Predoiu, întrevedere cu reprezentanţii Băncii Mondiale. Ministrul Justiţiei a pus problema dezvoltării serviciilor judiciare

Predoiu, întrevedere cu reprezentanţii Băncii Mondiale. Ministrul Justiţiei a pus problema dezvoltării serviciilor judiciare

FOTO: Ministerul Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut, miercuri, o întâlnire de lucru cu Roberto Senderowitsch, practice manager la Banca Mondială, însoţit de o delegaţie de înalţi reprezentanţi ai acestei instituţii, în vederea dezvoltării şi îmbunătăţirii serviciilor judiciare, precum şi pentru a consolida legăturile cu partenerii internaţionali.

În cadrul discuţiilor, a fost evaluat întreg portofoliul de proiecte al Băncii Mondiale pentru sectorul Justiţie, atât proiectele aflate în derulare, cât şi două noi iniţiative. Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, aceste proiecte vizează dotarea instanţelor, parchetelor, ONRC şi oficiilor teritoriale cu infrastructura IT&C necesară, construirea infrastructurii pentru 5 sedii de instanţă, dar şi dotarea a 72 de parchete şi a Parchetului General cu sisteme de videoconferinţă necesare audierii la distanţă.

„Totodată, a fost evaluată evoluţia proiectului  «Cartierul pentru Justiţie », un proiect de investiţii de anvergură şi complexitate, considerat primul proiect postdecembrist de regenerare urbană, care are ca finalitate crearea condiţiilor optime de infrastructură pentru desfăşurarea activităţii a 23 de instituţii”, potrivit comunicatului.

În timpul întrevederii, ministrul Justiţiei a apreciat buna colaborare cu reprezentanţii Băncii Mondiale în implementarea proiectelor active derulate la nivelul Ministerului Justiţiei, precum şi sprijinul constant acordat pentru realizarea obiectivelor propuse.

„Totodată, au fost propuse două noi iniţiative de colaborare: Propunerea de proiect care cuprinde măsuri de transformare digitală a sistemului judiciar complementare PNRR + dezvoltarea „Cartierului pentru Justiţie” (proiectarea completă inclusiv obţinerea Autorizaţiilor de construire şi de demolare) şi infrastructura instanţelor, precum şi Propunerea pentru un nou Acord de Servicii de Consultanţă Rambursabile (RAS Agreement) între Ministerul Justiţiei şi Banca Mondială (în calitate de Consultant care va coopta propriii experţi), privind sprijinirea activă a MJ în îndeplinirea obiectivelor PNRR vizând componenta C7  – Transformarea Digitală”, mai arată sursa citată. 

În legătură cu aceste două noi proiecte, Cătălin Predoiu a precizat: „Susţinem extinderea colaborării cu Banca Mondială şi la noile iniţiative propuse care vizează în esenţă două domenii cheie de dezvoltare viitoare pentru sistemul judiciar: digitalizare şi infrastructură fizică modernă”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările