Ministerul Educaţiei a început demersurile pentru demiterea lui Vasile Astărăstoae după ce acesta a fost condamnat pentru conflict de interese

Ministerul Educaţiei a început demersurile pentru demiterea lui Vasile Astărăstoae după ce acesta a fost condamnat pentru conflict de interese

Vasile Astărăstoae a fost condamnat pentru conflict de interese

Ministerul Educaţiei a început demersurile pentru demiterea lui Vasile Astărăstoae din poziţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, după ce acesta a fost condamnat de Curtea Supremă pentru conflict de interese. De altfel, şi Ministerul Sănătăţii a anunţat că a transmis Colegiului Medicilor cererea de revocare a acestuia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unor informaţii obţinute de hotnews.ro, Ministerul Educaţiei a început procedura de demitere a lui Vasile Astărăstoae din poziţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, însă reprezentanţii instituţiei nu au vrut să precizeze în ce stadiu se află această procedură şi cât de repede va fi finalizată. 
 
De asemenea, Ministerul Sănătăţii a precizat că încă din luna iulie 2014 „a transmis Colegiului Medicilor (CMR) adresa ANI privind decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând punerea în aplicare a acesteia”.
 
În replică, Colegiul Medicilor (CMR) ar fi cerut Ministerului documentele şi motivarea sentinţei Curţii Supreme, precizând că CMR nu a fost parte din procesul în care a fost condamnat Astărăstoae. Ulterior, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ar fi trimis toate documentele necesare, însă nu ar fi primit niciun răspuns de la Colegiu.
 
Colegiul Medicilor din România este o asociaţie profesională care nu este direct subordonată Ministerului Sănătaţii. Preşedintele CMR poate fi demis doar prin votul majoritar al medicilor care l-au ales, în lege fiind menţionat că revocarea se poate face „în cazul încălcării grave a legii, a prezentului statut sau a regulamentelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de medic”.
 
Colegiul Medicilor este instituţia fără acordul căreia niciun medic nu poate profesa în România, toţi medicii fiind obligaţi să fie membri CMR şi să plătească cotizaţie. Aceeaşi instituţie este cea cu putere de decizie în cazurile de malpraxis medical. 
 
În Codul Deontologic al Colegiului Medicilor se afirmă că „medicul trebuie să fie un model de comportament profesional şi etic, fiind în permanenţă preocupat de creşterea nivelului sau profesional şi moral”.
 
Vasile Astărăstoae a fost condamnat de Curtea Supremă după ce s-a angajat pe sine si pe fiica sa in mai multe proiecte europene derulate chiar de institutiile pe care le conducea.
 
Astfel el a semnat din poziţia de rector UMF Iaşi şi director al Institutului de Medicină Legală din Iaşi zece contracte de munca în care s-a angajat pe sine şi pe fiica sa, Daniela Astărăstoae. Valoarea serviciilor prestate de cei doi conform acestor contracte este de aproximativ 50.000 de ruro, bani ce vor trebui returnaţi în urma deciziei Curţii Supreme.
  
În situaţia în care Colegiul Medicilor şi UMF nu îl vor demite pe Vasile Astărăstoae, Agenţia Naţională de Integritate poate amenda persoanele responsabile din cele două instituţii şi poate sesiza, ulterior, Direcţia Naţională Anticorupţie. 
 
Acest lucru ar putea duce la un nou proces care ar putea dura câţiva ani.
 
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Medicul Vasile Astărăstoae a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru incompatibilitate, iar inspectorii de Integritate cer revocarea acestuia din fruntea Colegiului Medicilor şi a Universităţii de Medicină din Iaşi.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările