MApN suspendă achiziţia corvetelor pentru Armată şi sesisează procurorii pentru suspiciuni privind ilegalităţi în legătură cu procedura de cumpărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ARHIVA
Foto ARHIVA

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că a decis suspendarea procedurii de achiziţie pentru corvetele multifuncţionale pentru Armata Română şi a sesizat Parchetul Militar în legpătură cu „suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate“. Valoarea contractului supus procedurii se ridică la 1,5 miliarde de euro.

Potrvit unei informări de presă publicate transmise de MApN,  secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, responsabil cu derularea procedurii de achiziţie aferentă Programului de înzestrare esenţial „Corvetă multifuncţională”, a prezentat ministrului apărării naţionale un raport de informare cu privire la acest subiect.

Astfel, secretarul de stat a adus la cunoştinţă faptul că Departamentul pentru Armamente, prin semnătura sa, a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esenţial „Corvetă multifuncţională”.

Având în vedere acest aspect, precum şi faptul că, la această dată, există un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care Şantierul Naval Constanţa S.A., ca parte la „Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.”, solicită „anularea în tot a HG nr. 48 / 2018”, act normativ care fundamentează derularea procedurii mai sus amintite, secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, a informat cu privire la suspendarea procedurii de achiziţie, până la clarificarea aspectelor semnalate, scrie în încheierea informării transmise de Ministerul Apărării.

MApN, prin Departamentul pentru armamente, a iniţiat pe data de 1 martie 2018 procedura specifică de achiziţie aferentă programului de înzestrare esenţial „Corveta multifuncţională”, având ca obiectiv atribuirea unui acord-cadru destinat achiziţiei a patru corvete şi a suportului logistic iniţial aferent acestora.

”Procedura se derulează conform unui  calendar estimat prezentat, într-o primă formă, în cadrul documentaţiei de atribuire publicată pe site-ul C.N. Romtehnica S.A.  După finalizarea etapei de calificare, comisia de evaluare, stabilită de Departamentul pentru armamente, a derulat cu fiecare candidat calificat runde succesive de dialog, care au avut ca obiectiv identificarea unei soluţii tehnice şi comerciale optime, care să satisfacă necesităţile operaţionale ale Forţelor Navale Române, urmărindu-se, totodată, menţinerea caracterului concurenţial al procedurii de achiziţie”, anunţă Ministerul în urmă cu aproape un an.

Termenul în care Ministerul Apărării trebuie să anunţe un câştigător al licitaţiei pentru achiziţia celor patru corvete multifuncţionale destinate Marinei Militare Române, procedură pregătită încă din vara anului trecut, prin redactarea actului normativ,  a fost din nou amânat de mai multe ori, ultima dată avansată fiind 12 ianuarie.

Cinci companii s-au arătat interesate iniţial, doar patru au rămas în cursă

Iniţial, cinci constructori s-ar fi arătat interesaţi de acest program de înzestrare pentru Forţele Navale. Mai exact era vorba deThyssenKrupp Marine Systems din Germania, Naval Group din Franţa, Damen Shypyards Group – Olanda (şantierul naval de la Galaţi), grupul italian Fincantieri (şantierele navale de la Tulcea şi Brăila) şi STM din Turcia. În joc este contractul de peste 1,5 miliarde de euro.

Aurel Cazacu, un expert militar consultat “Adevărul” în vara anului 2018, considera că cei patru producători care au cele mai mari şanse de a merge în etapa următoare a procedurii de achiziţie  sunt ThyssenKrupp Marine Systems din Germania, Naval Group din Franţa,Damen Shypyards Group – Olanda şi grupul Italian Fincantieri.

“Sunt patru constructori cu mare experienţă în domeniu cărora nimic nu li se poate reproşa. Damen şi Fincantieri au deja şantiere navale în România, condiţia de bază impusă de MApN în acest contract fiind că navele sunt obligatoriu de construit la noi în ţară. Naval Group are deja o colaborare cu un şantier naval de la noi. Probabil, germanii de laThyssenKrupp Marine Systems sunt în tatonări pentru a încheia un contract similar. Turci de la STM nu cred că au prea multe şanse pentru a prinde acest contract. Oricum, două criterii importante de selecţie vor fi cifra de afaceri şi experienţa în domeniu”, spunea Cazacu.

Referitor la construcţia practică a corvetelor, Aurel Cazacu susţine că nu numai şantierele navale româneşti vor avea de câştigat. “Au fost identificate deja unele companii care în prezent sunt furnizori pentru uzinele Dacia şi care pot ajunge furnizori de subansamble pentru corvete”, a precizat expertul.

Anul trecut, Liviu Dragnea acuza interferenţe din partea francezilor, în timp ce Traian Băsescu îl acuza pe liderul PSD că ar vrea să acorde contractul olandezilor

La sfârşitul anului trecut, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că în presa din Franţa au apărut articole referitoare la România al căror scop ar fi acela de a "pune presiune pe Ministerul Apărării" pentru ca acesta să aloce unei companii franceze contractul pentru construirea corvetelor, transmite News.ro.

Pe 20 noiembrie, fostul preşedinte Traian Băsescu îl acuza, într-un mesaj publicat pe Facebook, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, că a vrut trucarea licitaţiei pentru corvete.

Băsescu explica faptul că, prin lege, România poate să achiziţioneze echipamente militare fără licitaţie, însă „Daddy” a vrut o licitaţie, pentru că „singura modalitate de a-i ferici pe olandezii de la Damen cu contractul de 1,6 miliarde dolari era o licitaţie trucată”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite