Miza numirii Adinei Florea în fruntea Secţiei Speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miza confirmării Adinei Florea la şefia Secţiei Speciale constă în controlul confirmării sau infirmării actelor procedurale efectuate de procurorii SIIJ, cum ar fi rechizitoriile sau ordonanţele de începere a urmăririi penale. Fără acest aviz, niciun dosar nu poate fi trimis în instanţă.

Numirea Adinei Florea în fruntea Secţiei Speciale a devenit importantă în contextul în care doar şeful SIIJ este cel care infirmă sau confirmă actele procedurale ale procurorilor SIIJ. Orice ordonanţă de începere a urmăririi penale poate fi atacată de magistratul anchetat la şeful SIIJ, iar în cazul rechizitoriilor, acestea trebuie confirmate sau infirmate de şeful SIIJ. Însă, în acest moment, şeful SIIJ nu este Adina Florea, ci procurorul Nicolae Marin (fost procuror DNA), delegat de Secţia pentru procurori a CSM până când va fi instalat un şef plin.

Potrivit G4media, şeful interimar al SIIJ, Nicolae Marin, s-a opus trimiterii lui Kovesi în judecată în dosarul în care este acuzată constituire de grup infracţional organizat în cazul procurorilor Onea şi negulescu de la DNA Ploieşti. 

„Adina Florea şi-ar fi exprimat intenţia de a trimite dosarul în instanţă, în întregime, adică şi cu Laura Codruţa Kovesi, acuzată, printre altele, că l-ar fi contrâns pe şeful Secţiei a I-a din DNA, Gheorghe Popovici, să confirme rechizitoriul lui Ghiţă, întocmit de procurorii DNA Ploieşti Lucian Onea şi Cerasela Răileanu. (...) Nicoale Marin, i-ar fi explicat Adinei Florea că nu sunt probe ca să susţină teza potrivit căreia Kovesi l-a constrâns pe Popovici”, scrie sursa citată.

Un eventual rechizitoriu de trimitere în judecată a fostei şefe a DNA, actual (aproape) procuror şef european, Laura Codruţa Kovesi, semnat de Adina Florea ar trebui confirmat de şeful ierarhic superior. Dacă Florea va fi numită şefa SIIJ şi fiind, totodată, procuror de caz, actul de sesizare al instanţei ar trebui confirmat sau infirmat de procurorul general interimar al României, Bogdan Licu.

Miercuri şefa Consiliului, Lia Savonea, alături de alţi magistraţi, a insistat, fără succes, pentru a 6-a oară, s-o numească pe procuroarea Adina Florea la şefia Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Din lipsa cvorumului, plenul CSM, unde tabăra Savonea ar avea o majoritate teoretică de 10 la 9, nu a putut avea loc. 5 procurori CSM, în frunte cu procurorul general Bogdan Licu, au lipsit pentru că aveau programată o altă şedinţă la Parchetul general, dinainte ca şefa CSM să convoace plenul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite