Ministerul Justiţiei propune Guvernului desfiinţarea Secţiei Speciale

Ministerul Justiţiei propune Guvernului desfiinţarea Secţiei Speciale

Ministerul Justiţiei propune Guvernului desfiinţarea Secţiei Speciale

Ministerul Justiţiei propune Guvernului desfiinţarea Secţiei speciale, într-un Memorandum care va fi discutat în şedinţa de Guvern de vineri seară. Anterior, Memorandumul conţinea şi varianta regândirii modului în care funcţionează Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Guvernul a anunţat, vineri după-amiază, ordinea de zi a şedinţei de Guvern de vineri seară, programată la ora 20.00.

Guvernul va discuta trei proiecte de Ordonanţă de Urgenţă:

1.    PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea art.6 din ordonanţa deurgenţă a Guvernului nr.84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A prin reorganizarea Regiei Autonome ''Administraţia Naţională a Drumurilor din România''

2.    PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind prorogarea termenului prevăzut de art. III din Legea nr.352/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier

3.    PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea art. 201 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare

De asemenea, se discută mai multe proiecte de Hotărâri de Guvern, între care acordarea unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Albania, reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ''Lucrări de consolidare şi reabilitare la Sanatoriul Medical Militar ''Regele Ferdinand I-Hotel'' din cazarma 3465 Herculane'' şi rectificări bugetare pentru diferite instituţii.

Ultimul proiect pe odinea de zi este Memorandum cu tema: ”Evaluarea cadrului legal cu privire la organizarea şi funcţionarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi propuneri”. 

Potrivit documentului, ”poziţia Ministerului Justiţiei în raporturile cu autorităţile şi instituţiile publice, respectiv cu instituţiile Uniunii Europene sau internaţionale pe această temă să fie în sensul susţinerii soluţiei desfiinţării SIIJ”.

Anterior, Memorandumul, care a fost discutat şi în şedinţa de Guvern din 6 decembrie, prevedea şi posibilitatea regândirii modului în care funcţionează Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

În 10 decembrie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirma că Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu mai poate rămâne în forma actuală, atât din cauza vulnerabilităţilor de construcţie, cât şi din cauza contraperformanţei înregistrare de la înfiinţarea ei.

În 18 decembrie, premierul Ludovic Orban a declarat că Secţia Specială va fi desfiinţată, atunci când se va găsi cea mai bună soluţie constituţională.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: