Mihai Chiţac a fost eliberat pentru o operaţie pe cord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Chiţac
Mihai Chiţac

Fostul general Miihai Chiţac a fost eliberat astăzi din penitenciarul Jilava pentru a se interna în Spitalul Floreasca. Generalul este programat la o operaţie la inimă.

UPDATE 11:03: Fostul general a plecat de la penitenciar spre Spitalul Floreasca.

În cadrul procesului, a fost depus un raport de expertiza al INML, care arata că Mihai Chiţac este programat, pe 15 februarie, să fie operat la inimă. Fostul general  va fi suspus unei intervenţii chirurgicale pe cord.

Mihai Chiţac a mai fost eliberat anterior, de trei ori, tot pentru această intervenţie, dar din cauza complicaţiilor nu a putut să o ducă până la capăt.

Potrivit raportului Institutului Naţional de Medicină Legală, Mihai Chiţac ar trebui operat, el suferind de diverse boli: cardiopatie ischemică cronică, angor de efort şi de repaus, leziuni coronariene şi altele, indicaţia fiind de intervenţie chirurgicală de revascularizare miocardică. El mai suferă de hipertensiune arterială esenţială severă, stenoză aortică, aritmie, insuficienţă cardiacă, diabet zaharat, dislipidemie, trombocitopenie, adenom prostată. Potrivit raportului, patologia cardiovasculară pe care o prezintă Mihai Chiţac este severă, cu evoluţie imprevizibilă, susceptibilă de complicaţii redutabile, posibil mortale, care pot apărea indiferent dacă acesta se află sau nu în detenţie, dar în mod sigur în lipsa unei asistenţe medicale de specialitate.

Completul de nouă judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, la 15 octombrie 2008, condamnarea la 15 ani de închisoare a generalilor în rezervă Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, pentru omor deosebit de grav, precum şi la degradare militară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite