Mărturii cutremurătoare ale victimelor Mineriadei din iunie 1990. Dosarul ajunge în instanţă după 27 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 27 de ani de aşteptare, cel mai vechi dosar de pe rolul parchetelor din România, dosarul Mineriadei, a ajuns în instanţă. Victimele atrocităţilor comise de mineri cer despăgubiri.

Stufosul dosar al Mineriadei se apropie cu paşi repezi de camera preliminară, iar victimele vor daune pentru traumele fizice şi psihice prin care au trecut. Rănile fizice s-au vindecat demult. Ceea ce nu s-a vindecat este trauma psihică suferită de câteva sute de persoane ce acum solicită despăgubiri.

Aproape 300 de persoane, care au calitatea de părţi vătămate în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, au depus, în timpul audierilor de la Parchet, cereri de constituire părţi civile şi solicită despăgubiri. 

Oficial, în urma evenimentelor sângeroase din 13-15 iunie 1990, cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa iar alte peste 1.000 au fost rănite. Procurorii militari spun că răspunzători pentru ce s-a întâmplat atunci sunt Ion Iliescu, împreună cu Miron Cozma, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu-Voican Voiculescu, Victor Atanasie Stănculescu şi alţi foşti lideri de la aceea vreme, care au fost deja puşi sub inculpare pentru crime împotriva umanităţii. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi încercat reprimarea violentă a manifestaţiilor din 13-15 iunie 1990.

„Au fost cazuri de lipsire ilegală de libertate. A fost o cârdăşie între poliţie şi mineri. Statul român trebuie să răspundă prin organele abilitate – Ministerul de Interne, Guvernul. Pentru că Iliescu şi Miron Cozma n-au acţionat ca persoane fizice, au acţionat în numele unor instituţii ale statului. Pe mai departe, tot noi o să plătim, pentru că daunele cerute în instanţe se vor plăti de la buget”, a explicat, pentru „Adevărul“, avocatul Adrian Cuculis.

„Ne întrebau dacă am dat foc la autobuze“

O femeie sechestrată în timpul Mineriadei, care atunci avea 16 ani, a povestit pentru „Adevărul“,  calvarul prin care a trecut în acele zile. Viorica Mitreaţă a fost luată de pe stradă de mineri şi bătută cu bestialitate. Două săptămâni a fost ţinută sechestrată.

„Pe 14 iunie 1990 eram cu mătuşa mea, în zona magazinului Unirea, neştiind ce se întâmplă la Universitate. Un grup de vreo 10-11 mineri s-au apropiat şi ne-au luat la bătaie. Am fost bătute cu sălbăticie, chiar în faţa poliţiştilor, care nu au intervenit. Lumea îi aplauda pe mineri şi ţipa că bine ne fac. Am fost duse apoi la o secţie de poliţie de la Măgurele, unde ne-au mai tras o bătaie cu bâtele când am coborât din camion. Ne-au băgat într-un garaj. Acolo mai erau o grămadă de oameni, femei şi bărbaţi, stăteau pe jos. Unii erau bătuţi foarte rău, aveau capetele sparte, mâini şi picioare rupte. De durere, gemeau, ţipau, mai ales noaptea. O singură dată a fost chemat un medic, care a bandajat câţiva oameni. De frică nici nu vorbeam între noi. Oricum, poliţiştii care ne păzeau ne ameninţau cu minerii dacă nu tăceam din gură. Ne-au luat declaraţii şi ne-au dus la recunoaştere. Ne întrebau dacă am dat foc la autobuze, pe 13 iunie. Apoi ne-au dat drumul. Am primit şi amendă, dar nu ştiu pentru ce”, a povestit Viorica Mitreaţă coşmarul prin care a trecut în urmă cu 27 de ani.
Femeia spune că nu a îndrăznit atunci să facă nicio reclamaţie, pentru că se ştia că preşedintele Ion Iliescu îi chemase pe mineri la Bucureşti.

„Nu am făcut atunci nicio reclamaţie. Am fost mulţumită că am scăpat cu viaţă. Toată lumea îmi zicea: «Vrei să te judeci cu Iliescu?». Ne-au chemat de mai multe ori la Parchet, ca să dăm declaraţii. Vreau ca cei vinovaţi să plătească, să se facă dreptate, deşi e cam târziu. Am patru copii, le-am povestit abia acum ce am păţit. Nu am vrut ca ei să afle prin ce am trecut“, mai mărturiseşte femeia.

„Ne-au dat nişte numere, ca la puşcărie“

O altă victimă a terorii minerilor, Molnar Arpad, nu avea 15 ani împliniţi atunci când a fost luat de pe stradă de mineri. Bătut şi închis la fosta unitate de Securitate de la Băneasa, acesta a scăpat datorită unui ofiţer inimos.

„Pe 14 iunie, eram pe la Universitate, mergeam la cinema. Minerii m-au luat de pe stradă, m-au bătut. Eram doar un copil. Ne-au dus şi pe mine şi pe alţii la Poliţia Capitalei. Minerii făceau legea, ei ne băteau. Ne înjurau şi ne făceau golani. Poliţiştii nu se băgau. Apoi ne-au băgat într-o dubă şi ne-au dus la fosta unitate de Securitate de la Băneasa. Acolo, minerii şi nişte civili au format un culoar prin care treceam noi. Ne-au bătut rău de tot. Mulţi s-au prăbuşit la pământ şi acolo au rămas. Erau unii aşa de rău bătuţi că făcuseră pe ei...“, ăţi aminteşte bărbatul.

Cei reţinuţi la Băneasa au primit numere, asemenea puşcăriaşilor, şi au fost interogaţi.
„Ne-au închis într-o hală, în care ne-au pus un butoi cu apă, cu câteva căni de tablă, şi câteva saltele murdare. Ne-au dat nişte numere, ca la puşcărie, şi aşa ne strigau. Ne-au scos de câteva ori la anchetă, s-au făcut recunoaşteri din grup, ca să afle cine a dat foc la autobuze. Am avut noroc cu un ofiţer care şi-a dat seama că nu am făcut nimic şi mi-a dat drumul acasă. Abia prin 2002 m-au chemat la Parchetul Militar ca să dau declaraţii. Am încercat să uit cât mai repede. Copiilor mei nu le vine să creadă că au existat asemenea vremuri“, a mai spus bărbatul.

Puşi sub acuzare

La începutul lui iunie 2017, Parchetul Curţii Supreme a pus în mişcare acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, împotriva celor consideraţi responsabili de evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt personajele-cheie al Mineriadei din 13-15 iunie 1990, care trebuie să răspundă celei mai grave dintre acuzaţiile prevăzute în Codul Penal: crime împotriva umanităţii. Faptele au fost anchetate din 1997 de procurori militari şi civili, în mai multe dosare în care au fost audiaţi sute de martori, fără însă ca cei cu adevărat vinovaţi pentru cei patru morţi şi peste 1.200 de oameni bătuţi şi reţinuţi atunci ilegal să fie puşi sub acuzare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite