#metoo Legile blânde şi vagi, ca şi mentalităţile arhaice lasă româncele fără apărare în faţa hărţuirii sexuale
0
#MeToo – campania pentru victimele hărţuirii, lansată după ce mai multe vedete au declarat că au fost agresate – a ajuns şi în România. Primul „pârât“ e rapperul Rimaru. E greu de prevăzut ce amploare va lua fenomenul, fiindcă româncele se tem de urmări.
Campania declanşată pe Twitter la Hollywood pentru a uni victimele hărţuirii sexuale a cuprins în numai câteva zile întreaga planetă. Hashtag-ul „Me Too“ („şi eu“ – n.r.) a apărut după ce numeroase femei celebre au recunoscut în ultimele zile că au fost hărţuite sexual sau chiar violate de producătorul american Harvey Weinstein. Cea care a dat startul a fost actriţa Alyssa Milano. Tânăra a venit cu ideea ca toate femeile din social media care au trăit o experienţă de hărţuire sexuală sau abuz să-şi împărtăşească povestea printr-o postare însoţită de hastag-ul #metoo. A primit mii de răspunsuri din toată lumea. Milioane de femei îşi spun acum poveştile.
Rimaru de la R.A.C.L.A., pus la zid
Campania „#MeToo“ scoate la iveală şi un caz din România care îl vizează pe un cunoscut cântăreţ de hip-hop. Călin Ionescu (46 de ani), cunoscut drept Rimaru de la R.A.C.L.A., prima trupă hip-hop din România, este acuzat de mai multe femei de hărţuire şi agresiune. Cântăreţul lucrează, totodată, în cadrul agenţiei de publicitate Centrade Cheil., unde ocupa postul de director creativ.
Numeroase femei care au intrat în contact cu el pe plan profesional au povestit cum le făcea avansuri pe Facebook, iar dacă era refuzat, apela la jigniri, intimidări sau ameninţări. Unele dintre aceste femei împărtăşesc, însă, că au fost agresate fizic de Rimaru.
„M-a întrebat dacă n-aş vrea să ieşim la o cafea să îmi povestească mai multe despre creaţie. Nu i-am mai răspuns. Timp de câteva zile mi-a trimis mesaje. La Noaptea Agenţiilor, m-a tras de o mână deoparte şi m-a întrebat cum îmi permit să nu îi răspund pe Facebook. După care a adunat toată flegma pe care a avut-o în el şi m-a scuipat în faţă de faţă cu toată lumea, cu toţi prietenii şi colegii. Bineînţeles că s-a muşamalizat totul şi m-au rugat insistent de la HR să nu mai povestesc“, a scris o fată.
O altă femeie povesteşte un incident similar de la acelaşi eveniment: „Eram la Centrade cu câţiva prieteni, mă rătăcisem de ei şi îi căutam pe terasă. Am simţit că cineva mă strânge foarte puternic de ceafă, m-am întors şi îl văd. Îl ştiam pentru că îmi tot scria să ne vedem. Mă întreabă repetat ce caut acolo. «Eşti pe teritoriul meu, de ce ai venit aici». Îi spun că e beat şi îi spun să mă lase în pace şi îmi varsă băutura lui în cap, apoi aruncă cu paharul de plastic în capul meu în timp ce mă îndepărtez.“
Rapperul, copleşit de injurii
Miercuri, Rimaru a prezentat o poziţie oficială, contestând „cu tărie orice acuzaţie de hărţuire sexuală sau orice altă acuzaţie similară“: „Ca mulţi oameni, am avut interacţiuni mai puţin respectuoase cu semenii mei, interacţiuni de care nu sunt mândru. În măsura în care am jignit anumite persoane, regret acest fapt şi le cer scuze. Consider că nici măcar persoanele care mă acuză nu au luat în serios pretinsul meu limbaj agresiv din urmă cu 2 ani. Mărturie în acest sens stă faptul că nu au acţionat din punct de vedere legal împotriva mea. În ultimele 24 de ore am fost supus unui val de reacţii negative, disproporţionate faţă de acuzaţiile care mi se aduc. Pe lângă injuriile care mi s-au adus, am primit şi ameninţări cu moartea. În măsura în care vor continua, voi fi nevoit să iniţiez demersurile legale necesare pentru a-mi proteja drepturile. Consider că într-o societate matură putem cu toţii distinge între un limbaj injurios pe de o parte şi un veritabil pericol social, pe de altă parte. În ceea ce mă priveşte, consider că în niciun caz nu pot fi încadrat în cea din urmă categorie.“
Femeile de la noi se tem să nu fie judecate
Hărţuirea sexuală în România este încă o necunoscută pentru femeile care îi cad victime. Puţine recunosc că trec prin astfel de traume şi chiar şi mai puţine apelează la autorităţi atunci când ajung să fie agresate fie la locul de muncă, fie pe stradă sau în familie. Iar cele care decid să apeleze la autorităţi trebuie să aducă dovezi ca să-şi susţină acuzaţiile.
Spre deosebire de restul europencelor, româncele nu reuşesc să recunoască semnele hărţuirii sexuale şi fac târziu distincţia între o astfel de agresiune şi flirt. Iar asta se întâmplă din două motive: lipsa educaţiei şi modelul cultural românesc, model care îi încurajează pe bărbaţi să depăşească anumite limite, fără ca măcar să realizeze că au comis acte de natură imorală. „Din păcate, femeile nu recunosc semnele unei hărţuiri sexuale sau ale agresiunii sexuale pentru că nu au fost învăţate să facă acest lucru, nici de familie, nici în şcoală. Femeile nu sunt învăţate despre valoarea propriului corp şi despre ce este permis şi nepermis. Pe de altă parte, e vorba şi de statutul pe care îl are bărbatul în România şi în cultura românească vizavi de femei: că i se permite orice şi că nu e nimic grav“, a explicat, pentru „Adevărul“, psihologul Mihai Copăceanu.
În opinia specialistului, bărbaţii nu consideră că au făcut ceva rău, câtă vreme nu au agresat fizic o femeie.
Dacă în Europa 55% din femei au recunoscut că au fost hărţuite sexual cel puţin o dată, în România doar 11% din femei au admis că au fost victime ale unei astfel de agresiuni. „Surprinzător, cele mai multe astfel de situaţii au loc între cunoscuţi, fie în mediul profesional, fie în universitate, în special în relaţia ierarhică: angajaţi - şefi, studente - profesori, elevi - profesori. Dar poate exista hărţuire şi pe aceeaşi linie ierarhică. Sunt mai puţine cazurile în care hărţuirea sexuală este accidentală, pe stradă, în mijlocul de transport în comun sau în club, dar ea există, într-adevăr”, a completat psihologul.
„Multe femei nu spun de teama de a nu fi judecate. În foarte multe situaţii, victima e judecată ca şi cum ea ar fi contribuit cumva şi ar fi răspuns avansurilor. Există în popor o credinţă că şi femeia ar fi cumva vinovată, ceea ce este complet fals, pentru că nicio victimă nu poate fi responsabilă de o hărţuire sexuală sau de o agresiune sexuală. Şi atunci, de teama de a nu fi judecată sau stigmatizată, persoana respectivă are nevoie de foarte mult curaj şi de asumare ca să spună asta public”, a explicat Mihai Copăceanu.
Ce ascund anunţurile de angajare cu diverse conotaţii
La rândul său, specialistul în recrutare Gabriel Chicioreanu spune că hărţuirea sexuală este prezentă la locul de muncă şi că anumite anunţuri de angajare ar putea ridica din start nişte semne de întrebare. „Mulţi confundă partea profesională cu partea personală. Pe parte de interviuri, este important ca un candidat, în momentul în care merge la un interviu, să verifice anunţul de recrutare. Dacă scrie că se recrutează o asistentă personală şi nu o asistentă pentru firmă, acel anunţ are din start, o anumită conotaţie“, a arătat specialistul.
Tocmai din acest motiv este esenţială verificarea titlului anunţului de angajare, care sunt cerinţele postului şi ce se doreşte de la candidat.
„La locul de muncă oamenii petrec cele mai multe ore din zi. Se poate întâmpla ca anumiţi bărbaţi, mai ales aflaţi pe posturi de conducere, să îşi dorească relaţii personale cu colegele lor, în special cu cele care sunt ierarhic inferior. Sunt persoane care au puterea să plece din companie, dar sunt şi persoane care, din păcate, nu sunt suficient de puternice şi atunci se complac în situaţia respectivă, ceea ce nu e de dorit“, a precizat Chicioreanu.
Cazul ajuns în instanţă
Unul dintre puţinele cazuri de hărţuire sexuală din România, care au ajuns în instanţă, este al unui medic de la Spitalului Municipal Mediaş, acuzat că i-ar fi făcut avansuri, urmate de expresii vulgare, unei asistente. În faza de fond a procesului, medicul a fost condamnat la plata unei amenzi de 4.800 de lei. El a fost găsit vinovat de hărţuire sexuală şi purtare abuzivă şi trebuie să-i mai plătească asistentei suma de 15.000 de lei reprezentând daune morale. Cazul este pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia în faza de apel.
Pedepse mici
În opinia specialiştilor, soluţia pentru prevenirea acestor cazuri este aplicarea legislaţiei. „Cu cât apar mai multe condamnări, cu atât scade numărul actelor. E şi o formă de protecţie, dar e şi o formă de prevenire. E un fenomen social şi e mai de amploare decât în alte ţări, unde flirturile şi atingerile nu sunt permise decât dacă ai o relaţie foarte apropiată cu persoanele respective“, afirmă aceştia. În prezent, Codul Penal pedepseşte hărţuirea sexuală cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă. Infracţiunea este definită ca „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare“.
Ancheta se deschide la plângerea prealabilă a victimei. Din acest motiv, numărul dosarelor e foarte mic. Eniko Gall, psiholog la Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen din Sibiu, a explicat pentru „Adevărul” că multe femei nu fac plângere deoarece trebuie să depună dovezi să-şi susţină acuzaţiile. „Lipsa dovezilor ar fi una dintre cauzele pentru care nu depun plângere; trebuie probe, înregistrări video şi martori”, arată psihologul. Eniko Gall a dat exemplul unui caz recent: o femeie care era singură pe stradă şi a fost hărţuită de un necunoscut. „Prima dată poliţiştii au verificat dacă e de bună-credinţă, abia apoi au deschis o anchetă”, explică psihologul.
Te-ar putea interesa şi:
Cum răspunde Rimaru acuzaţiilor de hărţuire sexuală din mediul online
Hărţuirea sexuală: când un strigăt de ajutor e transformat într-un „alint femeiesc“
Se încarcă comentariile...
