Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, audiată la DNA în dosarul corupţiei din Portul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a fost audiată, joi seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul privind tranzacţiile ilegale din Portul Constanţa, în care sunt cercetaţi senatorul PDL Mircea Banias şi fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu.

Avocatul Ion Panaitescu a declarat, la ieşirea de la DNA, că a fost audiată Anca Boagiu, în calitate de martor, iar mărturia ei a fost "de o importanţă covârşitoare pentru economia cauzei".

"S-a vorbit despre valurile Dunării, despre Marea Neagră. A fost chemată pentru a se vorbi despre valurile Dunării, despre valurile Mării Negre", a spus Panaitescu.

El a precizat că audierea ministrului Transporturilor este un spectacol pus în scenă de procurorii anticorupţie.

Ministrul a fost chemat la DNA în calitate de martor după ce, potrivit unor interceptări, fostul secretar general în Ministerul de Interne, Laurenţiu Mironescu, ar fi încercat să ia legătura cu acesta pentru a-l numi în funcţia de şef al Portului Constanţa.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că Anca Boagiu a dat o declaraţie succintă în faţa procurorului Gheorghe Bocşan, cel care instrumentează cauza privind ilegalităţile din Portul Constanţa.

Potrivit surselor citate, pe parcursul audierii, ministrul Anca Boagiu a fost întrebată dacă îi cunoaşte personal pe mai mulţi inculpaţi din dosar, printre care Mircea Banias, Laurenţiu Mironescu sau Aurelian Pilcă.

Anca Boagiu le-a spus anchetatorilor că personal nu îi cunoaşte decât pe Mircea Banias şi pe Laurenţiu Mironescu, ca urmare a relaţiilor de partid.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite