UPDATE Maşina Patriarhiei, un Maybach S 600, pus la dispoziţia lui Bartolomeu, nu are poliţă RCA validă. Patriahia: Maşina este a SPP-ului. Reacţia SPP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhul Daniel cu maşina Mercedes/ FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Patriarhul Daniel cu maşina Mercedes/ FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Patriarhul Daniel a sosit, duminică, la slujba pentru sfinţirea Catedralei  Neamului într-un Maybach S600, despre care s-a spus că nu apare pe site-ul unde pot fi verificate maşinile care au poliţa RCA validă. În replică, reprezentaţii BOR au declarat că maşina aparţine Serviciului de Protecţie şi Pază. La rândul lor, surse din SPP spun că autoturismul are RCA, doar că aparţinând unei structuri militare nu apare pe site-urile publice.

UPDATE Maşina aparţine Serviciului de Protecţie şi Pază şi a fost pusă la dispoziţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului deoarece aşa prevede protocolul, Patriarhul având rang de preşedinte de stat, au explicat surse din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază.. 

Acestea au completat că bolidul are poliţă RCA validă, dar că aparţinând unei structuri militare nu apare pe site-urile comune la care are acces oricine.

UPDATE „Cei doi patriarhi au fost obligaţi să folosească maşinile Serviciului de Pază şi Protecţie. Patriarhul Constantinopolului, care are rang şi de şef de stat, a avut asigurată prin lege protecţia SPP-ului. La evenimentul de Duminică, SPP-ul i-a obligat pe membrii delegaţiei, cât şi pe cei ai Patriarhiei, să folosească maşinile lor, adică ale SPP-ului“, a declarat pentru „Adevărul“ Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

Într-una dintre imaginile surprinse de fotograful Octav Ganea, prezent la eveniment, se poate vedea şi numărul de înmatriculare. RCA este o asigurare obligatorie prin lege, iar şoferii prinşi fără poliţă RCA valabilă sunt amendaţi cu 2.000 de lei, scrie digi-fm.ro.

Catedrala Neamului a fost sfinţită după opt ani de lucrări, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi, veniţi din toată ţara. Neoficial, la eveniment au participat 40.000 de pelerini.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite