Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare. Fostul primar, găsit vinovat că a luat mită 30 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Vanghelie a fost condamnat la aproape 12 ani de închisoare
Marian Vanghelie a fost condamnat la aproape 12 ani de închisoare

Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare, pentru luare de mită. Acesta a fost găsit vinovat că a luat 30 de milioane de euro mită. Decizia nu este definitivă.

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie a fost condamnat, joi, de Tribunalul Bucureşti la 11 ani şi 8 luni închisoare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.

Tribunalul Bucureşti a mai decis ca Marian Vanghelie, să restituie comunităţii peste 15 milioane de euro, reprezentând daune materiale.

„Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, reprezentată legal prin primar şi obligă pe inculpatul Vanghelie Marian-Daniel să plătească părţii civile suma de 15.044.700 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti, conform G4Media.

De asemenea, instanţa a decis să dispună confiscarea mai multor imobile ale fostului edil, dar şi restituirea unor ceasuri de lux lui Mircea Geoană, ceasuri pe care procurorii au pus sechestru pentru că le-ar fi primit cadou de la Marian Vanghelie. Instanţa a ridicat sechestrul şi i-a înapoiat lui Mircea Geoană ceasurile de lux, în valoare de aproximativ 40 de mii de dolari fiecare.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Marian Vanghelie a fost trimis, în iulie 2015, în judecată în stare de arest,  pentru 26 de infracţiuni de corupţie, alături de Laura Ciocan, directorul de atunci al Economat Sector 5 SRL.

Prejudiciul se ridică la peste 60 de milioane de euro, din care peste 30 de milioane de euro ar fi reprezentat mita primită de Marian Vanghelie.

„În perioada 2006 – 2014, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, în calitate de primar al Sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de inculpatul Niculae Mircea-Sorin şi parţial de inculpata Ciocan Laura, a solicitat şi primit de la inculpatul Dumitru Marin foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări). Aceste foloase au fost pretinse şi primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri, cât şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)”, aratau procurorii DNA într-un comunicat din 2015. 

În data de 9 aprilie 2015, Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis ca averile lui Marian Vanghelie şi a iubitei acestuia, Oana Mizil, să fie puse sub sechestru, asta potrivit declaraţiilor date de avocatul lui Vanghelie. Decizia a fost luată în dosarul în care primarul suspendat a fost arestat preventiv pe 14 martie 2015, fiind acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite