Mizerabilii

Plictiseala aleşilor  neamului, de pe marginea stării de urgenţă, i-a făcut pe aceştia să-şi dorească revenirea la ”normalitatea” vieţii politice. Visul ciolanului mioritic. Acum, ne-am trezit că faptele şi vorbele ”marilor” politicieni ne acoperă dintr-o dată, peste noapte, tot ceea ce ţine de criza de sănătate cu care ne confruntăm.

De 30 de ani încoace, flamura naţionalismului, şovinismului şi a autonomiei ungurilor în inima României a fost folosită, ori de câte ori s-a avut interesul, pentru obţinerea de voturi. Atât din partea politicienilor cu cetăţenie română, cât şi de confraţi de-ai lor de cetăţenie maghiară din Ungaria.

Şi a mai fost folosită pentru crearea de tensiuni şi animozităţi interetnice pe teritoriul ţării noastre.

Iar de pe margine au mai fost/mai sunt nişte băieţi de la Răsărit, care au băgat/bagă băţul prin gard, întreţinând atmosfera, urmărindu-şi interesele proprii.

Eu cred că oamenii simpli, nu politicienii avizi de bogăţii şi voturi, români, maghiari sau de alte etnii pot convieţui în pace şi linişte, în România.
Şi mai sper ca aceşti oameni simpli, oneşti, de bun simţ, cu ţiglele pe casă, ar trebui să-i sancţioneze drastic pe politicienii înfierbântaţi la cap şi să-i scoată din viaţa publică.

Un timp, o perioadă relativ scurtă, câteva săptămâni, la începutul stării de urgenţă din România, ”brava” clasă politică din fruntea ţării, inclusiv ”merituoşii” aleşii din Parlament care şi-au votat singuri şi beneficiază de pensii speciale şi alte privilegii, au lăsat ciocul mic, intrând într-o oarecare izolare pe la viloaiele, conacele, proprietăţile, latifundiile lor proprii. Mai puţini s-au retras în ”parohiile” în care au fost votaţi, ştiut fiind faptul că mulţi dintre ei au candidat în alte judeţe/localităţi decât cele de reşedinţă. Şi nici că s-au dat interesaţi de problemele de viaţă şi moarte, pe vreme de pandemie, ale votanţilor proprii.

Nu am auzit de parlamentari care să-şi fi deschis birourile de aleşi ai neamului, on line evident, la care să lucreze, să-i asculte pe oameni, să încerce să-i ajute concret. Excepţii au făcut unii dintre ei, de profesie medici, care şi-au asumat responsabilităţi şi riscuri de luptă efectivă împotriva noului coronavirus. Jos pălăria faţă de aceştia!

Nu am auzit însă, de parlamentari care, în cazul lipsei de tablete, laptopuri şi calculatoare din casele elevilor ori profesorilor nevoiţi să înveţe on line, să anunţe că fac ceva pentru a veni în sprijinul educaţiei. Nu am auzit unul să anunţe că îşi pune la dispoziţie indemnizaţia sau pensia specială pentru a cumpăra tehnologia necesară procesului de învăţământ din zona unde au fost votaţi. Nu am văzut nici un politician ca să doneze ceva, cât de puţin, din averile proprii pentru a-şi ajuta semenii şi societatea aflaţi în suferinţă. Solidaritatea aleşilor se manifestă doar la nivel de grup/gaşcă de interese, de partid, de accedere la ciolan. Ca şi în alte ţări, solidaritatea şi ajutorul adevărate sunt manifestate în special de cetăţeni simpli, cu venituri modeste, neimplicaţi politic şi extrem de puţin din partea demnitarilor.

Dimpotrivă, unii, atunci când s-a pus problema să voteze adoptarea stării de urgenţă, au fost prinşi cam adormiţi, au fost deranjaţi din vacanţa neaşteptată dar prelungită forţat! Plictiseala aşa zisei autoizolări a aleşilor  de pe marginea stării de urgenţă i-a făcut pe aceştia să-şi dorească revenirea la ”normalitatea” vieţii politice, să-şi dorească prim planul ciolanului. Tipic. De unde până mai ieri, nu se auzeau glasuri de politicieni, demnitari, aleşi, în afara celor de la guvernare care ne turuiau zi de zi, seară de seară, ordonanţe şi măsuri antiCOVID, ne-am trezit că faptele şi vorbele ”marilor” politicieni ne acoperă dintr-o dată, peste noapte, tot ceea ce ţinea de criza de sănătate cu care ne confruntăm.

Orăcăiala aleşilor s-a făcut dintr-o dată simţită, importantă, puternică, dând peste cap o ţară întreagă, speriată că va fi tăiată bucăţi şi împărţită duşmanilor tradiţionali. Ba, chiar în forul suprem al ţării, Parlamentul, se pare că se lucrează din greu, se fac şi se desfac iţe, se trec tacit şi se votează legi, nu se doarme în post. Odată au apărut tăricenii, ciolacii, ponţii, vadimii resuscitaţi, liberalii de tarabă, habarniştii, drujbele maghiare ale lui Dumnezeu însetaţi de luptă şi de sânge, încăieraţi pe ce a mai rămas din ciolanele României roase de 30 de ani încoace. Până şi ”mutul” din mandatul trecut, de la Cotroceni, devenit acum porta vocea puterii, a fost scos din calmul său proverbial şi a ieşit la bătaie, apărând Ardealul cu pieptul gol, în faţa ciolacilor şi orbanilor de la Budapesta! Dintr-o dată, zecile de mii de bolnavi, sutele de morţi, criza din sănătate şi din economie parcă n-ar mai fi existat, au dispărut subit în faţa pericolului naţional. ”Marii” oameni de partid şi de stat au lăsat totul, au pus mâna pe arme şi au plecat la lupta pentru ciolan! Cum să laşi frumoasa noastră ţară la cheremul duşmanilor istorici?

În realitate, nu-i doare nici la bască de ţară şi de oameni! Nimic nou sub soarele politichiei româneşti. Singurii care au fost obligaţi să muncească forţat în politica dâmboviţeană, bine-rău, vom vedea când va trece această nenorocire de pandemie, sunt guvernanţi actuali şi care nu credeau înainte, ce o să li se întâmple.