Ministrul Justiţiei a cerut verificări la doi notari care s-au ocupat de retrocedarea casei pierdute de familia Iohannis în instanţă

Ministrul Justiţiei a cerut verificări la doi notari care s-au ocupat de retrocedarea casei pierdute de familia Iohannis în instanţă

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat luni seară că a cerut Uniunii Notarilor din România să facă verificări la două cabinete notariale care s-au ocupat de încheierea unor documente privind casa pierdută în instanţă de familia preşedintelui Klaus Iohannis.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acest context, ministrul Justiţiei a spus că, în opinia sa, ar putea fi vorba de fals sau abuz în ceea ce priveşte încheierea actelor prin care Klaus Iohannis a devenit proprietarul casei, dar că eventualele fapte penale s-au prescris.
 
"Am solicitat Uniunii Notarilor să facă verificări în activitatea notarială de la Sibiu. Practic, e vorba despre două cabinete notariale: cel care a făcut actul în 1999, care l-a făcut proprietar pe preşedinte, act care a fost ulterior invalidat de către instanţa de judecată, care a fost declarat nul. Ce se întâmplă în spatele acestei neregularităţi, o fi fost un fals, o fi fost un uz de fals, o fi fost un abuz, eu cred că da. Numai că între timp au trecut 20 de ani şi faptele notarului acela, dacă au avut caracter penal, sigur s-au prescris”, a spus Tudorel Toader, citat de News.ro.
 
Ministrul Justiţiei a precizat că au fost făcute verificări şi la cabinetul notarial care a suspendat procedura prin care casa pierdută în instanţă ar fi urmat să intre în proprietatea statului şi că marţi va primi raportul în urma controalelor.
 
"M-am interesat şi am înţeles că notarul care avea procedura succesorală urma să dispună către cadastru radierea fostei intabulări pe numele preşedintelui şi casa ar fi revenit statului. Aceasta e regula generală: dacă un bun nu are proprietar, dar are o anumită valoare economică, el revine statului prin Ministerul de Finanţe. În această procedură notarială au apărut două persoane fizice, doi intervenienţi spunând <<suspendaţi procedura pentru că noi revendicăm proprietatea respectivului imobil>>. Notarul nu are ce face, el rezolvă numai procedura necontencioasă, unde nu sunt litigii. Apărând aceşti doi pretinşi proprietari, notarul a suspendat procedura notarială şi au mers la instanţa de judecată, ca judecătorul să vadă cine e proprietarul imobilului”, a declarat ministrul Justiţiei.
 
Referindu-se la faptul că statul nu a recuperat obligaţiile fiscale de la familia Iohannis, ministrul Justiţiei a spus că acest lucru se poate face separat de chestiunea privind dreptul de proprietate şi s-a întrebat de ce "statul a stat în pasivitate până acum".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările