Majorările salariale votate de PSD: cum judecă experţii, dar şi beneficiarii - profesori sau medici

Majorările salariale votate de PSD: cum judecă experţii, dar şi beneficiarii - profesori sau medici

O majorare salarială e binevenită, zic medicii FOTO Shutterstock

Chiar dacă afirmă că o majorare salarială este binevenită în orice moment, cei mai mulţi dintre beneficiarii acesteia admit că, odată ce ea vine în contextul alegerilor parlamentare, este pomană electorală. „Aceste creşteri ar trebui să fie constante, nu heirupiste”, afirmă reprezentanţi ai medicilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

 În plus, sociologii notează că, în ultimii ani, medicii şi profesorii au obţinut lefuri mai mari, ceea ce nu corectează inechităţile, ci dimpotrivă, le adâncesc. „Trebuie să existe un oarecare echilibru. Celebra ordonanţă 20 a majorat salariile profesorilor şi pe cele ale medicilor motivând că erau prea mici. Acum vine Parlamentul şi adaugă o majorare tot pentru aceste categorii. Mai sunt şi alţi bugetari. S-a ajuns în situaţia în care de la dorinţa de a corecta nişte inechităţi, se ajunge la alte inechităţi. Pe de altă parte, medicii şi profesorii nu au nicio vină pe votul din plen, nu se ştie cum s-a votat acolo şi probabil că nu se va dovedi niciodată ce s-a întâmplat, în realitate, în acel moment”, a explicat sociologul Mircea Kivu, arătând că situaţia din 2016 este aproape identică cu cea din 2008, când s-a propus majorarea lefurilor personalului didactic şi a celui medical cu 50%.


Praf în ochi

Despre soluţia găsită de parlamentari pentru a-şi atrage voturile acestor două categorii de bugetari vorbeşte şi medicul Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate al Societăţii Academice Române. Din start, specialistul afirmă că nu există nici cea mai mică urmă de îndoială că majorarea salarială este „o pomană electorală”. „Personalul sanitar are nevoie de o majorare salarială, dar ea trebuie corelată cu Legea salarizării personalului bugetar. E praf în ochi, un reflex de campanie electorală. Însă, din punctul meu de vedere, această lege nu va fi pusă în practică, în sensul că oricum există deja numeroare posibilităţi de blocare a legii”, a declarat Paveliu.
 
Bărăscu: „Luăm în calcul să îi scriem preşedintelui”

Vizaţi de măririle salariale votate luni în Parlament sunt 23.000 de angajaţi TESA din spitale, 1.800 de funcţionari publici din Direcţiile de Sănătate Publică, 1.000 de medici de medicină şcolară şi creşe. Vizaţi sunt şi peste 100.000 de asistenţi sociali, afirmă Leonard Bărăscu, preşedintele sindicatului Sanitas care nu consideră că majorările sunt ilegale, ba din contră. „De la 1 decembrie ar trebui să se aplice, banii efectiv urmând a se adauga la salarii din ianuarie 2017. Vorbim de câteva sute de lei. De pildă, un asistent medical va lua cu 150 de lei în plus, un medic va primi 300 - 400 de lei în plus, personalul TESA tot câteva sute de lei. Nu o considerăm o majorare ilegală de lefuri. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă şi luăm în calcul să îi scriem inclusiv preşedintelui”, a explicat sindicalistul.
 
Experţi: „Majorările trebuie gândite pe termen lung”

Medicul Sorin Paveliu afirmă, de cealaltă parte, că măririle salariale ar trebui făcute echilibrat ceea ce nu s-a întâmplat luni. „Cea mai mare creştere va fi tot pentru specialităţile foarte bine plătite. Aceste salarii trebuie să fie balansate şi să fie făcute strategii pe termen lung, nu să se dea majorări heirupiste, aşa cum se întâmplă acum. Întreg sistemul e bulversat din lipsă de expertiză la Guvern şi din cauza ipocriziei politicienilor”, completează expertul în politici de sănătate publică.

Şi doctoriţa Carmen Panţiş, medic primar la Spitalul Judeţean Oradea, afirmă că personalul din spital e uimit de ceea ce se întâmplă în aceste zile. „Suntem surprinşi, nu ne dăm seama ce s-a întâmplat în plen. Orice majorare salarială făcută pe baze sociale solide e de apreciat, dar deja avem o anumită reţinere. Pe de altă parte, da, e greu de acceptat faptul că magistraţii, de exemplu, sunt de 10 ori mai bine plătiţi ca noi. Volumul nostru de muncă e mare, la fel şi presiunea pusă pe noi”, a explicat doctorul.

Şi Panţiş susţine că de preferat ar fi implementarea unei strategii pe termen lung, care să prevadă majorări etapizate şi constate, nu heirupiste şi doar în prag electoral.

Însă, preşedintele Colegiului Medicilor din România, doctorul Gheorghe Borcean, nu consideră măririle un cadou. „S-a votat această majorare salarială, conform căreia un medic primar, cu toate gradele luate ajunge la o leafă lunară de 1.500 de euro. Eu, unul, nu consider că e un cadou, ci că e o recunoaştere a valorii sociale pe care o are profesia noastră”, susţine Borcean.

Un balon de oxigen necesar

Cât îl priveşte pe profesorul de Istorie Corneliu Riegler, cadru didactic la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Capitală, acesta susţine că nu are importanţă cine şi când a luat decizia de majorare de salarii. Însă este de părere că majorarea este nesemnificativă, având în vedere lefurile mici pe care le iau cadrele didactice. În schimb, Riegler afirmă că e nepotrivit ca un partid politic sau chiar guvernul să atace o astfel de lege la Curtea Constituţională.

„E un balon de oxigen absolut necesar atât pentru Educaţie cât şi pentru Sănătate. Corpul didactic s-a degradat foarte mult pentru că oamenii nu sunt stimulaţi şi aici nu e vorba neaparat de bani. Profesorii nu mai sunt apreciaţi. Pe de altă parte, au fost domenii care au beneficiat de majorări, cum sunt serviciile secrete şi nimeni nu şi-a pus problema să atace vreo decizie de acest gen la Curtea Constituţională”, a explicat profesorul de istorie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: