Magistraţii corupţi rămân fără pensiile speciale. Traian Băsescu a semnat luni decretul privind statul procurorilor şi al judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa de urgenţă care prevede ca magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie, cei excluşi din magistratură din acelaşi motiv, precum şi aceia care au comis o infracţiune care aduce atingere prestigiului justitiţiei să nu mai beneficieze de pensiile de serviciu a fost semnată, luni, de preşedintele Traian Băsescu.

Ordonanţa de urgenţă va fi publicată în Monitoru Oficial după care va intra în vigoare.

Pe 18 iunie 2014, Senatul a adoptat această lege, după ce anterior a fost votată adoptată de Camera Deputaţilor - pe 22 octombrie 2013 - întrucât termenul de dezbatere - 16 octombrie - fusese depăşit.

Senatorii jurişti au stabilit, faţă de varianta adoptată tacit de Camera Deputaţilor, că aceste prevederi nu se aplică retroactiv, ci doar pentru situaţiile valabile de la momentul intrării în vigoare a legii. 

În plus, senatorii jurişti au eliminat din lege infracţiunile legate de serviciu, respectiv abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, prevederile legii urmând a se aplica doar pentru infracţiuni de corupţie.

În august 2013, Executivul a aprobat ordonanţa de urgenţă care prevede ca magistraţii corupţi să nu mai beneficieze de pensiile de serviciu. Potrivit ordonanţei de urgenţă, legea se va aplica retroactiv şi magistraţilor condamnaţi înainte de intrarea în vigoare a legii. 

„Nu beneficiază de pensia de serviciu judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea ori pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, comise cu intenţie, ori pentru o altă infracţiune intenţionată cu privire la care Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că aduce atingere prestigiului justiţiei, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii”, se arată în proiectul de lege.

Legea se va aplica şi magistraţilor condamnaţi pentru fapte de corupţie înainte de intrarea în vigoare a legii.

De asemenea, legea prevede suspendarea plăţii pensiei pentru magistraţii care au un dosar în care sunt acuzaţi de corupţie până la soluţionare cauzei. Cu toate acestea, dacă se dovedeşte în instanţă că respectivii sunt nevinovaţi aceştia îşi vor primi pensia.

„Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de judecător, procuror, magistrat asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, acesta este repus în situaţia anterioară şi i se plăteşte pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, sau după caz diferenţa dintre aceasta şi pensia din sistemul public încasată după punerea în mişcare a acţiunii penale”, se arată în document.

Magistraţii ale căror infracţiuni nu au legătură cu serviciul vor primi în continuare pensiile.

Aceste dispoziţii nu se aplică şi în situaţia în care judecătorul, procurorul, magistratul asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor a fost condamnat pentru o infracţiune intenţionată, alta decât cele prevăzute în proiect, iar Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) apreciază că aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei, se mai arată în proiect.

Conform proiectului, de la momentul intrării în vigoare a legii, prevederile se aplică şi magistraţilor condamnaţi definitiv anterior, indiferent de momentul pensionării. În actul normativ se prevede şi că hotărârea de condamnare rămasă definitivă se comunică de către instanţa de executare către CSM şi casa teritorială de pensii competente.

Judecătorul Stan Mustaţă a cerut pensionarea din arestul Poliţiei Capitalei

Unul dintre magistraţii corupţi care riscă să nu mai primească pensie specială este judecătorul Stan Mustaţă de la Curtea de Apel Bucureşti care a fost trimis în judecată într-un dosar de corupţie în care este acuzat că vindea la propriu sentinţe favorabile. Acesta a cerut pensionarea, însă Consiliul Superior al Magistraturii a precizat că o decizie în cazul cererii formulate de Mustaţă va fi luată abia când Înalta Curte va da o soluţie definitivă în dosarul acestuia de corupţie.

Stan Mustaţă a cerut pensionarea din arestul Poliţiei Capitalei. El este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă. De asemenea, vor mai şi judecate alte două persoane, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru, prin intermediul cărora magistratul ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. 

Stan Mustaţă era şi preşedintele completului care îl judeca pe Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator, care controlează postul de televiziune Antena 3, acuzat în dosarul Institutului pentru Cercetări Alimentare. În discuţiile cu cei doi complici, Dan Mustaţă a confirmat disponibilitatea de a vinde o sentinţă favorabilă în acest dosar, dar ulterior s-a gândit să scape de caz pentru a nu intra în atenţia opiniei publice.

Patru judecători ai Tribunalului Bucureşti, judecaţi pentru fapte de corupţie

Şi judecătorii Elena Rovenţa, Ion Stanciu, Mircea Moldovan şi Ciprian Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, riscă să rămână fără pensii speciale, aceştia fiind acuzaţi de luare de mită şi de trafic de influenţă. 

Concret, procurorii susţin că cei patru magistraţi de la Secţia a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti ar fi decis soarta companiilor aflate în insolvenţă nu doar în schimbul unor importante sume de bani, ci şi în schimbul unor produse alimentare, haine, cherestea, televizoare sau chiar vase pentru gătit. 

Mai mult, aceştia foloseau un limbaj codificat când luau legătura cu lichidatorii judiciari.

Anchetatorii acuză că aceştia ar fi primit mită inclusiv de la al doilea cel mai bogat român, Dan Adamescu, pentru a da soluţii favorabile în dosare privind procedura insolvenţei pentru mai multe societăţi ale afaceristului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite