Mişmaşurile penale ale şefei Autorităţii Electorale. Cine au fost sponsorii politici ai ascensiunii Anei Maria Pătru

Mişmaşurile penale ale şefei Autorităţii Electorale. Cine au fost sponsorii politici ai ascensiunii Anei Maria Pătru

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru FOTO Diana Frîncu

Autoritatea Electorală Permanentă este în centrul unui scandal de corupţie fără precedent, la câteva zile de la debutul campaniei electorale pentru alegerile legislative. Preşedintele instituţiei care asigură organizarea şi desfăşurarea alegerilor, Ana Maria Pătru (40 de ani), a fost ridicată marţi dimineaţă de la vila sa din Otopeni, dusă la audieri la sediul DNA Ploieşti şi ulterior reţinută pentru 24 de ore.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Ana Maria Pătru a fost reţinută în aeastă dimineaţă pentru 24 de ore. Ea va fi prezentată judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

Avocat: „A demisionat”

Ana Maria Pătru a demisionat, marţi seară, din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a anunţat avocatul acesteia, Cristian Ene, la ieşirea de la audierile de la DNA Ploieşti.

"Doamna Ana Maria Pătru, având în vedere situaţia juridică, a luat decizia de a înainta de îndată demisia din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. De asemenea, procesul va continua şi mâine vom merge la judecător în vederrea continuării urmăririi penale şi lămuririi situaţiei din punct de vedere al măsurii preventive", a spus Cristian Ene.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Ana Maria Pătru este acuzată de comiterea a 3 infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălarea banilor. Procurorii investighează modul în care au fost achiziţionate programele informatice folosite la desfăşurarea alegerilor din ultimii ani. Şefa AEP ar fi primit în 2009 o şpagă de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui imobil situat în Bucureşti, iar în 2011 ar mai fi luat 65.000 de euro din care şi-ar fi achiziţionat un autoturism Land Rover. 
În schimbul banilor pe care i-a primit de la administratorii unor firme, Pătru a promis că va susţine derularea în bune condiţii a contractelor încheiate de acel societăţi cu AEP, precum şi că va susţine societăţile să obţină şi să deruleze contracte viitoare. Mai mult, pentru o parte din şpagă, 50 de mii de euro „a intervenit la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri (de la care a primit mita – n.r.) să fie primit în audienţă, fapt care s-a şi întâmplat la scurt timp de la intervenţia Anei Maria Pătru”, arată anchetatorii.
 
Soţul voia să plece cu actele firmei
 
Nu mică le-a fost însă surpriza poliţiştilor şi procurorilor ieri dimineaţă când au sunat la uşa familiei Pătru din judeţul Vâlcea, iar pe lângă ei a ţâşnit soţul preşedintelui AEP, Florin Pătru. Acesta a încercat să dispară cu documente ale societăţii sale radiate care „erau relevante pentru circuitul mitei”, susţin surse judiciare. Anchetatorii au reuşit însă să-l oprească pe bărbat. Acesta este angajat director comercial la societatea Oltgroup PVC SRL, iar anterior a lucrat pe aceeaşi funcţie la firma Chempro Chemicals. Potrivit declaraţiei de avere a şefei AEP, din anul 2012, Florin-Ştefan Pătru a încasat dividente de la firma Ana Consulting , la care era administrator asociat, suma de 140.000 de lei. Firma a fost înfiinţată în 2006 şi a fost dizolvată, prin radiere, în februarie 2015. 
Procurorii au efectuat ieri în total patru percheziţii la adrese din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Vâlcea. Una din descinderi a vizat chiar sediul Autorităţii Electorale Permanente, de unde au fost ridicate mai multe documente. 
 
O surpriză „foarte, foarte neplăcută”
 
La scurtă vreme de la declanşarea pecheziţiilor la Autoritatea Electorală Permanentă, preşedintele Klaus Iohannis a mărturisit că cercetările în acest dosar reprezintă o surpriză „foarte, foarte neplăcută”, iar eventuala revocare din funcţie a preşedintelui instituţiei depinde de ce vor hotărî procurorii în timpul anchetei. „Deocamdată înţeleg că s-au făcut primele verificări astăzi. Dacă se începe urmărirea penală atunci cu siguranţă persoana va trebui înlocuită”, a spus şeful statului. „Nu cred că (alegerile - n.r.) vor fi puse sub semnul întrebării şi nu cred că felul în care funcţionează instituţia va fi fundamental afectat. Este o instituţie serioasă, lucrează deja de atâţia ani cu problematica alegerilor şi sunt convins că-şi va face treaba în continuare”, a completat preşedintele.
 
Are două apartamente şi o vilă
 
Potrivit declaraţiei de avere, Ana Maria Pătru deţine o casă de 330 de metri pătraţi şi două terenuri intravilane, cu o suprafaţă totală de 1100 de metri-pătraţi, în comuna Vlădeşti (Vâlcea), un apartament de 95 de metri pătraţi în Bucureşti (contract de vânzare –cumpărare în 2009) şi un apartament de 80 de metri-pătraţi în Râmnicu Vâlcea (donaţie în 2008). Preşedintele AEP are o autoutilitară Dacia 1310 şi două ATV-uri. La capitolul datorii, ea a trecut două împrumuturi de câte 50.000 de euro, luate de la persoane fizice şi un credit contractat în 2014 la o bancă, în valoare de 30.044 lei. În ultimul an fiscal, Ana Maria Pătru a încasat un salariu total de peste 110.000 lei.
 
Susţinută de Udrea şi Băsescu
 
Ana Maria Pătru deţine funcţia de preşedinte al AEP din mai 2012, fiind votată în Parlament la propunerea PDL. Anterior, între 2007 şi 2012 a fost vicepreşedinte AEP, fiind susţinută de Administraţia Prezidenţială. Între 2005 şi 2007 a fost director coordonator al filialei sud-vest Oltenia a AEP. Ea ajuns la AEP dintr-un post de consilier juridic la Direcţia de Finanţe Vâlcea (2003-2005 ). Înainte de a deveni funcţionar de rang înalt, Pătru a fost vicepreşedinte al PDL Vâlcea. 
 
Înainte de numirea ei în AEP, Pătru fusese propusă de PDL Vâlcea pentru un post de europarlamentar, pe un loc neeligibil însă. Pătru a intrat în PD în anul 2002, a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean şi preşedinte executiv al organizaţiei de femei. Ea este cunoscută ca fiind o apropiată a ministrului Elena Udrea, cu care s-a afişat de multe ori. În noaptea alegerilor europarlamentare din 2009, Ana Maria Pătru a fost fotografiată şi filmată în timp ce se afla la masă cu preşedintele în funcţie Traian Băsescu şi cu liderii democrat-liberali, la restaurantul Pescăruş din Bucureşti. Ea şi-a făcut apariţia la restaurantul Pescăruş împreună cu liderii PDL. A fost condusă chiar de premierul de atunci, Emil Boc, şi a stat la masă alături de Monica Iacob Ridzi şi Vasile Blaga. După eveniment, Pătru a explicat că a fost la acel eveniment în timpul ei liber şi că este prietenă cu mai mulţi oameni politici, printre care şi Elena Băsescu.
 
Carte de vizită
 
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), înfiinţată 2003, este instituţia care asigură organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. Potrivit prezentării de pe site-ul oficial, „AEP îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii, transparenţei, eficienţei, profesionalismului, responsabilităţii, sustenabilităţii, predictibilităţii şi legitimităţii”. Printre altele, Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte lista cu personalul de specialitate care participă la centralizarea, prelucrarea datelor şi constatarea rezultatelor alegerilor, coordonează sistemul informaţional electoral naţional şi achiziţionează serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării.
 
Mai mult, AEP monitorizează securitatea secţiilor de votare, a buletinelor de vot şi a celorlalte documente şi administrează Registrul Electoral şi regsrul secţiilor de votare. (Nicoleta Onofrei)

Ana Maria Pătru a fost ridicată marți de la vila sa din Otopeni și dusă la audieri la sediul DNA Ploiești FOTO Diana Frîncu

Imagini din aceeasi galerie
  • Ana Maria Pătru a fost ridicată marți de la vila sa din Otopeni și dusă la audieri la sediul DNA Ploiești FOTO Diana Frîncu
  • Ana Maria Pătru a fost ridicată marți de la vila sa din Otopeni și dusă la audieri la sediul DNA Ploiești FOTO Diana Frîncu 
  • Ana Maria Pătru a fost ridicată marți de la vila sa din Otopeni și dusă la audieri la sediul DNA Ploiești FOTO Diana Frîncu 
  • Ana Maria Pătru a fost ridicată marți de la vila sa din Otopeni și dusă la audieri la sediul DNA Ploiești FOTO Diana Frîncu  
  • Ana Maria Pătru a fost ridicată marți de la vila sa din Otopeni și dusă la audieri la sediul DNA Ploiești FOTO Diana Frîncu 
  • Ana Maria Pătru a fost ridicată marți de la vila sa din Otopeni și dusă la audieri la sediul DNA Ploiești FOTO Diana Frîncu 
  • Ana Maria Pătru a fost ridicată marți de la vila sa din Otopeni și dusă la audieri la sediul DNA Ploiești FOTO Diana Frîncu 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: