Ministrul Justiţiei: Ne punem problema să dezbatem o lege care să permită căsătoria persoanelor de acelaşi sex

Ministrul Justiţiei: Ne punem problema să dezbatem o lege care să permită căsătoria persoanelor de acelaşi sex

Ministrul Justiţiei: „Acum ne punem problema să dezbatem o lege care să permită căsătoria” FOTO Desen Vali Ivan

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că în România a fost „o evoluţie spectaculoasă” a mentalităţii privind relaţiile dintre persoane de acelaşi sex, precizând că se pune problema dezbaterii unei legi care să permită căsătoria.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul unui dialog cu cetăţenii români şi bulgari organizat joi, la Ruse (Bulgaria), o participantă din România a declarat că membrii LGBT (Lesbiană, Gay, Bisexuală şi Transsexuală) sunt consideraţi „cetăţeni de mâna a doua” în unele state, opinând că în România cel mai probabil se va respinge o propunere ce reglementează familiile homosexuale, arată Mediafax.
 
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, a precizat că susţine drepturile LGBT, amintind că în calitate de parlamentar olandez a solicitat adoptarea legii ce permitea căsătoriile între persoane de acelaşi sex. 
 
„Noi am fost prima ţară din lume ce a acceptat acest lucru, într-un moment în care celelalte ţări spuneau că e o nebunie. Dacă priviţi ce s-a întâmplat de atunci e remarcabil (...) Fiecare stat membru trebuie să hotărască pentru sine şi eu sper că exemplul unor state poate să influenţeze şi restul statelor unde nu există progrese în acest sens. Înţeleg că uneori durează mai mult, nu poţi forţa lucrurile, dar poţi să vorbim despre asta”, a spus oficialul european.
 
Acesta a mai reamintit că CE nu are atribuţii în acest sens, dar poate susţine cauza.
 
„Nu s-a întâmplat nimic rău în lume de când sunt permise căsătoriile între persoane de acelaşi sex (...) Pot fi părinţi extraordinari pentru copii, nu există dovezi împotrivă, iar un copil are nevoie de părinţi iubitori", a mai spus prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.
 
Ministrul român al Justiţiei, Robert Cazanciuc, a precizat că în urmă cu ceva ani de zile în România relaţiile dintre persoane de acelaşi sex erau considerate infracţiune. 
 
„Acum ne punem problema să dezbatem o lege care să permită căsătoria. Deci e o evoluţie de mentalitate aş spune incredibilă în ultimii ani şi în România”, a afirmat Cazanciuc.
 
Acesta a mai precizat că există o autoritate care sancţionează de fiecare dată orice formă de discriminare în această materie. „Avem o evoluţie spectaculoasă în ultimii ani, sunt în continuare chestiuni de mentalitate care trebuie dezbătute în spaţiul public”, a subliniat Cazanciuc.
 
În ce ţări este legalizată căsătoria între persoanele de acelaşi sex

În prezent, 24 de ţări din lume recunosc o formă sau alta de legalizare a partenerialului dintre două persoane de acelaşi sex. În total, 15 ţări europene au legalizat căsătoria gay: Belgia, Danemarca, Finlanda (va intra în vigoare în 2017), Franţa, Islanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Irlanda, Slovenia, Malta şi Marea Britanie. De asemenea, un tribunal italian a recunoscut anul trecut, în premieră, o căsătorie între doi homosexuali, care a fost realizată în afara graniţelor sale

Legea parteneriatului civil, respinsă de Comisia Juridică de la Camera Deputaţilor
 
O încercare similară pentru adoptarea unei forme de parteneriat civil care să le poată permite persoanelor care trăiesc în concubinaj să aibă o formă legală clar definită de parteneriat este dezbătută în Parlament. Iniţiativa legislativă îi aparţine deputatului independent Remuz Cernea şi a stârnit mari controverse. Patriarhia Română a declarat că parteneriatul civil este pasul spre o legalizare a căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.

Până acum, proiectul a primit un aviz favorabil de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi trei avize negative de la Comisia pentru egalitate de şanse, Comisia pentru drepturile omului şi minorităţilor şi, azi, de la Comisia juridică. Decizia finală va fi însă luată de plen. „Este un proiect de lege care face dreptate pentru mai bine de 800.000 de persoane care trăiesc în familii de facto. Partenerul supravieţuitor s-ar bucura de moştenire succesorială, de dreptul de a rămâne în domiciliu, asupra bunurilor cumpărate împreună”, a explicat membrilor Comisiei juridice Florin Buhuceanu, preşedintele organizaţiei ACCEPT.

Totuşi, în afară de Remus Cernea, niciun alt deputat nu a mai susţinut proiectul de lege, respins în unanimitate de cei 14 membri ai Comisiei.  „Este o dublă reglementare sau o suprareglementare a cadrului juridic existent. Această abordare prezintă o problema de natură practică, va avea impact social pe termen lung, iar România are nevoie de cupluri de sex opus care să procreeze. Cea mai bună formulă pentru copii, din punct de vedere medical, este formula familiei cu părinţi de sex diferit”, şi-a argumentat decizia de respingere a legii deputatul PSD Cosmin Necula.

Ce prevede parteneriatul civil

- Bunurile dobândite pe perioada parteneriatului civil, de oricare dintre parteneri, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale celor doi parteneri, cu excepţia cazurilor în care cei doi part
eneri au decis contrariul prin contractul de parteneriat civil.

- Veniturile celor doi parteneri vor fi considerate împreună la calculul venitului minim garantat în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; în cazul contractării unui credit bancar se vor lua în calcul veniturile celor doi parteneri.

- Serviciile medicale necesare unuia dintre parteneri care nu deţine o asigurare medicală se pot acorda în baza asigurării medicale a celuilalt partener civil; în cazul spitalizării unuia dintre parteneri, celălalt este considerat aparţinător.

- În cazul decesului unuia dintre parteneri, partenerul supravieţuitor are drept de moştenire atunci când vine în concurs cu oricare din clasele de moştenitori, drept de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor primite de cei doi parteneri pe durata parteneriatului civil, precum şi drept de abitaţie asupra casei de locuit.

- Partenerul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş în condiţiile art. 83-93 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale legislaţiei în materie în vigoare.

- Oricare dintre cei doi parteneri are dreptul de a continua contractul de închiriere a locuinţei în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia.

Unde mai este legal parteneriatul civil

Mai multe ţări membre în Uniunea Europeană au recunoscut deja căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, inclusiv Marea Britanie, Franţa şi Spania, deşi aceasta rămâne o problemă spinoasă în multe societăţi conservatoare din statele estice. La începutul lunii martie, Slovenia s-a alăturat numărului în creştere de ţări europene care permit căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, după aproape trei ani de când o lege similară a fost respinsă printr-un referendum naţional.

Alte ţări europene care au aprobat parteneriatul civil sunt Olanda (2001), Belgia (2003), Spania (2005), Suedia şi Norvegia (2009), Portugalia şi Islanda (2010), Danemarca (2012) şi Franţa şi Marea Britanie (2013).

La polul opus al dezbaterii se află poziţia Rusiei care, la începutul acestui an, a decis să interzică adopţiile pentru ţările ce recunosc căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: