„Marele Alb“ şi un diavolaş de lux, cândva ponosit

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi Patriarhul BOR Daniel, la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, Bucureşti, 25.11.2018
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi Patriarhul BOR Daniel, la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, Bucureşti, 25.11.2018

Cum e cu documentarul Recorder? Dar cu demonii chinuind BOR? Poate fi criticată Biserica în timpuri grele pentru creştinism? Şi ce ar mai fi de făcut ştiut fiind că ”la nimic nu foloseşte bogăţia în ziua mâniei”?

"Numai dreptatea izbăveşte de moarte", mai afirmă Pildele lui Solomon. Dar dreptatea-i marfă rară. Inamicii posedând personajele dostoievskiene nu sunt anticrişti mari şi albi, ci mici şi ponosiţi. Pe Stavroghin, personajul central din "Demonii",  îl torturează un diavol cu atît mai insuportabil, cu cât e mai insignifiant. Şi, după cum releva într-o analiză erudită a operei dostoievskiene esteticianul Ion Ianoşi, tovarăşul spiritual al lui Stavroghin, Ivan Karamazov, nu e mai puţin obsedant persecutat de un "diavolaş ponosit", despre care Ivan afirmă că nu se ştie dacă este "el" sau "eu".

Oştirile totalitare, de la poliţia secretă a regimului nazist la cea politică a comuniştilor, şi-au recrutat trupele cu precădere din rândul unor netrebnici neînsemnaţi, din care nu răsărea decât banalitatea răului, înainte de a se distinge prin crime de o anvergură fără precedent. Că erau legionari, ca oamenii lui Codreanu, comunişti de origine evreiască, precum sadicii Iagoda şi Iejov, sau "rotiţe" aparent decerebrate dintr-un sistem asasinând în masă evrei, ca Eichmann, aceşti demoni "mici" nu trebuie totuşi subestimaţi, căci sunt în stare de cele mai mari rele din istorie.       

BOR, etica şi critica

Ce stă împotriva religiilor politice, cărora le-au fost mari preoţi aceşti răufăcători? Principii şi comandamente etice, precum cele succint enumerate în Decalog. Şi porunci simple, adresate omului creat după chipul şi asemănarea lui D-zeu, precum "iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi".

Se înţelege că o asemenea iubire le interzice şi omului, şi comunităţii sale (ecleziastice) orice formă de jaf. Inclusiv cel din banul public. Se mai înţelege de la sine că o instituţie religioasă bazată pe Scripturi nu se poate îndepărta prea mult de menirea şi de proclamatul ei ideal etic, fără să rişte oprobriul, scandalul, revolta, schisma, autodistrugerea, mai ales dacă trimişii ei răspund viclean sau prin muţenie complice revendicărilor celor care, vrând s-o ajute să-şi revină, o critică dur.

Dar ce înseamnă a cârti la aşezămintele, clerul, organizarea sau faptele unei biserici pervertite de zeci de ani de derapaje extremiste şi de totalitarism de care nu doar că nu s-a despărţit net, ci pe care, în variile lui forme, l-a slujit? Nu-i un atac la Providenţă? Nu e tăcerea "de aur", dacă e vorba să se critice o instituţie ca BOR într-o epocă în care nu doar în Europa creştinismul e puternic sub atac? Şi în care se năruie, odată cu încrederea în liderii politici şi clientela lor cumpărată din presă, şi democraţia, cu tot cu alte eşafodaje sociale, morale, politice şi instituţionale?

Dar aici de religie, de credinţă, de creştinism e vorba? Nu prea, nu tocmai. Nu direct, şi nu în primul rând. În aparenţă, nici Biserica nu pare a fi în chestiune, în documentarul Recorder care e în gura tuturor, în aceste zile, ci o reţea de afaceri semănând leit a mafie. Discuţia e despre demascarea mafioţilor şi reacţiile în parte foarte neadecvate, iscate de scoaterea la vedere a nefăcutelor lor.

În cauză mai e clasa politică roind în jurul BOR şi democraţia care (ca şi anticleptocraţia) cu judecată critică se ţine. O fi deci tăcerea de aur. Dar acei ierarhi, pentru care Biserica Ortodoxă Română nu e despre religie, ci despre chiverniseala lor, par a vedea şi aurul, şi tăcerea altfel. Nu neapărat doar când preoţii ei predică elocvent poruncile etice ale decalogului: să nu furi, etc. Unii din clericii ei sunt locvaci şi în alte situaţii. De pildă, când se jură că nu fură, dar îi vezi cu raţa în gură pe pelicula jurnaliştilor de investigaţie, filmând Clanul Marelui Alb şi reţeaua lui de afaceri rentabile.

Cine sunt "aşa-zisii jurnalişti independenţi" să critice? L-am auzit pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei descalificându-i. I-am văzut pe unii numindu-l pe Victor Ilie, curajosul gazetar de la Recorder, drept "o gaşcă de nkvd-işti" ostili creştinismului. Ca şi cum n-ar fi clar oricărui observator nedus cu pluta că jurnalistul în cauză face parte din grupul cetăţenilor grav "deformaţi" de democraţie, astfel încât, sătui de ipocrizia monumentală în care se complace şi clasa politică, şi o parte din poporul fraierit, au ajuns să nu mai creadă că Scripturile le-ar cere să-şi suspende judecata dreaptă. Ori să tacă mâlc, în reacţie la spectacolul unor prea fericiţi ce bagă adânc mâna în sacul cu bănetul public, profitând de el fără să dea socoteală nimănui.

Dănuţ SRL supranumit şi Marele Alb

Şi cine e Marele Alb care a năşit o sumă de SRL-uri când era mitropolitul Moldovei? E el o taină hirsută cu şapte peceţi? Victor Ilie aminteşte de "anii cei mai duri ai dictaturii ceauşiste", când, (spre deosebire de românul de rând, blocat de comunişti în ţară ca la închisoare, oriunde ar fi vrut să plece în vizită, în occident) cel supranumit de unii "Dănuţ SRL" a plecat "la studii în Occident şi a trăit mai bine de zece ani în Franţa, Germania şi Elveţia, fapt ce a alimentat speculaţii despre legăturile Marelui Alb de azi cu fosta Securitate".

Preoţii cu care a vorbit Ilie se arătau minunaţi de fulgerătoarea "traiectorie a cetăţeanului Dan Ilie Ciobotea spre vârful Bisericii", o ascensiune la fel de uluitoare ca "a unui soldat care ajunge direct general". Istoricul Mădălin Hodor, cercetător la CNSAS, o spune cu subiect şi predicat:

"1. Da. Patriarhul Daniel a fost turnător la Securitate.

2. Relaţia sa de colaborare cu Securitatea nu a inclus doar turnătoriile, ci a fost una cu mult mai multe şi mai ample ramificaţii, ca de altfel întreaga relaţie dintre BOR şi statul comunist. Pe lângă colaborarea cu Securitatea, vârfurile BOR (şi aici intră nume importante din actuala şi fosta conducere) au participat la acţiuni de propagandă în favoarea regimului în diaspora românească, acţiuni de influenţă în cadrul forurilor ecleziastice internaţionale, acţiuni de capturare şi întoarcere în favoarea regimului de la Bucureşti a comunităţilor româneşti din exterior.

3. Corupţia şi afacerile BOR s-au născut înainte de 1989, ceea ce vedem astăzi fiind o continuare a lor la un nivel superior. Acum o fac fără teamă şi fereală de pe poziţia de stat în stat."

O istorie cu mare bucluc şi cu mulţi oameni noi

Dar n-a făcut şi lucruri bune Marele Alb, în afară de a patrona, aparent, o reţea de oameni de afaceri şi de politicieni îmbisericiţi ai căror acoliţi percep preţuri de material şi lucrări umflate şi de 10 ori? Şi care nu discută afaceri decât după ce au obţinut ca partenerii de tranzacţii oneroase să-şi lase telefoanale la intrare? N-a ţinut el "sub control legionarismul endemic din BOR - un fel de Covid al ortodoxiei, cu rată de incidenţă uriaşă -, legionarism care este, mai ales în ultimul deceniu, şi filorus", după cum scrie Ovidiu Raeţchi? Cel din urmă trimite la trecutul defel glorios al unei patriarhii române inaugurate acum 94 de ani cu Miron Cristea, "un antisemit notoriu, care nu s-a ferit să utilizeze în 1937 terminologia lui Hitler ('unde este scris că numai dv. evreii aveţi privilegiul de a trăi pe spinarea altor popoare şi pe spinarea noastră ca nişte paraziţi?')... şi care a aplicat, în calitate de prim-ministru, legislaţia antisemită a...lui Goga... În aceeaşi perioadă, viitorul patriarh Teoctist Arăpaşu s-a implicat activ - în timpul Pogromului de la Bucureşti - în distrugerea sinagogii din strada Antim - lucru pe care Securitatea îl ştia în 1950, dar pe care nu l-a făcut niciodată public, preferând probabil să îl folosească într-un mod mai rodnic".

Miron Cristea avea ştate vechi de dispreţ faţă de oameni şi faţă de români. Semnase, în 1916, îmreună cu alţi episcopi ortodocşi transilvăneni, o scrisoare circulară antiunionistă, demonizându-i pe ostaşii români ca "lupi îmbrăcaţi în piei de oi şi ameţiţi de făgăduielile lui Iuda",  în timp ce îşi arăta loialitatea faţă de puterea de la Budapesta. Iar apoi a susţinut "jihadul" iudeofob, într-un articol publicat în plin ev nazisto-legionar, potrivit căruia "a nu reacţiona împotriva evreilor înseamnă a ne duce de vii la pieire"... Căci, aşa cum îi cita revista Time elucubraţiile din 1938, "sarcina unui creştin este să se iubească pe sine, înainte de toate, şi să se asigure că nevoile sale sunt satisfăcute. Abia atunci îşi va putea ajuta aproapele. De ce să nu scăpăm de aceşti paraziţi (evreii) care sug sângele românilor ortodocşi? Este o datorie sfântă să reacţionăm împotriva lor".

Această istorie de "om nou", ipocrit, antisemit şi vândut puterii s-a prelungit prin urmaşul său în dealul Patriarhiei, Nicodim, şeful BOR în timpul genocidului la care, cot la cot cu naziştii, regimul Antonescu şi aliaţii supuneau, la Iaşi, în Bucovina, Basarabia şi Transnistria, poporul lui Isus.

Le-a urmat patriarhul "roşu", Justinian Marina, alt fan al omului nou, de vreme ce afirma, între altele, că "Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei...Acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creştin nu se poate opune ideii...care va crea un om nou...Christos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Christos este sovietic!"

Preafericitul Mare Inchizitor le-a predat ştafeta unor protejaţi ai lui Miron Cristea, prefăcuţi în lachei sau delatori ai Securităţii: Iustin Moisescu şi fostul legionar, participant entuziast la arderi de sinagogi în timpul Pogromului din Bucureşti, Teoctist Arăpaşu, omul care-i trimitea telegrame de susţinere, în plină revoluţie, cu crime securiste în masă, dictatorului comunist Ceauşescu, înainte de a fi moştenit, din 2007, de Marele Alb.

Dar oare ce-ar fi putut face Biserica mai bine?

Care ar fi avut deci destule teme de smerită căinţă şi reformă. Or, Preafericitul a preferat, după cum îl zugrăvesc faptele şi vorbele colaboratorilor săi apropiaţi, filmaţi cu camera ascunsă, să se dedea preocupării sale de căpătâi, de a-i sluji docil pe mai-marii politici şi urgenţei, primordiale, parcă, de a-şi satisface nevoia de a ameliora căpătuiala BOR şi a clerului ei, conduse, ambele, de el.     

Înseamnă toate acestea că nu mai există credincioşi oneşti şi respectabili în rândul românilor sau clerici onorabili în ierarhia BOR? Câtuşi de puţin. Ci doar că Biserica Ortodoxă, o instituţie esenţială a vieţii şi spiritualităţii româneşti, continuă să fie foarte rău condusă. Cu atât mai rău cu cât, în reacţie la crunta demascare a simoniei şi corupţiei afaceriştilor arghirofili aciuiaţi la conducerea înfierbântatei vieţi economice a BOR, responsabilii de la Patriarhie s-au grăbit să încerce să conteste furibund legăturile Patriarhului cu combinagii penali ai suveicii daţi în vileag. Or, au făcut-o cu o suspectă vehemenţă defensiv-agresivă, discreditându-le tentativa din capul locului.

Dar oare ce-ar fi putut face Biserica mai bine? Nimeni nu i-a interzis Patriarhului să angreneze un proces în stare să ducă, precum în Bisericile Apusene, la o reevaluare şi asumare onestă a nefăcutelor înaintaşilor săi, care au jucat un rol cumplit în Holocaustul românesc şi în comunism.

Nimeni nu i-a contestat Preafericitului dreptul de a înţelege că, într-un ev al atacurilor asupra civilizaţiei iudeo-creştine şi a bisericilor, precum şi în era statelor eşuate instituţional din pricina corupţiei, chiar ajută asumarea serioasă a valorilor creştine. Cum ajută şi cinstea, şi transparenţa, şi anticorupţia, şi articulatul de scuze publice când s-a devalizat ori tratat pe model cleptocrat avutul public. Nimeni nu i-a pus stavilă în calea unei declaraţii din care să reiasă că adevărul expus de jurnalişti de investigaţie nu e un atentat LGTBQIst anticreştin şi că nu se cade să recurgă la "da-darisme", fracturi logice menite să distragă atenţia de la corupţia din instituţia sa. În fine, nimeni nu l-a oprit, în cazul incapacităţii sale de a renunţa la un parcurs cupid, să se căiască sincer, să facă un pas în spate şi să se refugieze într-o mânăstire, lăsând patriarhia pe mâini mai bune, mai adecvate profilului moral al masei mari de credincioşi perplecşi, dezorientaţi, şocaţi de evidenţa lăcomiei şi neomeniei unor clerici, cu un comportament ca al zarafilor din templu.

Dar de ce să se simtă el obligat să facă toate acestea, când ţara e plină de yesmeni, de tonomate şi vuvuzele politice şi mediatice îndreptăţind mai orice eroare, manipulare, furt, delict, în timp ce justifică dezechilibrul fondurilor alocate bisericilor pe de o parte, spitalelor şi şcolilor pe de alta?

Mize mari, de viitor

Va mai exista cineva, în clasa politică românească, dotat cu vitejia modernizatoare a unui Alexandru Ioan Cuza, care a secularizat averile mânăstireşti şi a întemeiat, practic, autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, eliberând-o de stăpâni străini, cu irepresibile apucături de spoliatori?

Cum de e posibil să mai fie secretar de stat pentru culte un Victor Opaschi, despre care şeful Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Vladimir Tismăneanu, reliefa că a fost "cercetător ştiinţific" la "Academia" de tâmpire "Ştefan Gheorghiu",... "fost consilier al lui Iliescu, omul tuturor stăpânirilor, (cel mai probabil) general de securitate..."

Va mai avea oare, cineva, curajul de a impune ceea ce un observator numea "decuplarea chirurgicală a clerului de la finanţele publice, ca unică soluţie de remediere a problemei finanţării BOR" şi a-i pune la adăpost pe ierarhi de faraonice ispite megalomane, precum Catedrala zisă a "Mântuirii Neamului"? Documentarul Recorder despre Clanul Marelui Alb etalează fără menajamente o realitate mafiotă agravată de reacţiile stârnite de filmul jurnaliştilor independenţi şi necontracarate de Patriarhie în rândul celor care se amăgesc că apără Biserica minţind. Ori tăcând vinovat. Dar în cauză nu e doar partea vinovată a clerului.

Parte a problemei sunt şi enoriaşii care nu se pot hotărî să se despartă de ipocrizie, superstiţii şi laşitate, ca să se pună de partea dreptăţii şi să ceară insistent şi salvator să se facă o mare curăţenie în BOR. Abia dacă o vor revendica atât de stăruitor, încât să nu mai poată să fie ignoraţi fără riscul de a-i determina să pună de o biserică dreptcredincioasă, care să nu fie condusă de "o societate onorabilă", în frunte cu securişti şi cleptocraţi, vor începe să se pună la adăpost de dezvăluiri şocante despre Biserică şi Marii ei Albi. Şi despre demonii Marilor Inchizitori, diavolaşi mici, ponosiţi şi pricăjiţi.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite