Mihnea Costoiu: „Nu există riscuri pentru sănătatea publică pe litoralul românesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile bulgare neagă zvonurile de contaminare a apei mării cu virusul hepatic A
Autorităţile bulgare neagă zvonurile de contaminare a apei mării cu virusul hepatic A

Primele verificări ale apei de pe litoralul românesc făcute de cercetătorii români arată că, „pentru moment, nu există niciun risc pentru sănătatea publică” a turiştilor aflaţi în ţară, la Marea Neagră, şi nici de contaminare a litoralului nostru, însă urmează verificări suplimentare, a anunţat ministrul Mihnea Costoiu.

Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, a solicitat instituţiilor din domeniul cercetării şi al protecţiei mediului realizarea unui raport cu privire la situaţia apelor marine din România.

În plus, oficialul a mai cerut efectuarea de verificări cu privire la existenţa unor riscuri similare în zona litoralului Mării Negre, se arată într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.

,,Pentru moment, datele ştiinţifice cuprinse în analizele periodice arată că nu există niciun risc pentru sănătatea publică a turiştilor aflaţi pe litoral. Cu toate acestea, vom efectua verificări suplimentare, ale căror concluzii vor fi comunicate publicului în cel mai scurt timp”, a declarat ministrul Costoiu.

„Nu există pericolul contaminării litoralului românesc”

„Calitatea apelor de îmbăiere din România se află permanent în atenţia autorităţilor, fiind obiectul unor analize bilunare efectuate de către Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Constanţa şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral. Cele mai recente rapoarte nu indică existenţa vreunui pericol public sau a unei contaminări a litoralului românesc”, mai arată verificările specialiştilor la care face referire ministrul.

Raportul cercetătorilor români vine după ce, vineri, Ministerul Afacerilor Externe a atenţionat cetăţenii români care plănuiesc să călătorească în Bulgaria în viitorul apropiat sau care se află deja pe litoralul ţării vecine că există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A, potrivit unor informaţii publicate de specialiştii bulgari în hepatologie. 

Ministerul Sănătăţii bulgar a venit cu informaţii vineri seara în care a arătat însă că monitorizările nu constată înrăutăţirea calităţii apelor pentru îmbăiere.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite