Mircea Sandu şi soţia acestuia rămân cu sechestru pe o parte din avere în dosarul „Mită pentru avocaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, contestaţiile depuse de Mircea şi Elisabeta Sandu, după ce procurorii DNA au pus sechestru pe o parte din averea familiei fostului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), cei doi fiind cercetaţi sub acuzaţiile de luare de mită şi spălare de bani.

 „Respinge, că nefondate, contestaţiile formulate de suspecţii Sandu Mircea şi Sandu Elisabeta împotriva măsurilor asigurătorii luate de  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie”, se arată în decizia de vineri a instanţei.

Din iunie 2017, Mircea Sandu este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi spălarea banilor, după ce, în perioada în care era preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, ar fi primit, prin intermediul soţiei sale, vizată şi ea în acest dosar, 724.000 de lei mită de la reprezentanţii unei societăţi de avocatură, pentru ca FRF să încheie cu firma respectivă două contracte de asistenţă juridică.

Anchetatorii au pus atunci sechestru pe o parte din averea soţilor Sandu, măsură contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii arată că, în 2 octombrie 2009, Mircea Sandu, cu intenţie, a primit, prin intermediul soţiei sale, Elisabeta Sandu, mită suma de 724.000 lei de la reprezentanţii unei societăţi de avocatură. ”Banii respectivi au fost primiţi de suspect pentru ca Federaţia Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistenţă juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009”, se arată într-un comunicat al DNA din 20 iunie.

Conform sursei citate, în perioada 22 septembrie 2008 – 02 octombrie 2009, Mircea Sandu a disimulat adevărata natură a provenienţei banilor primiţi, fiind puşi în contul soţiei sale, el creând ”aparenţa că această sumă ar reprezenta daune plătite de societatea de avocatură acesteia din urmă, că urmare a nerespectării unor clauze contractuale”.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite