Milionarul Dan Nicorescu a fost tâlhărit în propria casă din Bucureşti

Milionarul Dan Nicorescu a fost tâlhărit în propria casă din Bucureşti

Milionarul Dan Nicorescu a fost tâlhărit în propria sa casă Foto arhivă

Afaceristul Dan Nicorescu a fost tâlhărit, marţi, în propria casă aflată într-o zonă de lux din Nordul Capitalei. Evenimentul a fost anunţat la Poliţie prin 112 de către iubita omului de afaceri.

Tâlhăria a avut loc imediat după prânz.

„Astăzi, în jurul orei 14.00, prin apel 112, o femeie a sesizat faptul că în locuinţa partenerului ei au patruns doi bărbaţi necunoscuţi, care prin violenţă i-au sustras o sumă de bani şi  bijuterii. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 2, care au asigurat zona, până la momentul preluării cazului  de către Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, urmând a fi stabilită situaţia de fapt şi de drept” potrivit comunicatului transmis de Poliţia Capitalei.

Nicorescu este unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, fiind cunoscut pentru bolizii săi de lux şi averea estimat la un miliard de euro. Acesta are în garaj maşini în valoare de peste 2 milioane de euro, precum: Lamborghini Aventador (250.000 de euro), Aston Martin DBS Superleggera (350.000 de euro), Rolls Royce Phantom Coupe (500.000 de euro), Bentley Continental GT (300.000 de euro) dar şi cel mai rapid Ferrari din lume, Superfast 812, în valoare de 450.000 de euro.

Dan Nicorescu, în vârstă de 53 de ani, este originar din Târgovişte şi a fost acţionar la Banca Românească. Conform presei centrale, a făcut avere din afaceri cu fier vechi.  Apoi, şi-a extins afacerile şi în zona imobiliară. Vila luxoasă pe care o deţine pe şoseaua Nordului, în Capitală, este evaluată la circa 4 milioane de euro.

Dan Nicorescu a fost cercetat penal în 2008  pentru că ar fi intrat cu Bentley-ul său de peste o sută de mii de euro în alte cinci maşini parcate, scrie România Liberă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările