Medicul Radu Zamfir: Trebuie să facem mai departe ceea ce am făcut şi până acum. Mi s-au redus temerile

Medicul Radu
Zamfir: Trebuie să facem mai departe ceea ce am făcut şi până acum. Mi s-au
redus temerile

Medicul Radu Zamfir, unul din supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni. FOTO: Sever Gheorghe

Medicul Radu Zamfir, unul din supravieţuitorii accidentului aviatic din Munţii Apuseni, s-a reîntors în sala de operaţii, postul de televiziune Realitatea prezentând un interviu cu acesta înainte de participarea la o intervenţie de prelevare de organe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Supravieţuitor al accidentului aviatic din Munţii Apuseni, Zamfir discutat în cadrul interviului acordat despre mai multe aspecte ale meseriei sale şi modul în care va încerca să-şi facă datoria în continuare

Un comunicat de presă remis de Spitalul Judeţean Sibiu informează că organele vor fi prelevate de la un pacient de 34 de ani aflat în moarte cerebrală, după ce echipa de medici de la Sibiu a obţinut acordul familiei pentru prelevarea oricărui organ viabil ce ar putea salva viaţa altcuiva.

Medicul a declarat că urmează să meargă cu avionul la Sibiu pentru a participa la operaţie. Astfel, acesta a subliniat că se simte „ca înaintea fiecărei operaţii”.

„Urmează să participăm la o intervenţie chirurgicală. Trebuie să facem mai departe ceea ce am făcut şi până acum (…) Mi s-au redus dramatic temerile. O să mă duc când o să fie nevoie”, a adăugat Zamfir despre datoria medicilor de a merge oriunde este nevoie.   

De asemenea, medicul a recunoscut problemele de sănătate pe care le-a avut în urma accidentului aviatic, respectiv un traumatism cranian, mărturisind că nu a ascuns în faţa copilului său faptul că a trecut printr-un moment dificil

Întrebat dacă a discutat cu fratele Aurei Ion, studenta la medicină care a murit în urma accidentului aviatic, Zamfir a afirmat că a discutat cu acesta.

„Am schimbat două vorbe pe tema asta (n.r. – cu fratele Aurei Ion despre posibila decizie a acestuia de a urma o carieră în medicină), e o idee înţeleaptă. Dacă o să-şi dorească, o să încerc să-l ajut cu un sfat”, a adăugat medicul. 

Citeşte şi:

Fratele Aureliei Ion vrea să studieze medicina militară după ce termină liceul. „Vreau să fac asta în memoria surorii mele”

Fratele Aureliei Ion, studenta la medicină care a murit săptămâna trecută în accidentul aviatic petrecut lângă Cluj, susţine că deşi voia iniţial să studieze informatică, a decis să dea admiterea la medicină militară în această vară, în memoria surorii sale


Mărturia unei foste studente la medicină care a mers la prelevări de organe cu avionul groazei: „Ne rugam la Dumnezeu  să nu se întâmple nimic!”

Aurelia Ion, studenta la medicină care a murit în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, ştia de la bun început că zboară cu un avion vechi, care prezintă numeroase riscuri. Aşa susţine o fostă studentă la medicină, care a participat la mai multe prelevări de ficat sub coordonarea medicului Radu Zamfir. Tânăra doctoriţă a mers de câteva ori la Oradea cu aceeaşi aeronavă care le-a adus sfârşitul pilotului Adrian Iovan şi Aureliei Ion.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: