”Prin acţiunile şi inacţiunile ei, România a blocat şi a împiedicat implementarea proiectului, fără procedurile necesare şi fără compensaţii, privând efectiv Gabriel de întreaga valoare a investiţiilor. România a supus astfel Gabriel şi investiţiile sale unui tratament care încalcă obligaţiile prevăzute în tratatele bilaterale pentru investiţii, provocând pierderi semnificative companiei”, se arată în comunicatul companiei Gabriel Resources în care se anunţă deschiderea procedurii de arbitraj internaţional.

Că, în continuare, compania se bazează mai degrabă pe faptul că autorităţile române vor ceda şantajului decât pe arbitraj, reiese foarte clar din acelaşi comunicat, care îl citează pe Jonathan Henry, directorul general al Gabriel Resources: “Compania crede în continuare că este în interesul tuturor acţionarilor în acest proiect, în special al statului român, dacă s-ar autoriza şi dezvolta acest proiect iar Gabriel este în continuare dispus să discute cu Preşedintele României şi Guvernul pentru a atinge acest obiectiv”.

În mod real, Gabriel Resources are şanse absolut infime să câştige acest arbitraj. Am arătat şi cu alte ocazii argumentele: întreaga operaţiune (de la prima licitaţie, înfiinţarea subsidiarei din România – RMGC -, înstrăinarea resurselor, cotarea la bursă, îndeplinirea procedurilor şi obţinerea avizelor necesare, dobândirea licenţei etc.) se bazează pe un şir absolut incredibil de abuzuri şi ilegalităţi, recunoscute de-a lungul vremii inclusiv de o parte a celor implicaţi direct. Mai mult, proiectul în sine, depus spre avizare la Ministerul Mediului încalcă flagrant legislaţia românească legată de dreptul de proprietate, protecţia mediului şi a patrimoniului cultural, regimul pădurilor, fânaţelor, apelor şi bunurilor publice, drepturile comunităţilor. Toate aceste norme pe care proiectul RMGC nu le îndeplineşte (sau le încalcă) sunt enumerate expres chiar în proiectul de lege specială pentru Roşia Montană care a scos zeci de mii de oameni în stradă în toamna lui 2013. Practic, proiectul de lege specială nu făcea decât să enumera normele din alte legi care ar trebui schimbate sau nu ar trebui să se aplice la Roşia Montană (!) pentru ca proiectul RMGC să fie legal. Suplimentar, în privinţa documentaţiei pe care se bazează proiectul de RMGC la Ministerul Mediului, în special în privinţa studiilor de patrimoniu cultural şi studiilor geologice, există acuzaţii pertinente legate de falsificarea lor.

Cu un asemenea ”dosar”, Gabriel Resources nu are cum să câştige vreun arbitraj!

Şi atunci, de ce merge Gabriel Resources mai departe? Mai întâi, e vorba de un element subiectiv: responsabilitatea managerilor companiei faţă de proprii acţionari. Nu ar fi pentru prima dată când acţionarii unei companii îşi dau în judecată directorii pentru că au fost induşi în eroare în privinţa situaţiei reale a unui proiect, pentru că nu le-au apărat interesele corect etc. Din acest punct de vedere, directorii companiei au obligaţia (faţă de proprii acţionari) să dea statul român în judecată, pentru a fi acoperiţi – că au făcut tot ce depinde de ei pentru a reprezenta interesele acţionarilor. Atenţie: e vorba de o obligaţie de mijloace, nu de scop. Directorii nu-şi asumă că vor câştiga arbitrajul, ci doar că au utilizat toate armele pe care le-au avut la dispoziţie.

În discuţie intră, însă, şi un element obiectiv. Atitudinea Guvernului României faţă de proiectul RMGC. Iar în acest caz, responsabilitatea exclusivă îi aparţine, cel puţin din 2013 încoace Guvernului Ponta. Pentru că acest Guvern avea obligaţia să dea un răspuns fără echivoc companiei. E un lucru de care Victor Ponta este conştient pe deplin. În acest sens reiau o parte a emisiunii din septembrie 2013, de la TVR 1, moderată de Moise Guran şi Claudiu Lucaci, în care Victor Ponta spune foarte clar (de două ori) că RMGC ”NU va obţine avizul de mediu” dacă legea nu trece.

După cum se ştie, proiectul de lege specială pentru Roşia Montană a fost respins definitiv în primăvara anului trecut (după ce un alt proiect de lege, inventat peste noapte, a căzut pe 10 decembrie 2013). După mai bine de un an (şi după mulţi alţi ani de când proiectul RMGC e depus spre avizare), Guvernul României, condus de acelaşi Victor Ponta, a amânat să dea un aviz (negativ, aşa cum s-a exprimat foarte clar) proiectului RMGC. Aşadar, singurul punct care este în avantajul Gabriel Resources în arbitrajul internaţional este INACŢIUNEA Guvernului României (inacţiune la care comunicatul Gabriel Resources face trimitere expresă). Amânarea răspunsului (fie el şi negativ) este singurul lucru pe care compania îl poate invoca în favoarea ei! Sau, altfel spus, dacă RMGC primea aviz negativ pentru proiectul depus la Ministerul Mediului, ar fi putut da în judecată statul român pentru asta (cu şanse de câştig zero, din motivele enumerate mai sus şi multe altele); cum nu a primit niciun răspuns, dă în judecată statul român tocmai pentru că nu a primit răspuns.

De ce nu s-a dat încă un răspuns negativ pentru avizul solicitat de RMGC?

Explicaţiile sunt mai multe. În primul rând este evident că multor politicieni de prim plan (şi, de această dată, nu e vorba doar de cei din PSD şi acoliţii lor) le tremură fundul în privinţa dezvăluirilor care ar putea ulterior să apară ”pe surse” (că cele 550 de milioane de dolari pe care compania pretinde că i-a ”investit” în proiect până acum s-au dus aproape pe cu totul altceva decât pe proiectul minier în sine). În acelaşi timp însă, în loc să lucreze la evaluarea proiectului depus de RMGC, reprezentanţii autorităţilor române au ”lucrat” în ultimul an şi jumătate mai mult la acoperirea problemelor proiectului RMGC: cele mai scandaloase situaţii fiind cele legate de demersurile privind scoaterea Roşiei Montane (în integralitatea ei) de pe lista Monumentelor Istorice, respectiv presiunile de la Institutul Geologic Român (IGR), cu schimbări de directori, ameninţări fizice şi psihice asupra membrilor Consiliului Ştiinţific pentru a emite un act, care să ţină locul studiilor geologice în privinţa cărora există acuzaţii de falsificare.

Astfel, de mai bine de un an şi jumătate, de când este evident că proiectul de la Roşia Montană (şi altele asemănătoare) nu au cum să treacă din cauza opoziţiei publice, Guvernul Ponta nu a făcut altceva decât să lucreze pentru a creşte şansele Gabriel Resources în arbitrajul internaţional care era inevitabil. Desigur, asta nu înseamnă şi că Gabriel Resources va câştiga arbitrajul. Ci doar că de la ”şanse zero” au ajuns pe la un 1% (unu la sută) pe mâna lui Victor Ponta. Procent care, în fine, ar mai putea creşte oleacă dacă România ar ajunge să fie reprezentată în acest arbitraj de firma de avocatură a mamei lui Şova, de Ţucă, Zbarcea şi asociaţii, ori alţii asemenea, care au avut parte până acum de câte o feliuţă din tortul de 550 de milioane de dolari ”investiţi” de Gabriel Resources în proiect.

Puteti comenta acest articol pe Romaniacurata.ro