Mica schismă pe legea lui Cernea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă Biserica Ortodoxă Română consideră că parteneriatul civil reprezintă o subminare a familiei tradiţionale şi atentează la identitatea acesteia, Biserica Catolică, prin vocea Papei Francisc, îndeamnă la toleranţă faţă de persoanele LGBT, faţă de cei care trăiesc în concubinaj şi faţă de divorţaţi.

Biserica Ortodoxă Română a solicitat Camerei Deputaţilor să respingă propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex, considerând că acesta va slăbi familia tradiţională, reprezentând un atentat la identitatea ei sau că va încerca să i se substituie căsătoriei.

Prin comparaţie cu poziţia Patriarhiei Române, Papa Francisc, Suveranul Pontif al Bisericii Catolice, a îndemnat la toleranţă faţă de mişcările LGBT, sugerând că Biserica Catolică nu are dreptul de a judeca relaţia dintre un om şi Dumnezeu, chiar dacă acel om este homosexual.

Schisma poziţiilor oficiale comunicate de cele două biserici creştine arată un nivel diferit de toleranţă, spun experţii. Legea parteneriatului civil, dedicată persoanelor care trăiesc în concubinaj, a fost iniţiată de deputatul independent Remus Cernea în urmă cu doi ani şi este acum la un pas să fie adoptată de Camera Deputaţilor, forul decizional. Chiar astăzi, proiectul lui Cernea este dezbătut la Comisia Juridică de la deputaţi, urmând să ia apoi calea plenului.

Contactat de „Adevărul”, Remus Cernea a declarat că a apreciat întotdeauna mesajele religioase care îndeamnă la toleranţă, înţelegere şi compasiune pentru semeni. „Pretutindeni în lume, mesajul Papei Francisc cu privire la toleranţă, la deschiderea către semeni, inclusiv către minorităţile sexuale, a fost salutat şi primit cu o deosebită satisfacţie”, a spus Cernea referindu-se la declaraţiile Papei Francisc din octombrie 2014, care i-a îndemnat pe membrii Bisericii Catolice să accepte şi să aibă toleranţă faţă de persoanele homosexuale, persoanele care trăiesc în concubinaj şi persoanele divorţate, cât şi faţă de copiii acestora.

„De asemenea, sunt numeroase biserici lutherane, în Danemarca, Norvegia sau Suedia, care oficiază chiar căsătorii religioase pentru cupluri formate din persoane de acelaşi sex. Aşadar, numeroase dominaţiuni creştine îşi asumă toleranţa drept o virtute morală importantă pe care o promovează în societate”, a spus Cernea.

Patriarhia: Se va ajunge la căsătoriile gay

În poziţia sa oficială, Patriarhia spune că „experienţa altor state arată că aceste parteneriate civile sunt doar o anticameră a acceptării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Familia nu este doar un set de drepturi recunoscute soţilor de către stat, ci şi o valoare socială, care susţine viaţa şi continuitatea unui popor. De aceea, subminarea familiei tradiţionale nu poate fi decât în defavoarea binelui comun al societăţii”.

Cernea: BOR transmite un mesaj de intoleranţă

Referitor la poziţia BOR, Cernea spune că parteneriatul civil nu ar afecta familia şi relaţiile de familie, ci dimpotrivă.  „Realitatea este că în România, sute de mii de cupluri formate din persoane de sex diferit sau din persoane de acelaşi sex convieţuiesc împreună. A nu le reglementa situaţia înseamnă a lăsa aceste persoane vulnerabile în faţa problemelor de zi cu zi, mai ales în ceea ce priveşte chestiuni legate de sănătate, patrimoniu, credite bancare sau lăsarea unei moşteniri, precum şi protecţie împotriva violenţei domestice. Dacă realitatea aceasta nu este legiferată, îi afectează în mod nedrept pe cei care se iubesc. În opinia mea, mesajul iubirii ar trebui să transpară din fiecare luare de poziţie a unei biserici creştine, însă BOR transmite un mesaj de intoleranţă, de excludere din societate a unor cupluri formate din persoane care se iubesc”, a spus Cernea.

Directorul Asociaţiei Accept, care reprezintă persoanele LGBT din România, Florin Buhuceanu, a spus că „din punct de vedere juridic, parteneriatul civil nu este de competenţa Bisericii Ortodoxe Române”.

La rândul său, filosoful Horia Pătraşcu a spus că diferenţa de poziţie dintre cele două biserici creştine ţine de evoluţia lor socială şi adaptarea la lumea de azi. „Este vorba de avansul Bisericii Catolice faţă de Biserica Ortodoxă Română. Biserica Catolică e mai racordată la schimbare, la modernizare, faţă de Biserica Ortodoxă, care încă mai ţine la nişte principii învechite şi rigide”, a spus Pătraşcu.

În ceea ce priveşte şi evoluţia societăţii româneşti, sociologul Alfred Bulai este de părere că dacă s-ar face o dezbatere naţională, am observa că o mare parte din societate va avea aceeaşi poziţie intolerantă pe care o are şi BOR. „Catolicii au schimbat şi calendarul cu 400 de ani înaintea noastră, deci vorbim de un cu totul alt registru. Reacţia BOR arată că trăieşte în Evul Mediu, la fel şi ca şi societatea românească, despre care cred că va continua să aibă un nivel de toleranţă foarte mic. Datorită religiozităţii crescute din societate, majoritatea ar fi împotriva concubinajului şi parteneriatelor între persoane de acelaşi sex”, este de părere Bulai.

Unde mai este legal parteneriatul civil

Mai multe ţări membre ale Uniunii Europene au recunoscut deja căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, deşi aceasta rămâne o problemă spinoasă în multe societăţi conservatoare din statele estice. Ţările europene care au aprobat parteneriatul civil sunt Olanda (2001), Belgia (2003), Spania (2005), Suedia şi Norvegia (2009), Portugalia şi Islanda (2010), Danemarca (2012), Franţa, Marea Britanie (2013) şi Slovenia. În Statele Unite, situaţia diferă de la stat la stat. La polul opus al dezbaterii se află poziţia Rusiei, care, la începutul acestui an, a decis să interzică adopţiile pentru ţările ce recunosc căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.


Patriarhia atacă Legea parteneriatului civil indiferent de sex: „Avem obligaţia să apărăm familia, constituită prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie"

Biserica Ortodoxă Română (BOR) solicită Camerei Deputaţilor să respingă propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil. Patriarhia consideră că parteneriatele civile încearcă să slăbească familia tradiţională sau să i se substituie şi reprezintă un atentat la identitatea acesteia.

Reacţii dure după ce concubinajul între homosexuali a fost avizat de deputaţi: Nu vrem o ţară în care bărbaţii şi femeile vor fi înlocuiţi de un „Om Nou”

Parlamentul României este aproape de adoptarea parteneriatului civil între două persoane, indiferent de sex, după ce marţi, 21 aprilie, Comisia deputaţilor pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil acest proiect de lege. La ultimele recensăminte, aproape 1 milion de români au declarat că trăiesc în concubinaj. Decizia Comisiei parlamentare a scandalizat, însă, deja o parte a societăţii civile, dar şi reprezentanţi ai Bisericii.

Parteneriatul civil indiferent de sex - avizat la Camera Deputaţilor. „Vrem să fim recunoscuţi drept cuplu. Asta nu ar afecta cu nimic drepturile şi viaţa altora“

România este la un pas de adoptarea parteneriatului civil indiferent de sex. Comisia deputaţilor pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil acest proiect de lege, care urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Ideea parteneriatului civil a fost lansată în aprilie 2013, exact în urmă cu 2 ani, la Constanţa, stârnind controverse aprige.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite