Mărturii în instanţă: cum s-a distrat judecătoarea Gabriela Bîrsan la celebrul Moulin Rouge din Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă a început ieri audierile într-unul din cele mai răsunătoare procese de corupţie judiciară din România. Este vorba de dosarul în care sunt judecaţi patru magistraţi de la Curtea Supremă: Gabriela Bîrsan - fosta şefă a Secţiei de contencios –administrativ (suspendată din funcţie),  Anton Pandrea – fost şef al Secţiei Penale (pensionat), Iuliana Puşoiu (pensionată) şi Corina Corbu (suspendată din funcţie).

În esenţă, cazul priveşte modul în care afaceristul Gabriel Chiriac - care avea procese comerciale pe rolul Curţii, ar fi cumpărat influenţa unor judecători cu ajutorul avocatei Claudia Gherbovan Silinescu.

Declaraţie de trei ore

Ieri procesul a ajuns la faza audierilor, iar prima care a răspuns întrebărilor instanţei a fost avocata afaceristului Chiriac, Claudia Silinescu, acuzată la rândul ei de complicitate la dare de mită şi cumpărare de influenţă. Timp de trei ore aceasta a povestit despre cadourile pe care le-ar fi făcut magistraţilor Puşoiu şi Bîrsan şi despre o petrecere dată de acestea la restaurantul Moulin Rouge - care ar fi fost achitată de Chiriac. S-a întâmplat pe 22 mai 2010, atunci când  Bîrsan îşi sărbătorea ziua de naştere.

De altfel, la dosar există un set de interceptări din 2010, din care reiese cum apărătorul Silinescu îi spunea şoferului Gabrielei Bîrsan: ,,a dus-o la Moulin Rouge de ziua ei unde a plătit o grămadă de bani că ei au masă acolo”, ,,a cheltuit mult pentru ea...că nu şi-a cumpărat nimic, că i-a cumpărat ei – (Gabrielei Bîrsan n.r.), că până atunci nu a avut nicio geantă ca lumea şi nici pantofi ca lumea…şi nu i-a cumpărat de oriunde, dintr-un mall, ci de la Paris”.

Interceptările, “bârfe de care nu sunt mândră”

,,Discuţiile cu Florian Ionescu au fost pe fondul unor animozităţi şi bârfe de care nu sunt mândră”, a ţinut să precizeze ieri avocata. ,,Am stat la masă, am făcut fotografii, am văzut spectacolul”, a povestit mai departe aceasta în faţa instanţei seara de la Moulin Rouge la care au participat nouă persoane, familiile Chiriac, Silinescu, Bîrsan şi copiii acestora. Ea a explicat că familia Bîrsan stătea la Paris într-un apartament din Arondismentul 17, proprietate a afaceristului Chiriac.

Ea a povestit că i-a făcut cadou Gabrielei Bîrsan o geantă Chanel de 1.000 de euro, dar că nu se pune problema unei mite. "Cadoul era doar pentru ziua ei şi nu a avut legătură despre  vreun dosar de pe rolul Secţiei...Niciun moment nu m-am gândit că ulterior gestul meu, care a fost firesc, ar putea fi interpretat altfel, mai ales că de câte ori a fost ziua mea, sau a fiicei mele, Gabriela Bîrsan ne-a oferit cadouri", a precizat avocata.

Povestea plăţilor de la restaurant

Claudia Gherbovan Silinescu a dat detalii şi despre modul în care soţul său i-ar fi plătit consumaţia la un restaurant libanez din Hotelul Marriot, Iulianei Puşoiu, atunci când se sărbătoarea ziua judecătoarei. Procurorii zic că ar fi fost vorba de o notă de circa 500 de lei, dar avocata neagă şi zic că ar fi vorba de aproximativ 300 de lei.

“Soţul meu era singurul bărbat de la masă,  jumătate din nota de plata era a mea şi a soţului meu, iar noi nu i-am oferit niciun cadou Lilianei Puşoiu. Am considerat ca este un gest firesc”, a negat acuzaţiile de complicitate la dare de mită mită.
 

“Ştii cum sunt? Superbe! Supe….”

Procurorii DNA o contrazic, zic că de fapt este vorba de o notă de plată de 538 de lei, şi că i-ar fi dat şi un cadou, câteva bijuterii: cercei şi pandant cu lănţişor. Drept dovadă aduc o interceptare a unei discuţii telefonice.

Iuliana Puşoiu: …Păi da normal. Am vrut să te sun de o mie de ori.
Claudia Gherbovan Silinescu: Radu…Zice Radu…
Iuliana Puşoiu: Sunt superbe!
Claudia Gherbovan Silinescu: Auzi! Zice Radu: ,, Vezi să le…[…].
Iuliana Puşoiu: Asta-i Lilica! ….
Iuliana Puşoiu: Aşa . Că…deci să şti că sunt superbe.
Claudia Gherbovan Silinescu: Ce i-am spus lui Radu?
Iuliana Puşoiu: Mulţumesc….Aşa că sunt foarte încântată….Îţi mulţumesc mult de tot!
Claudia Gherbovan Silinescu: Mă bucur că eşti încântată. Şi eu îţi mulţumesc…
Iuliana Puşoiu: …Ştii cum sunt? Superbe! Supe….E drept că eu am o gaură tâmpită într-o ureche şi unu stă mai… căzut. Da nu mă interesează. Că sunt atât de frumoase…Iar acesta…vai de mine! Nuu! Că sunt superbe. Iar acesta…ă de la gât, e splendid! Când le-o vedea asta, cred că leşină…Sunt splendide…Chiar …îmi vin extrem de frumos. Mă bucur din tot sufletul şi îţi mulţumesc.
Claudia Gherbovan Silinescu: Mă bucur . Să fii sănătoasă…
         

Audierea avocatei va continua la următorul termen, pe 28 noiembrie. Ea mai trebuie să facă precizări privind acuzaţiile DNA că ar fi dat mită, o excursie în Malaezia, judecătoarei Iuliana Puşoiu.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite