Misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române pentru preluarea unor pacienţi ucraineni. Aeronava Spartan transportă trei persoane din Polonia în Danemarca

Misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române pentru preluarea unor pacienţi ucraineni. Aeronava Spartan transportă trei persoane din Polonia în Danemarca

O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, face, duminică, o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Rzeszów–Jasionka (Polonia) – Copenhaga (Danemarca) - Otopeni.

„Astfel, trei pacienţi ucraineni, în vârstă de 18, 49 şi, respectiv, 50 de ani, vor fi preluaţi de pe Aeroportul Internaţional Rzeszów-Jasionka şi transportaţi la Copenhaga pentru tratament în unităţi medicale din Danemarca”, a transmis, duminică, Ministerul Apărării.  

Sursa citată a precizat că echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti ai Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi ai Bazei 90 Transport Aerian. 

Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 9.00. 

Potrivit MApN, solicitarea de transport aerian a fost făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în urma solicitării Ucrainei, în baza Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, prin intermediul platformei Early Warning and Response System (EWRS) – mecanism creat de Comisia Europeană pentru facilitarea transferului de pacienţi din Ucraina către ţările membre. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările