Ministrul Justiţiei: Ancheta privind OUG 13 continuă pe infracţiuni, dar nu poate continua pe oportunitate şi legalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudorel Toader FOTO Adevarul
Tudorel Toader FOTO Adevarul

Ancheta în cazul Ordonanţei 13 continuă în legătură cu comiterea de infracţiuni, dar nu poate continua asupra aspectelor de oportunitate şi legalitate, a declarat, sâmbătă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la Digi 24, referindu-se la motivarea CCR privind conflictul juridic dintre DNA şi Guvern.

Ministrul a precizat că a prezentat Comisiei de la Veneţia, al cărei membru titular este, un raport privind evoluţiile constituţionale şi legislative recente din România.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că procurorii îşi vor continua ancheta pentru a finaliza dosarul privind OUG 13. „Ancheta continuă pe infracţiuni, pe fapte prevăzute în Codul penal sau într-o lege specială, dar nu poate continua pe oportunitate, circumstanţe, împrejurări, legalitate, constituţionalitate", a spus Toader.

El a adăugat că participă, în aceste zile, la cea de a 110-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia, în cadrul căreia a prezentat un raport privind OUG 13, OUG 14 şi protestele din România.

„Am participat şi particip în calitate de membru titular. În plus, preşedintele Comisiei de la Veneţia mi-a adresat invitaţia de a face o prezentare în plenul Comisiei priind evoluţiile constituţionale, legislative, recente din România. Am făcut această prezentare, acest raport. Despre ce puteam să vorbesc? OUG 13 cu legea de respingere, OUG 14 cu legea de aprobare, despre atitudinea civică, protestele care au însoţit aceste evenimente legislative, despre decizia CCR care a fost publicată ieri (vineri, n.r.) în Monitorul Oficial. Aşadar, am prezentat conţinutul actelor normative, efectele juridice pe care acestea le-au produs sau le produc încă şi consecinţele sociale pe care le-au generat. (...) De ce consider că raportul este util şi era necesar? Pentru o bună informare a Comisiei Europene, a Consiliului Europei, a Comisiei de la Veneţia, pentru că numai comunicând corect şi la timp conţinutul şi evoluţiile la care m-am referit şi evaluările noastre pot fi obiective în acord cu realităţile sociale şi juridice. Să nu uităm că avem MCV, România trebuia să răspundă la nişte standarde, la nişte condiţionalităţi, iar prezenţa mea aici o consider utilă, benefică din aceasta perspectivă”, a mai spus Tudorel Toader.

Curtea Constituţională a arătat în motivarea deciziei prin care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - DNA şi Guvern, că ancheta procurorilor DNA legată de adoptarea OUG 13/2017 nu intra în competenţele procurorilor, deoarece aceştia nu pot face cercetări privind oportunitatea şi legalitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.

”În ceea ce priveşte Ministerul Public, conduita conformă Constituţiei transpare din (…) abţinerea de la orice acţiune care ar avea ca efect subrogarea în atribuţiile altei autorităţi publice. Prin urmare, Ministerul Public nu are competența de a desfășura activități de cercetare penală cu privire la legalitatea și oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor”, scrie în motivarea deciziei CCR, dată publicităţii vineri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite