Atenţie însă: Tender este membru într-un grup de afaceri/interese constituit la jumătatea anilor 90, din care mai fac parte numeroase persoane care au avut cele mai diverse legături cu fosta Securitate. Mai mult, fostul director SRI Radu Timofte apela la Tender pentru a obţine favoruri de la fostul şef al SIE Ioan Talpeş, fapte recunoscute într-o anchetă DNA, care arată cât de apropiat era afaceristul de ambii foşti şefi de servicii secrete.

Coldea a fost numit de Traian Băsescu adjunct al SRI în timpul şefiei lui Radu Timofte şi şi-a păstrat funcţia sub George Maior, cel din urmă apropiat şi el al afacerilor iniţiate de Ovidiu Tender. Situaţia este cu atât mai interesantă cu cât Coldea era considerat om de încredere al lui Băsescu, iar acum este atacat de Alina Bica, după ce l-a atacat şi Elena Udrea, ambele, la rândul lor extrem de apropiate de fostul preşedinte.

***

Declaraţiile făcute în timpul anchetelor DNA de către principalii suspecţi în cazurile majore de corupţie sunt privite, pe bună dreptate, cu o anumită doză de suspiciune. Fie pentru că inculpaţii vor să scape, fie că vor să arunce vina pe umerii altora. Astfel, e de la sine înţeles gradul de neîncredere cu care a fost primită dezvăluirea fostului şef DIICOT, Alina Bica, legată de presiunile pe care le-ar fi făcut prim-adjunctul directorului SRI, Florin Coldea, pentru a-l scăpa de puşcărie pe Ovidiu Tender din motive de „securitate naţională”. Doar că mărturia Alinei Bica nu e o noutate, ci o confirmare a faptului că Tender şi grupul din care face parte a beneficiat de protecţia serviciilor în ultimele decenii. Iar povestea acestui grup a început încă în prima parte a anilor 80, cu fapte aparent fără nicio legătură: 1) că din motive umanitare, Australia şi-a relaxat politicile de emigraţie faţă de români, 2) invitarea de către Ceauşescu a unui afacerist canadian în România.

O poveste care a început în Australia, în anii 80

Controversat şef în Securitatea comunistă (în cadrul DIE), azilant în SUA după 1978, Ioan Mihai Pacepa relatează în numeroasele lui dezvăluiri şi de o operaţiune externă a fostei poliţii politice. Este vorba de înfiinţarea unor filiere de traficanţi de droguri în diferite ţări ale lumii, nu atât pentru profitul financiar direct al unor astfel de activităţi (deşi nici acesta nu poate fi neglijat), cât, mai ales, ca parte a unei strategii de luptă cu ”duşmanul” (ţările şi societăţile de tip capitalist) chiar pe teritoriul acestora (prin ”subminarea lor din interior”).

Filiera traficanţilor români de droguri din Australia este cunoscută încă din anii 80. În ciuda a numeroase scandaluri, arestări şi căderi, reţeaua nu este anihilată nici astăzi. Periodic, agenţiile de ştiri difuzează informaţii despre arestări şi condamnări ale unor traficanţi şi capturi de droguri în Australia în care sunt implicate şi persoane cu origine română. De altfel, persoanele de origine română implicate în traficul de droguri din Australia deţin şi un trist record: cele mai mari pedeapse aplicate după abolirea condamnării la închisoarea pe viaţă în această ţară, de 18, respectiv 20 de ani (Constantin Francisc Onea, respectiv Nana Puşcaş, în 1994). Într-o interpelare din acelaşi an, senatorul liberal Ken Alfred confirma scenariul descris de Ioan Mihai Pacepa: ”În afară de îngrozitoarea povară şi cruzime pe care Ceauşescu a impus-o propriului său popor timp de un sfert de secol, guvernul său a exportat, continuu, în democraţiile vestice, terorismul, asasinatul şi drogurile (…) Cea mai mare a acestei activităţi criminale a fost organizată eficient şi brutal de serviciul român de spionaj, Departamentul de Informaţii Externe (DIE)”.

Acesta e mediul (al traficanţilor români de droguri) din care provine Frank Timiş, emigrant şi el în Australia în 1981. Frank Timiş, ”părintele” Afacerii Roşia Montana, a fost cercetat şi amendat de trei ori pentru posesie de droguri (1982, 1989, 1991). De două ori a reuşit să convingă poliţia şi pe judecători că ar fi consumator, nu şi traficant, iar o dată (în 1989) că, de fapt, n-ar fi intenţionat să-i vândă droguri unui ofiţer de poliţie aflat sub acoperire, ci să-l înşele. Viorel Borşa, complicele lui din 1989 şi viitorul tată vitreg al lui Frank Timiş, are un lung istoric de arestări şi condamnări pentru trafic de droguri. La începutul anilor 90 şi-a încercat ”norocul” în mai multe afaceri din Australia (transporturi şi minerit), pe care fie le-a falimentat, fie au fost lichidate pentru nerespectarea standardelor legale. Astfel arată CV-ul şi portofoliul care l-au ”recomandat” pe Frank Timiş să preia cele mai importante zăcăminte de aur ale României, din Munţii Apuseni. Dar nu singur.

„Întâlnirea” de la Toronto

Frank Timiş a devenit preşedinte al Gabriel Resources. Prim vice-preşedinte al companiei a fost canadianul Stephen G. Roman, fiul unui magnat al cuprului şi titanului, Stephen B. Roman, venit pentru prima dată în România în 1983, la invitaţia lui… Nicolae Ceauşescu. Conform declaraţiilor lui Roman jr., făcute pentru The Globe and Mail, în octombrie 2010, Ceauşescu le-a solicitat sprijin canadienilor pentru dezvoltarea exploatării resurselor de uraniu şi cărbune ale ţării. De asemenea, Ceauşescu le-a cerut să facă lobby pe lângă Guvernul Canadian pentru accelerarea dezvoltării reactorului nuclear de la Cernavodă, proiectat de canadienii de la CANDU. În cadrul aceluiaşi interviu, Roman jr. spune că l-a întâlnit pe Timiş la Toronto printr-o cunoştinţă comună.

Să fi fost doar o întâlnire întâmplătoare între aventurierul provenit din reţelele de traficanţi de droguri din Australia ”lansate” de fosta Securitate şi fiul unui afacerist din Canada care ştia despre resursele minerale ale României de la Ceauşescu şi apropiaţii lui? Şi la fel de ”întâmplătoare” întâlnirea lui Frank Timiş cu Ovidiu Tender, cel care deţinea hărţile resurselor naturale ale României, şi care se vor lega ulterior nu doar în afaceri, ci şi familial (Timiş devenind naşul de cununie al lui Tender)?

Turnătorul din Banat

Ovidiu Tender a fost cooptat şi el în conducerea companiei care viza aurul de la Roşia Montană. Principalul lui atu consta în faptul că devenise „norocosul” câştigător al privatizării fostei Întreprinderi de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice, rebotezată după 1990 Întreprinderea de Prospecţiuni şi Laboratoare, apoi Prospecţiuni SA. Astfel, Tender intra în posesia cercetărilor legate de resursele naturale subterane ale României desfăşurate pe parcursul mai multor decenii! Ce îl recomanda pe Tender în domeniu? Teoretic, pregătirea lui de inginer miner. Cu toate acestea el n-a profesat în domeniu; Revoluţia din 1989 l-a prins ca şef al unei unităţi hoteliere din Jimbolia, iar apoi şef de unitate al fostului hotel al Partidului Comunist Român din Timişoara. Primele lui afaceri după 90 au fost în industria hotelieră, apoi în agricultură, embargoul impus Iugoslaviei şi afacerile cu petrol fiind însă cele care i-au grăbit ascensiunea spre topul miliardarilor români.

Mult timp, Ovidiu Tender a negat vreo legătură cu fost Securitate. În 2010, în cadrul unei anchete realizate de EVZ, Tender a fost identificat însă de către scriitorul William Totok ca fiind unul dintre informatorii care l-au turnat la Securitate. Pus în faţa acestei dezvăluiri, Tender a declarat că, după 36 de ani de la acele evenimente, nu-şi mai aminteşte…

Caracatiţa Tender & Co: Roşia Montană, gazele de şist, Oltchim, Petrom, Africa…

Să recapitulăm: la începutul anilor 90, situaţia se prezenta astfel: în Australia, cu puternice conexiuni cu reţelele de traficanţi de droguri înfiinţate de fosta Securitate, îşi începea primele afaceri (falimentare) Frank Timiş. La Toronto trăia Stephen G. Roman, fiul lui Stephen B. Roman, care ajunsese în România la invitaţia lui Ceauşescu şi care avea informaţii despre resursele minerale ale ţării chiar de la regimul comunist. La Timişoara, debuta în afaceri, ca şef al fostului hotel PCR, Ovidiu Tender, despre care există suspiciuni mai mult decât rezonabile că a fost turnător al Securităţii. Să fi fost, absolut întâmplătoare întâlnirea celor trei şi implicarea lor în câteva dintre cele mai controversate afaceri din România ultimelor decenii?

Câteva exemple:

  1. Aurul Apusenilor, de la Roşia Montană dar şi, în prima fază, cel de Certej şi din alte zone din Hunedoara, despre asta am tot scris, nu mai insist (nu insist nici asupra implicării lui Tender în afacerile RAFO, Carom etc., mult mai mediatizate).
  2. Exall Resources, controlată de Stephen G. Roman, a câştigat în 2001, prima licitaţie legată de privatizarea Oltchim. Doar că Exall nu avea banii cu care licitase, ci spera să-i obţină din listarea la Bursă a combinatului de la Vâlcea (era aceeaşi schemă ca şi în cazul Roşia Montană: Timiş a intrat cu buzunarele goale în afacere, banii obţinându-i DUPĂ listarea proiectului la Bursă). Stephen G. Roman nu a fost la fel de norocos, piaţa fiind în scădere, n-a obţinut banii de pe Bursă şi licitaţia s-a anulat.
  3. Prin Regal Petroleum, Tender şi Timiş au concesionat aproximativ 4-5% din teritoriul României, în special perimetre cu posibile resurse de gaze de şist. Concesiunea perimetrelor din Moldova (zona Bârladului) au vândut-o în 2011 către Chevron (ca fapt divers: la Regal Petroleum îl vom regăsi ca director pe Mihail Ianaş, fostul director al ANRM în perioada în care ANRM a făcut numeroase concesiuni către firmele lui Tender şi Timiş – dar ăsta e alt subiect).
  4. Tentativa de preluare a Petrom. Cea mai spectaculoasă operaţiune a fost însă încercarea de a pune mâna pe Petrom. În acest scop, Tender şi Timiş au creat un concern cu gigantul petrolier american Halliburton (şi alte firme mai mici din Arabia Saudită, Cipru şi România), cu care, la începutul anului 2003, s-au înscris la licitaţia pentru privatizarea Petrom. Un punct forte al combinaţiei era prezenţa în concern şi a ofiţerului de rang înalt al NATO, Willem Matser. În cele din urmă, acesta s-a dovedit şi punctul slab: pe 7 februarie 2003, Willem Matser a fost arestat în Olanda şi acuzat de spălare de bani proveniţi din traficul cu droguri columbiene. În caz a fost cercetat şi Ovidiu Tender, sub acuzaţia că firmele lui ar fi fost folosite ca paravan pentru operaţiune. În ciuda căderii lui Matser, la începutul anului 2003, concernul lui Tender şi Timiş cu Halliburton era văzut de către mass-media ca mare favorit la câştigarea perlei Petrom, dar, surprinzător, nu a intrat nici măcar pe lista scurtă a licitaţiei câştigate în cele din urmă de OMV. Explicaţia vine din scăderea influenţei pe care o avea Ioan Talpeş (apropiat al lui Ion Iliescu), pe fondul conflictului din 2003 dintre Iliescu şi Năstase (dar să nu anticipăm – vom reveni la Talpeş).
  5. În ultimii ani, Tender şi Timiş au debarcat în Africa, unde deţin concesiuni impresionante de zăcăminte minerale din ţări ca Senegal sau Sierra Leone. Coincidenţă (sau nu?) sunt ţări în care fostul DIE din fosta Securitate a desfăşurat ample acţiuni de spionaj înainte de 1990.
 
Poţi comenta acest articol pe România Curată