Mizeria înfiorătoare găsită în restaurantele „La Cocoşatu“ şi „La Gil“ închise de ANPC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrele restaurante „La Cocoşatu” şi „La Gil” din Capitală au fost închise de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor în cadrul unei ample acţiuni de control.

În cazul restaurantului „La Cocoşatu”, inspectorii au aplicat o amendă de 20.000 de lei, au confiscat 52 de kilograme de diverse produse şi au propus închiderea localului pentru 6 luni, problema principală fiind mizeria din bucătărie. 

Mizeria descoperită în restaurantele „La Cocoşatu“

   

În ce condiţii era preparată mâncarea „La Cocoşatu“: produse cu data limită de consum depăşită, alimente nesigure, condiţii igienice necorespunzătoare

La Gil problemele au fost mult mai mari, inspectorii constatând lipsa sculelor profesionale, mâncarea fiind pregătită în ligheane de plastic. Autorităţile au aplicat amenzi în valoare de 55.000 de lei şi au propus închiderea temporară a localului tot pentru 6 luni, dar surse apropiate echipei de anchetă susţin că La Gil riscă chiar şi închiderea definitivă dacă nu sunt remediate problemele. 

Se pregătesc sancţiuni mai dure

Cu toate acestea, actualele reglementări, care permit redeschiderea unităţilor sancţionate chiar şi peste noapte dacă sunt remediate problemele semnalate, ar putea fi modificate în perioada următoare. Mai exact, conducerea ANPC îşi doreşte introducerea unei perioade minime de suspendare a activităţii. „Vrem ca această perioadă să fie de minim o lună de zile pentru ca problemele să poată fi remediate cum trebuie”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC. „Acest minim de 30 de zile este o propunere îmbucurătoare, un lucru de minim bun simţ. Poate ar trebui chiar şi mai mult pentru că activitatea unui restaurant nu se suspendă pentru un lucru minor, ci pentru ceva grav, care nu poate fi remediat în 24 de ore şi nici măcar într-o săptămână”, spune Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.

Schimbare majoră de atitudine din partea ANPC

Controalele ANPC la cele două restaurante foarte populare din Bucureşti vin la scurt timp după ce inspectorii au sancţionat drastic mai multe localuri din mall-uri. Conform lui Mierlea, cu ocazia acestor acţiuni ale Protecţiei Consumatorului se poate observa o schimbare majoră de atitudine din partea autorităţilor, acestea începând să facă publice numele unităţilor la care sunt depistate probleme. 

„Noi solicităm de şapte ani această transparentizare a controalelor. Consumatorul de rând trebuie informat unde a fost controlul şi ce s-a depistat”, a declarat acesta, adăugând că este crucial că activităţile inspectorilor să nu fie doar un efort de scurtă durată şi limitat. „Important e să nu fie doar o minune de trei zile şi să se fâsâie toată această nouă atitudine, ci să devină o normalitate. Mai mult, ar trebui să vedem şi la nivel local astfel de acţiuni, de la Carei la Constanţa, fiindcă altfel e doar o zonă foarte mică”, mai arată oficialul.

Pe lângă faptul că ANPC a început să facă publice numele unităţilor la care sunt depistate probleme, Mierlea observă şi o modificarea a sancţiunilor aplicate, inspectorii recurgând tot mai des la închiderea localurilor şi nu la o simplă amendă. „Cred că în sfârşit ANPC-ul şi-a luat rolul în serios şi aplică sancţiunea care trebuia aplicată de foarte mult timp, nu sancţiunea contravenţională, ci închiderea şi suspendarea activităţii de îndată pentru unităţile agro-alimentare care pun în pericol sănătatea consumatorului. Este o măsură care se regăseşte în toate civilizate din vestul UE – nu amenzi care pot fi contestate, ci ridicarea autorizaţiei şi suspendarea activităţii până când vor face dovada că sunt în regulă”, a precizat acesta.

Vizitat şi de Paul Coelho

Restaurantul „La Cocoşatu” este bine cunoscut chiar şi în afara Bucureştiului pentru calitatea micilor. Istoria localului începe în 1996 şi este strâns legată de relaţia dintre Sandu Andrei, bucătarul a cărui poreclă dă numele restaurantului, şi fostul patron Ion Oiţă, „regele micilor” care s-a sinucis la sfârşitul anului 2011. Frecventat în trecut de persoane celebre, de la Paul Coelho la Traian Băsescu, localul a început treptat să-şi schimbe profilul după moartea lui Oiţă, transformându-se dintr-o cărciumă cu mici de cartier într-un restaurant cu diverse produse.

Dezastrul din fast-food-urile din mall. Cum te fereşti de ţepele restaurantelor

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite