Ministerul Mediului ascunde de opt ani otrava din pământ

Ministerul Mediului ascunde de opt ani otrava din pământ

Industria chimică şi cea petrolieră reprezintă surse principale de poluare a solurilor. FOTO Costel Crângan

„Incoerenţa instituţională” şi „lipsa de capacitate decizională” dovedite de Ministerul Mediului şi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului au anihilat orice tentativă de a curăţa solurile toxice din România, deşi acestea au consecinţe grave asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului înconjurător, se arată într-un raport al Curţii de Conturi.

În România există în jur de 900.000 de hectare de teren contaminate cu metale grele. Este o statistică veche, valabilă la sfârşitul anilor `90. Suntem însă obligaţi să o folosim pentru că, de atunci, autorităţile române nu au reuşit să facă un alt inventar naţional al pământurilor otrăvite. Acest inventar este esenţial. România nu are legislaţia necesară pentru curăţarea acestor pământuri toxice. Însă legislaţia nu poate fi elaborată fără acest inventar. 

În 2007-2008, Ministerul Mediului a început un astfel de inventar. El a fost făcut de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), instituţie aflată în subordinea sa. Nouă ani mai târziu, inventarul nu este gata. Vina este a acestor două instituţii, reiese dintr-un raport elaborat încă din 2014 de Curtea de Conturi şi analizat de „Adevărul”. „Din cauza disfuncţionalităţilor organizaţionale şi a lipsei unor decizii adecvate la nivelul ANPM şi Ministerului Mediului, lista siturilor contaminate nu a fost aprobată nici până la finalul anului 2013, iar primul proiect al Strategiei a fost postat pe site-ul MMSC în luna august 2013”, se arată în acest raport de audit, cel mai recent întocmit de Curtea de Conturi privind această problemă. 

Experţii Curţii subliniază în repetate rânduri că lipsa acestui inventar duce la blocarea oricărei tentative de creare a cadrului legal pentru demararea amplului proces de decontaminare pe care România ar fi trebuit să-l înceapă de ani buni. Practic, lipsa acestui inventar înseamnă că nu ştim clar câte situri contaminate şi potenţial contaminate avem, cui aparţin ele, cine le-a poluat şi cine trebuie să suporte costurile pentru curăţarea lor. 

De ce nu e inventarul gata?

ANPM a realizat inventarul prin Autorităţilor pentru Protecţia Mediului (APM) locale - există 41 de agenţii locale, una pentru fiecare judeţ, iar în Municipiul Bucureşti funcţionează agenţia-mamă, ANPM, care le conduce pe celelalte 41. ANPM a trimis agenţiilor locale un chestionar pe care acestea din urmă le-au transmis, mai departe, către 3.797 de operatori economici şi 2.130 autorităţi publice locale, adică deţinătorii de terenuri care ar fi putut deţine pământuri toxice. Doar că ANPM nu a trimis şi un ghid metodologic de completare, aşa că fiecare firmă, primărie sau consiliu local a completat chestionarul după cum a l-a dus capul. Unii au trecut depozitele de deşeuri şi n-au luat în calcul că pământul propriu-zis ar putea fi contaminat cu o substanţă toxică. Alţii, dintr-un motiv sau altul, au ignorat zone poluate grav. Curtea de Conturi dă ca exemplu în acest sens Tulcea, unde atât autorităţile, cât şi operatorii economici „nu au raportat două amplasamente pe care erau depozitate istoric şi necontrolat deşeuri industriale”. Rezultatul? Un inventar în care nu putem avea încredere. „Astfel, este pusă sub semnul întrebării acurateţea datelor şi informaţiilor cuprinse în chestionarele completate de către operatorii economici sau deţinătorii de teren”, concluzionează auditorii trimişi de Curtea de Conturi la ANPM şi Ministerul Mediului. 

În ciuda întrebărilor serioase care planau cu privire la veridicitatea acestui inventar, Ministerul Mediului a decis în 2008 să reunească rezultatele lui într-un sistem on-line, prin realizarea unei aplicaţii web găzduită de site-ul ANPM. Aplicaţia include toate datele despre siturile contaminate şi potenţial condiţionate. Şi acest proiect s-a dovedit însă a fi prea ambiţios: „Procesul de completare a datelor disponibile a fost finalizat în ianuarie 2009, dar gradul de completare şi calitatea informaţiilor din baza de date au fost în conformitate cu datele şi calitatea informaţiilor din documentaţiile menţionate”, se arată în raportul Curţii de Conturi. 

Această aplicaţie, numită CoSIS, este destinată exclusiv angajaţilor Ministerului Mediului. „S-a pus problema ca după publicarea în monitorul oficial al inventarului naţional al siturilor contaminate/potenţial contaminate, să se publice pe site-ul anpm.ro  doar  informaţii filtrate, fără caracter confidenţial despre inventarul naţional menţionat”, au explicat reprezentaţii ANPM pentru „Adevărul”. Doar că unele agenţii locale din subordinea ANPM au publicat deja, pe site-ul anpm.ro, aceste inventare, fiecare pentru judeţul său. Aceasta deşi, oficial, instituţia susţine că nu poate publica inventarul până când el nu va fi aprobat de ministru şi publicat în Monitorul Oficial. În ceea ce priveşte inventare locale publicate deja pe anpm.ro, reprezentanţii instituţiei spun că ANPM nu are de ce să-şi asume răspunderea pentru ceea ce publică ramurile sale locale, chiar dacă publică pe site-ul anpm.ro. 

Anual, 3% din PIB se duce la Ministerul Mediului

Ulterior, în 2009, a fost elaborat şi ghidul metodologic pentru acest inventar, iar ANPM a început să completeze inventarul. Agenţia a trimis rezultatele către Ministerul Mediului în 2014, însă de acolo nu se mai ştie unde au ajuns. În urma solicitărilor repetate transmite Ministerului Mediului şi ANPM, am aflat că inventarul „se află în curs de aprobare interministerială”. 

Acesta nu a fost aprobat nici pănă acum.  În momentul de faţă, la nouă ani de când se lucrează la un Inventar Naţional al Siturilor Contaminate şi Potenţial Contaminate, el încă nu este gata. Avem rezultate parţiale, publice doar pentru că sunt amintite în Strategia Naţională privind Siturile Contaminate şi Potenţial Contaminate, adoptată în august 2015 tocmai din cauza acestui raport critic al Curţii de Conturi, spun surse implicate în proces. 

Strategia ne spune, citând inventarul, că există în România 210 situri contaminate şi alte 1.183 de situri potenţial contaminate. Nimeni nu spune însă unde sunt aceste pământuri, cui aparţin, cu ce sunt poluate, cine le-a contaminat şi cine trebuie să le cureţe. 

Bugetele alocate către Ministerul Mediului în perioada 2011-2013 însumează aproximativ 3% din Produsul Intern Brut realizat în aceeaşi perioadă. Anual, mai bine de jumătate din buget se duce pe „managementul deşeurilor”, în timp ce pentru protecţia solului şi a apelor subterane sunt direcţionate cel mult 2% din buget.  

N-avem nevoie de fonduri europene 

Faptul că Ministerul Mediului şi instituţiile din subordinea sa nu au elaborat aceste documente esenţiale este şi unul dintre principalele motive pentru care rata de absorbţie a fondurilor europene pe care România le are la dispoziţie tocmai pentru curăţarea solurilor toxice să fie extrem de scăzută. 

Am avut la dispoziţie, în perioada 2007-2013, fonduri europene în valoare de 176,73 milioane de euro pentru „reabilitarea siturilor poluate istoric”. România a reuşit să ia doar 46% din această sumă. Din cauza acestui eşec, banii au fost realocaţi către alte linii europene de finanţare, pentru ca România să nu-i piardă complet. 




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: