MApN accelerează discuţiile pentru cumpărarea a încă 40 de avioane F16. Cât costă un aparat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul de înzestare şi modernizare a Forţelor Aeriene Române va continua şi anul acesta cu achiziţionarea de noi avioane de luptă F-16 şi cu modernizarea aparatelor de antrenament, recunoaştere şi atac la sol IAR 99 Şoim, a anunţat ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.

„Armata română intenţionează să continue înzestrarea cu avioane F-16. În primă fază, vom mai achiziţiona 4 avioane F-16 pentru a completa escadrila pe care o avem deja în dotare, iar în a doua fază intenţionăm să mai achiziţionăm 36 de astfel de aparate”, a mai spus Mihai Fifor.

Ministrul a precizat că în acest caz s-a trecut de faza tatonărilor. „Suntem într-un stadiu foarte avansat al discuţiilor cu mai mulţi ofertanţi, rămâne ca Forţele Aeriene Române să decidă de unde se va face această achiziţie şi, desigur, să trecem la pregătirea documentelor necesare pentru ca acest program să continue în anii care urmează", a precizat Fifor. 

Preţul unui astfel de aparat este situat între 15 şi 19 milioane de dolari la care se adaugă alte sume pentru echipamente auxiliare şi muniţie astfel încât, în total, se ajunge la aproximativ 30 de milioane de dolari pe fiecare unitate. Astfel, valoarea programului nu este de neglijat. 

Specialiştii militari spun însă că programele de înzestrare ale Armatei sunt obligatorii din două motive. În primul rând, este vorba de mişcările militare ale Rusiei din ultimii ani şi, apoi, despre rolul asumat de România în NATO.

21 de aeronave IAR 99 Şoim, aduse la zi 

În acelaşi timp, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) doreşte să înceapă în acest an modernizarea a 21 de aeronave IAR 99 Şoim. Acestea ar urma să fie avioanele şcoală pentru piloţii care vor opera aeronavele F16 din dotarea Forţelor Aeriene Române. Primul avion a fost dus deja la Uzina de la Craiova şi a fost stabilită o colaborarea pentru începerea modernizării între Armată, Ministerul Cercetării şi  Ministerul Economiei.

Nu au fost făcute publice detalii tehnice în legătură cu modernizarea acestor aparate, dar anul trecut, divizia aeronautică şi spaţială a frupului italian Leonardo a fost contractată de Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale "Elie Carafoli" din România (INCAS), pentru a-i furniza radarul Vixen 500E ce va fi folosit pe proiectul tehnic Demonstrator (TD) al IAR-99.

Dezvoltat de IAR-99 Şoim, modelul IAR-99 TD este destinat testării zborului şi dovedeşte tehnologii cheie pentru o aeronavă trainer de generaţie următoare. Dispunând de o matrice AESA cu plăci fixe cu 500 de elemente, Vixen 500E este cel mai compact membru al familiei Vixen a grupului Leonardo, de sisteme de radar multimod AESA cu banda X. Leonardo (Stand S5-110) spera atunci că relaţia creată cu INCAS pentru programul IAR-99 TD se va traduce în timp în urmărirea comenzilor Vixen 500E pentru modernizarea flotei IAR-99 a României, ca parte a unui program de upgrade mai larg. Leonardo a vândut Vixen 500E şi Departamentului pentru Securitate Internă al SUA.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite