Mbela Nzuzi: „Este cam frig la voi! Mai ales vara”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentatoarea de la Vox News spune că nu i-a fost uşor să se adapteze în România. La început, comunicarea congolezei cu cei din jur a fost un obstacol serios şi, până a învăţat româna, simţea că oamenii se uitau la ea „ca la maşini străine”. Dar cel mai greu i-a fost să se familiarizeze cu temperaturile de la noi.

Mbela Nzuzi (34 de ani) e de 13 ani în România. La început i-a fost greu din cauza barierei lingvistice, dar apoi s-a adaptat, a început să cânte cu formaţia de muzică africană Gloria, de care între timp s-a despărţit, a fondat Organizaţia Femeilor Refugiate din România şi a intrat în televiziune, unde speră să mai rămână ani buni.

- Ce a fost cel mai dificil pentru tine când ai venit în România?

- Cel mai greu a fost faptul că nu reuşeam să comunic cu cei din jur. Să-i înţeleg şi mai ales să mă fac înţeleasă. Eu credeam că în România te poţi descurca dacă stăpâneşti limbile de circulaţie internaţională, precum franceza şi engleza. Dincolo de asta, mi-a fost foarte greu să mă obişnuiesc cu vremea. Este cam frig la voi! Mai ales vara.

- Ce-ţi place cel mai mult în România şi ce-ţi displace?

- În România îmi plac oamenii, au trăsături comune cu cei din ţara din care provin. Sunt călduroşi, primitori şi cu un simţ al umorului foarte dezvoltat. Îmi plac bancurile româneşti. Ce nu-mi place este iarna. Am avut parte de câteva ierni foarte grele, iar acelea sunt rarele momente în care mi-e dor de ţara mea natală.

- Există ceva ce te-ar putea determina să te întorci în Congo?


- Dacă fata mea s-ar hotărî să se mute în Congo, m-aş duce înapoi cu ea. Am trăit foarte mult departe una de cealaltă şi aş face orice ca să o am lângă mine.

- Cât timp aţi fost despărţite?

- Am fost despărtiţe de când am venit (în România - n.r.) şi ne-am văzut de câteva ori în ultimii ani. Am adus-o în România pentru că a crescut şi e cazul să stea cu mine, să ne cunoaştem mai bine şi să fiu alături de ea în această etapă importantă a vieţii: adolescenţa. Ea se află în momentul de faţă în Franţa, la sora mea, la studii, urmând să se mute definitiv cu mine, dac-o vrea Dumnezeu.

- Cum te priveau la început românii?

- Nu pot decât să spun ce impresie aveam atunci. Necunoscând limba, mi-a fost foarte greu, iar singurul lucru pe care pot să-l afirm este că nu le-a fost uşor celor din jur să mă aibă în preajmă. Am avut multe probleme cu vecinii, iar când treceam pe stradă aveam impresia că oamenii se uitau la mine „ca la maşini străine"... vorba românului. Aceste senzaţii pe care le aveam la început au dispărut atunci când m-am hotărât să învăţ limba română.

- Ce s-a schimbat în statutul refugiaţilor din România de când eşti tu aici?

- Statutul refugiaţilor în ultimii 13 ani s-a îmbunătăţit, iar acest lucru se datorează unui efort considerabil depus de către Agenţia ONU pentru Refugiaţi, Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi organizaţiilor neguvernamentale. În momentul de faţă avem o lege a integrării refugiaţilor, iar aceştia şi alte persoane care au dobândit o formă de protecţie au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii de rând. Mai puţin cele de vot. Aceasta nu ar fi o problemă pentru că voi înşivă nu ştiţi cu cine să votaţi. Noi am scăpat de această grijă... însă până când refugiatul dobândeşte cetăţenia română.

- Ce e pentru tine Organizaţia Femeilor Refugiate din România?

- Îmi place să ajut oamenii despre care ştiu că trec prin problemele cu care m-am confruntat eu în urmă cu câţiva ani, iar norocul lor este că au un sprijin de la o organizaţie compusă din oameni care au trecut prin experienţe de viaţă similare cu cele cu care se confruntă ei şi îi sprijină ca să aibă parte de o integrare uşoară. Această activitate îmi consumă mult timp, dar nu ştiu cum ar arăta viaţa mea fără ea. Cred că, chiar dacă într-o zi mă voi hotărî să mă întorc acasă, mă voi ocupa în continuare de domeniul umanitar. Îmi place să lucrez cu oamenii, să fiu alături de ei, să se regăsească în mine şi împreună să formăm o echipă.

- Ce probleme ai întâlnit la femeile refugiate şi ce poate face OFRR pentru a le ajuta?

- Vin la noi femei care provin din societăţi în care rolul femeii este limitat la cel de mamă, soţie şi cam atât, în care femeile nu prea au acces la educaţie sau la participarea în viaţa publică din cauza unor legi nescrise. Nu au acces la informaţii legate de aspecte precum planificarea familială sau prevenţia HIV/SIDA. Noi le ajutăm în primul rând să înţeleagă că au nevoie de anumite informaţii şi că acest lucru nu le va afecta identitatea culturală sau poziţia în societate sau în familie. Organizăm sesiuni de instruire pe teme legate de drepturile omului, asistenţa oferită de către ONG-uri şi de către Statul Român, dezvoltarea de capacităţi individuale şi dezvoltarea comunitară. Asigurăm, de asemenea, asistenţă umanitară prin distribuirea de produse igienico-sanitare şi alimentare. Sfaturile practice şi suportul emoţional pentru a depăşi anumite situaţii dificile în viaţa de zi cu zi sunt de asemenea asigurate.

- Cum ai ajuns prima dată în televiziune?

- Am fost invitată în cadrul unei emisiuni „Naşul". Eram implicată într-un proiect de muzică rock orchestrată pe muzică simfonică. Cred că am fost remarcată atunci de Radu Moraru, care mi-a propus ulterior o colaborare.

- A fost grea despărţirea de „6! Vine presa!" şi de Livia Dilă?

- Despărţirea a fost grea, dar nu foarte dureroasă, pentru că ţin în continuare legătura cu Livia Dilă, Dan Dumitrescu, Roxana Iliescu, Adriana Krips şi cu alţi membri ai echipei. Recunosc că mi-e dor de ei. M-am simţit foarte bine la 17 mai, când am fost invitată la o ediţie specială „6! Vine presa!", în care am sărbătorit cinci ani de emisie. Atunci mi-am dat seama cât de mult mi-e dor de colegii mei, dar schimbările intervin mereu în vieţile noastre. Important este să vedem părţile pozitive.

- Te vezi făcând televiziune pe termen lung?

- Îmi place munca de televiziune şi tare aş dori să o fac în continuare în următorii ani. Sper să nu-mi pierd entuziasmul şi mai ales să nu mă plictisesc. Din acest punct de vedere însă, mă ajută foarte mult formatul emisiunii, care se mulează foarte bine pe subiectele de interes din diverse domenii. Important este să-mi dea Dumnezeu sănătate şi bună dispoziţie pe care să le pot transmite celor care mă găzduiesc zi de zi în casele lor.

Mini cv

S-a născut la 22 mai 1976, în Republica Democratică Congo.

A venit în România în 1997.

Are o fată de 16 ani, Francine.

Conduce Organizaţia Femeilor Refugiate din România.

A prezentat emisiunea „6! Vine presa!" de la B1TV, alături de Livia Dilă

Prezintă „România în alb şi negru" la Vox News.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite