatori" veniţi din străinătate, cel mai probabil din Macedonia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite