Ministerul pentru Românii de Pretutindeni se opune reglementării prin Lege a unor forme de sprijin clare a comunităţilor româneşti istorice

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni se opune reglementării prin Lege a unor forme de sprijin clare a comunităţilor româneşti istorice

Deputatul Constantin Codreanu

Reacţie controversată a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni faţă de demersul Parlamentului de a reglementa clar formele de sprijin acordat de statul român comunităţilor româneşti din vetrele istorice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deputaţii comisiei pentru românii din afara graniţelor ţării au dezbătut, în această săptămână, un amendament la Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care reglementează bursele acordate de statul român etnicilor români din comunităţile istorice în sistemul naţional de educaţie din România.

Amendamentul a fost propus de preşedintele comisiei, deputatul Constantin Codreanu, care a dat astfel curs numeroaselor solicitări venite de la organizaţiile româneşti din comunităţile istorice. Acesta avea drept scop reglementarea mai riguroasă, la nivelul legislaţiei primare, a regimului de acordare a burselor, regim care în prezent are multiple deficienţe funcţionale, cauzate atât de cadrul normativ impropriu, cât şi de lipsa unei viziuni corespunzătoare scopului pe care ar trebui să-l urmărească, notează Romanian Global News.

În mod bizar, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), prin secretarul de stat Lilla Boglarka Debelka, s-a opus cu vehemenţă instituirii unei astfel de reglementări la nivel de lege. Fostă prezentatoare la o televiziune locală din Oradea, Lilla Boglarka Debelka, băgată ulterior de PSD în politică, a fost tot timpul şedinţei consiliată de un domn care îi arăta ce să citească, afirmă surse RGN.

Deputaţii PSD, vădit stânjeniţi de poziţia MRP care nu a reuşit, în ciuda numeroaselor încercări şi insistenţe, să-şi justifice în mod raţional opţiunile, s-au conformat şi au votat, sprijiniţi pe alocuri de cei din USR, împotriva acestor reglementări.

Printre prevederile respinse de majoritatea formată ad-hoc se regăsesc cele referitoare la un regim mai clar de gratuităţi şi facilităţi, garantarea acordării burselor pe întregul an calendaristic, inclusiv pe perioada anului pregătitor, introducerea unui curs de istorie, cultură şi civilizaţie românească, precum şi posibilitatea anulării dreptului la bursă în cazul desfăşurării de către beneficiari a unor activităţi împotriva statului român sau a intereselor acestuia sau a comunităţilor româneşti din afara frontierelor României, acest din urmă caz fiind relativ frecvent întâlnit.

De asemenea, s-ar fi instituit un cadru unitar şi profesional de coordonare a procesului de selecţie şi de derulare al acestor programe de sprijin educaţional.

Atac furibund al unui deputat USR împotriva istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti

La fel de controversată a fost şi poziţia deputatului USR "de diaspora" Nicolae-Daniel Popescu faţă de propunerea de introducere a unui curs obligatoriu pentru bursierii statului român, pe tot parcursul ciclului de studii, de istorie, cultură şi civilizaţie românească.

Alesul a catalogat introducerea acestui curs ca fiind un mijloc de reeducare. În ciuda opiniilor contrare exprimate şi a solicitărilor de clarificări, Nicolae-Daniel Popescu a continuat să susţină cu înverşunare că parcurgerea de către etnicii români care provin din comunităţile istorice, unde sunt supuşi unor procese agresive de asimilare, a unui curs de istorie, cultură şi civilizaţie românească, constituie un mijloc de reeducare căruia i se opune în mod categoric. Mai mult, acesta a afirmat că prin introducerea unui astfel de curs s-ar produce un proces inadmisibil de românizare.

Daniel Popescu: „Nu am votat propunerea pentru că nu am considerat-o nici necesară, nici oportună“

Într-un drept la replică transmis „Adevărul“, deputatul Daniel Popescu a adus precizări referitoare la discuţiile pe marginea amendării Legii nr. 299/2007.
 
„În contextul dezbaterii cu privire la amendarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, domnul deputat PMP Constantin Codreanu a înaintat o propunere de introducere a unui curs obligatoriu de istorie, cultură şi civilizaţie românească, adresat bursierilor Statului Român pe tot parcursul ciclului de studii. În legătură cu această propunere, domnul deputat Nicolae-Daniel Popescu a votat „abţinere”, întrucât nu l-a considerat nici necesar, nici oportun, amintindu-i mai degrabă de perioada comunistă, în care educaţia şi propaganda în materie de istorie, cultură şi civilizaţie românească însemnau mai mult sau mai puţin acelaşi lucru. Acesta este şi motivul pentru care domnul deputat a utilizat în intervenţia sa termenul foarte sever de „reeducare”, cu un simbolism foarte puternic pentru cei care au auzit sau îşi aduc aminte de închisorile şi lagărele comuniste“, se precizează în document. 
 
„Însă, dincolo de aceste cuvinte, rămâne poziţia fermă a domnului deputat, care continuă să considere că un curs obligatoriu de istorie, cultură şi civilizaţie românească este nenecesar şi inoportun. În cel mai bun caz, acest curs nu ar trebui să fie obligatoriu, ci lăsat la libera alegere a bursierilor. Aceştia ar trebui să îşi fi demonstrat deja afinitatea pe care o au faţă de limba, cultura şi civilizaţia românească prin însuşi faptul că au obţinut burse din partea Statului Român ca urmare a unei competiţii deschise, în care acest criteriu a fost avut în vedere“, se mai arată în dreptul la replică. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: