Ministrul Educaţiei anunţă verificări la o şcoală din Iaşi, unde un învăţător este acuzat că umileşte copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu FOTO Mediafax
Ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu FOTO Mediafax

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, verificări la Şcoala Gimnazială ”Mihai Codreanu” din Iaşi, unde un învăţător este acuzat că umileşte şi abuzează verbal copiii. Controlul vizează atât activitatea dascălului, cât şi măsurile luate de către conducerea şcolii la repetatele plângeri ale părinţilor.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a transmis, marţi, precizări, după ce un cadru didactic din Iaşi este acuzat că de abuz verbal şi emoţional faţă de elevii de clasa a II-a. 

”Ministerul Educaţiei nu tolerează nicio atitudine de abuz fizic sau emoţional din partea niciunui cadru didactic şi solicită inspectoratului şcolar şi unităţii de învăţământ luarea măsurilor legale care se impun pentru protejarea interesului superior al elevului. La acest moment se desfăşoară cercetarea disciplinară la nivelul şcolii, urmând ca, în cursul zilei de miercuri, 17 martie 2021, Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare să analizeze raportul acestei comisii şi să dispună sancţiunile care se impun, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a transmis Cîmpeanu. 

Acesta a explucat că  a fost declanşată şi o acţiune de audit managerial la Şcoala Gimnazială „Mihai Codreanu” - Iaşi, în cadrul căreia Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi verifică, printre altele, modul în care conducerea unităţii şcolare a gestionat sesizările repetate ale unor părinţi la adresa cadrului didactic, având în vedere faptul că acesta a fost subiectul unor sesizări repetate. 

”În cursul zilei de vineri, 19 martie, ISJ Iaşi va analiza şi va dispune măsuri corespunzătoare, raportate la rezultatele acestui audit managerial, în Consiliul de Administraţie. Îmi exprim convingerea că toate aceste verificări vor fi obiective, fără implicarea factorului politic, iar măsurile dispuse vor proteja interesul superior al elevului şi vor sancţiona un comportament nu doar prezumat, ci probat prin argumente solide, cu o riguroasă aplicare a prevederilor legale în vigoare”, a mai transmis ministrul. 

Un învăţător din Iaşi a fost înregistrat de către un părinte în timp ce adresează cuvinte jignitoare copiilor. 

Potrivit înregistrărilor, se aude vocea unui bărbat care îi ameninţă pe elevi, ţipă la aceştia şi îi înjoseşte şi chiar se aud zgomote de lovituri. Totodată, din înregistrări se poate distinge şi faptul că una dintre eleve începe să plângă.

”Briana, te ia mama dracului. Briana, treci mai departe” sau ”De ce nu ai citit lecţia, măi? Lecţia e de două zile. Ridică-te în picioare! Băi, tu lecţia trebuia să o citeşti de zece ori! Ia loc! Leneşule!”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite