Miercuri, Curtea Constituţională a României (CCR) a dat verdict de neconstituţionalitate pe Legea Securităţii Cibernetice (sau Legea Big Brother 3). A doua zi, Toni Greblă, judecător la CCR, a fost pus sub acuzare de DNA. După care, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a ieşit în public anunţând presiuni asupra membrilor instituţiei pe care o conduce, inclusiv din direcţia SRI. Presiuni care ar exista nu doar de ieri, azi.
 
Să le luăm, punct cu punct. Decizia CCR privind neconstituţionalitatea Legii Big Brother 3 ţine de normalitate. Nu o să mai reiau toate argumentele specialiştilor în drept, a membrilor organizaţiilor neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului şi ale opiniei publice în general, care arată de ce proiectul de lege este dincolo de orice acceptabilitate. CCR a şters, pur şi simplu, pe jos cu această lege, semnalând deficienţe de respectare a normelor de tehnică legislativă, coerenţă, claritate, previzibilitate, dar şi sub aspectul procedurii legislative, prin lipsa avizului CSAT.
„Curtea a reţinut că întregul act normativ suferă de deficienţe sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă, coerenţă, claritate, previzibilitate, precum şi sub aspectul respectării procedurii legislative, prin lipsa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, elemente de natură a determina încălcarea art.1 alin.(5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii, şi a prevederilor art.119 din Legea fundamentală, referitoare la atribuţiile CSAT”.
 
De asemenea, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în articolul 1, alineatele 3, 4 şi 5 referitoare la principiul statului de drept, principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv principiul legalităţii, în articolul 21, alineatele 1 şi 3, referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în articolul 26 privind viaţa intimă, familială şi privată şi în articolul 28 referitor la secretul corespondenţei, din perspectiva lipsei garanţiilor necesare respectării acestor drepturi, precum şi în articolul 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
 
Ce vreţi mai mult de atât? Legea asta a fost scrisă, în cel mai corect sens al expresiei, pe genunchi, şi aruncată la vot pe principiul „oricum facem ce vrea muşchiul nostru”.
 
Mai apoi, punerea sub acuzare a lui Toni Greblă. Ţine din nou de starea de normalitate. Dacă s-a încercat decredibilizarea CCR prin intermediul lui Toni Greblă, acest lucru s-a întâmplat în momentul numirii lui în această funcţie, nu acum. E (şi era, la momentul numirii lui) de maximă notorietate publică (fiind unul dintre motivele pentru care au ieşit zeci de mii de oameni în stradă în toamna lui 2013), că Toni Greblă, alături de Ioan Ruşeţ, este autorul unui proiect de lege privind exproprierea în interes privat (cu dedicaţie pentru compania care vizează aurul de la Roşia Montană), aflat în flagrantă opoziţie cu prevederile constituţionale care apără dreptul de proprietate. Cum să-l numeşti la CCR pe autorul unui astfel de text de lege? Adăugând la asta, patronajul lui Greblă pe bani publici a clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, numirea juniorului vice-consul la Paris, năşirea unor beizadele de personaje dubioase, care organizează nunţi cu elicopterul… Ce era mai clar decât atât că omul ăsta reprezenta o vulnerabilitate majoră a CCR încă din momentul numirii lui (lucru despre care, de altfel, am scris chiar în acel moment)? Că dacă tot vorbim de teorii ale conspiraţiei împotriva CCR, singura „conspiraţie” a avut loc în momentul numirii lui Toni Greblă în funcţie, o numire pe care Traian Băsescu o eticheta ca fiind ”un câştig”, chiar dacă propunerea venea dinspre PSD, iar preşedintele statului avea acces la toate informaţiile privind dosarul lui Toni Greblă (de la cele de notorietate publică, la cele mai puţin cunoscute publicului). Şi atunci se pune întrebarea ”câştig” pentru cine? Oare nu cumva tocmai pentru cei care aveau nevoie atât de un judecător cu mari probleme de imagine la CCR, cât şi de un judecător vulnerabil atunci când trebuie luate decizii controversate (cum sunt, de altfel, cea mai mare parte a deciziilor CCR, că altfel nu s-ar ajunge cu ele la CCR)?
Legat de acest ultim aspect, aştept cu nerăbdare publicarea deciziei CCR pe Legea Securităţii Cibernetice. Nu de alta, dar în comunicatul CCR se spune că decizia a fost luată cu majoritate (s.a.) de voturi (am, aşa, o presimţire – poate mă înşel – că Toni Greblă s-ar afla printre ”minoritarii” acestei decizii).
 

Evident, întrebarea ”de ce tocmai la o zi după decizia CCR a explodat şi dosarul lui Greblă de la DNA?” e legitimă. Dar până la un punct. Cel la care nu punem DNA în imposibilitate de a mai lucra: în zilele libere de sâmbătă/duminică şi sărbătorile legale (nu le dă voie legea); în campaniile electorale (să nu se interpreteze că face jocuri politice); înaintea sau după o decizie a CCR (să nu fie interpretată ca fiind presiune, atunci când vizează vreo persoană de la CCR); înainte sau după un vot important în Camera Deputaţilor şi în Senat (să nu fie interpretat, tot ca presiune, atunci când în colimator sunt vizaţi parlamentari); înainte sau după o decizie importantă a Guvernului (dacă în discuţie sunt membri ai Executivului), iar raţionamentul ar putea continua cu primarii, preşedinţii de consilii judeţene ş.a.m.d. Conform acestei logici, pentru a evita interpretările, procurorii DNA ar trebui să facă un dans printre zilele disponibile care i-ar face invidioşi şi pe celebrii maeştri ai trupelor de balet de la Moscova, Sant Petersburg ori Kiev. Ceva de genul: azi nu parlamentari, mâine nu miniştri ori secretari de stat, poimâine nu ne atingem de judecătorii CCR, de judecătorii de alte instanţe (care au şi ei dosare controversate în lucru), de primarul cutare ori preşedintele de consiliu judeţean cutare (şi ţineţi cont că în majoritatea cazurilor, printre inculpaţi se află persoane din mai multe categorii). Pe lângă problemele cu care se confruntă, procurorii DNA ar mai trebui să-şi înfiinţeze şi ”Departamenul Calendar”, al cărui menire ar fi de a stabili când se poate şi când nu se poate face public un dosar (asta dacă mai rămân zile libere la dispoziţie). Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe: dacă luaţi toate dosarele făcute deja publice de DNA (nu doar cele mai mediatizate) o să regăsiţi, cel puţin în primele faze, aceeaşi ”apărare” a inculpaţilor – cum că ar fi un dosar politic -, şi aceeaşi coincidenţă – că fiecare dintre inculpaţi tocmai urma să ia ori tocmai a luat o decizie importantă pentru ţară, pentru judeţ, oraş, comunitate.

Încercând să concluzionăm. Decizia CCR privind neconstituţionalitatea Legii Big Brother 3 ţine de normalitate. De la un capăt la altul (de la motivare şi până la forma ei de redactare) Legea a fost un fiasco. Punerea sub acuzare a lui Toni Greblă nu e o surpriză. Era aşteptată încă de dinaintea numirii lui la CCR (singurele întrebări fiind, încă de atunci, când şi pentru ce va fi pus prima dată sub acuzare). Din acest punct de vedere, prin numirea unui judecător vulnerabil, încă de atunci s-a pus presiune asupra CCR (iar cei care au creat această presiune nu sunt procurorii DNA, ci cei care l-au propus, votat şi numit).

Da, există şi presiuni ilegitime şi imorale la adresa judecătorilor de la CCR. Cum sunt declaraţiile publice legate de responsabilităţile pe care le-ar avea dacă anumite legi vor fi declarate neconstituţionale. Nu au nicio vină judecătorii de la CCR, dacă Parlamentul sau Guvernul emit acte normative neconstituţionale. Responsabilitatea e a acestora din urmă, fie că e vorba de incompetenţă, fie de rea-voinţă. În plus, e obligaţia serviciilor (dacă ne referim la cazul specific al legilor big brother) să desfăşoare acţiuni preventive, dar, ATENŢIE, acţionând STRICT în limitele legii şi, mai ales, a legilor conforme cu Constituţia. E absolut aberant argumentul şefilor de servicii (şi al altor susţinători ai lor) conform căruia serviciile îşi pot desfăşura eficient activitatea de prevenţie doar dacă se ignoră anumite prevederi ale Constituţiei! Domnilor Maior & Co, dacă prevederile constituţionale reprezintă un impediment pentru voi, eliberaţi scaunele şi lăsaţi-i pe alţii mai capabili.

Mai există şi presiunile mediatice şi/sau prin intermediul mass-media (le analizează Cornel Vîlcu excelent aici). Sunt, din păcate, presiuni inevitabile. Asta e situaţia presei autohtone, iar ca persoane care au legătură cu societatea în care trăiesc, judecătorii CCR trebuie să fie conştienţi de ele şi să şi le asume ca un risc cu care trebuie luptat, încă din momentul în care acceptă numirea la CCR. Pe cât putem, e şi responsabilitatea noastră, a societăţii civile, să acţionăm pentru diminuarea acestor riscuri. Şi să nu cădem în capcana teoriilor conspiraţioniste doar pentru că suntem prea puţin obişnuiţi cu deciziile (şi mai ales, coincidenţa deciziilor) normale în România.


Pentru a comenta editorialul lui Mihai Goţiu pe romaniacurata.ro