Militarii americani, vânaţi de ţânţarii băştinaşi la exerciţiul militar NATO de la Cincu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarii americani participanţi la Saber Guardian 19, cele mai mari manevre NATO care au loc în România în acest an, au avut de luptat cu o serie de duşmani care nu figurau în scenariile exerciţiului.

Concret, la aplicaţiile din poligonul Cincu, militarii americani din Regimentului 2 Cavalerie, care au porecla „The Dragoons”, s-au confruntat cu temperaturi de aproximativ 35 de grade pe un fond de umidatate crescută şi, în plus, s-au văzut nevoiţi să se „bată” cu ţânţarii mioritici. 

Astfel, sergentul Mark Mcalvain a declarat pentru publicaţia Stars and Stripes că, în timp ce se pregăteau să facă faţă atacului inamic, el şi colegii lui au fost atacaţi de insecte „foarte viguroase” care veneau de peste tot. „Aici sunt atât de mulţi ţânţari încât numai pe faţă am peste 20 de înţepături”,  a precizat „Dragonul” Mark Mcalvain.

Aici sunt atât de mulţi ţânţari încât numai pe faţă am peste 20 de înţepături Mark Mcalvain Sergent în Regimentului 2 Cavalerie, US Army

Conform scenariului, militarii americani au avut misiunea de a apăra poziţiile în faţa unei forţe militare care a încercat să taie comunicaţiile NATO din zonă. Forţa „duşmană” a fost constituită din militari români dotaţi cu blindatele de concepţie sovietică BTR-80.

La săpat de adăposturi

În misiunea lor militarii americani au folosit blindate Stryker, mult superioare celor româneşti, dar au fost obligaţi şi să sape adăposturi pe câmp lucrând în schimburi. Pentru amenajarea poziţiilor defensive, militarii americani s-au folosit şi de saci de nisip sau sârmă ghimpată. Totul sub asaltul tânţarilor. 

Confruntarea propriu-zisă dintre militarii americani şi cei români deghizaţi în duşmani ai NATO a fost destul de dificilă pentru „Dragoni”, dar armamentul superior le-a permis acestora  să facă faţă. 

"Românii s-au antrenat în acestă zonă ani de zile şi o ştiu foarte bine.  Şi-au folosit cunoştinţele în avantajul lor şi astfel misiunea noastră a fost  destul de dificilă", a declarat căpitanul Doug McFarland.

Exerciţiile în teren mai durează până pe 24 iunie, zi în care, arşi de soare şi înţepaţi de ţânţari, „Dragonii” Regimentului 2 Cavalerie vor pleca spre Vilseck, Germania, unde îşi au baza permanentă, arată Stars and Stripes. 

Explozie de insecte în toată ţara

Din cauza ploilor extrem de dese care s-au înregistrat în ultima perioadă, România se confruntă, în prezent, cu o adevărată invazie a ţânţarilor. Oamenii acuză autorităţile şi spun că nu s-a făcut prea mare lucru pentru stârpirea insectelor. La rândul lor, cei responsabili spun că ploile din ultima vreme nu le-au permis să combată eficient aceste insecte mici, care însă pot produce boli grave. Virusul West Nile, transmis de ţânţari, a provocat în sezonul trecut, din mai până în noiembrie, îmbolnăvirea a 277 de persoane din care 42 au murit.  

Până când autorităţile vor rezolva problema ţânţarilor, specialiştii recomandă luarea unor măsuri de protecţie. Concret, trebuie să purtaţi îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, mai ales când mergeţi în parcuri, să folosiţi spray-uri împotriva insectelor şi să montaţi plase de protecţie la ferestre.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite