Mihai Fifor anunţă modificarea sistemului 112:  Mergem pe OUG pentru că este nevoie să câştigăm timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Fifor FOTO Inquam Photos/ George Calin
Mihai Fifor FOTO Inquam Photos/ George Calin

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat că măsurile de îmbunătăţire a sistemului 112 incluse în raportul pe care îl va prezenta Raed Arafat vor fi implementate, dacă este nevoie, prin OUG şi va fi convocat Parlamentul în sesiune extraordinară.

„Întrebaţi cum se pun în aplicare măsurile identificate de Raed Arafat în raportul său. După prezentarea asta, mergem pe OUG: Convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară şi mergem pe OUG pentru că este nevoie să câştigăm timp. Timpul nu ne iartă. Sunt cazuri peste cazuri. Trebuie să încercam să rezolvăm această problemă rapid”, a declarat ministrul interimar Mihai Fifor, la Marius Tucă Show.

Mihai Fifor a precizat, marţi, că nu s-a discutat niciodată trecerea serviciului 112 la ministerul Afacerilor Interne, dar că această chestiune poate fi pusă în discuţie, dacă e necesar.

"Nu am discutat niciodată trecerea 112 la MAI, dar poate fi pusă în discuţie. Pe 8 vom merge la Bucureşti pentru ca toată lumea să poată să vadă 112 integrat o celulă în care avem SMURD, salvare, medic, fiecare dintre componentele acestui sistem. Răspunde operatorul 112 pentru că aşa funcţionează. Diferenţa dintre noi şi SUA este faptul că cel care răspunde are capacitatea de a dirija el forţa în chestiune, lucru care la noi nu apare. Aici apare fractura, întârzierea, lipsa de decizie corectă", a declarat Mihai Fifor, potrivit Mediafax.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că acum, în momentul în care apelează cineva sistemul 112, se răspunde dintr-un centru în care funcţionează pompierii, SMURD, Ambulanţa şi 112, lipsind însă acum Poliţia şi Jandarmeria. Raed Arafat a anunţat că până pe 8 august, în Bucureşti, vor fi mutaţi şi poliţiştii şi jandarmii, pentru ca sistemul 112 să funcţioneze integrat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite