Mircea-Ionuţ Costea, inculpat în dosarul lui Sebastian Vlădescu, a scăpat de controlul judiciar

Mircea-Ionuţ Costea, inculpat în dosarul lui Sebastian Vlădescu, a scăpat de controlul judiciar

Ionuţ Costea

Ionuţ-Mircea Costea, fost director al EximBank şi director în Ministerul Finanţelor, cumnat al lui Mircea Geoană a scăpat marţi de controlul judiciar impus de procurorii DNA în dosarul în care este inculpat alături de fostul ministru Sebastian Vlădescu. Costea a plătit anul trecut o cauţiune de 1,5 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul director EximBank, Ionuţ Costea, cumnat al lui Mircea Geoană, a scăpat de măsura controlului judiciar impusă de DNA, la mai bine de un an de când a plătit o cauţiune de 1,5 milioane de euro. Decizia a fost luată marţi, 2 iulie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dosarul în care Ionuţ Costea este acuzat de DNA de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită mai sunt urmăriţi penal fostul ministru Sebastian Vlădescu, fostul deputat Cristian Boureanu şi alte două persoane.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.

Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania C.N. C.F.R.).

Potrivit rechizitoriului înocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în prima parte a anului 2005, suspectul Vlădescu Sebastian împreună cu Costea Mircea Ionuţ şi Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentanţii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanţelor publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plăţii facturilor pentru lucrările efectuate.

„În perioada 2008-2009, în baza acestei înţelegeri, a primit suma de aproximativ 1 milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins) în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le controla”, susţin procurorii DNA.

Ulterior, în perioada 2009-2010, Vlădescu Sebastian, „în calitatea menţionată mai sus, pentru a-şi îndeplini atribuţiile sale de serviciu într-un mod care să asigure finanţările respective, a acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de 2 milioane de euro iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat”, ssţin procurorii DNA.

De asemenea, în acelaşi context, fostul ministru de Finanţe, potrivit rechizitoriului din acest dosar, „în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013, a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma totală de 2.117.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, suspectul Vlădescu Sebastian urma să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările