Lungul drum spre regăsire, libertate şi independenţă. Cazul Republicii Moldova (9)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miliţia din RSSM faţă în faţă cu demonstranţii de la Chişinău (noiembrie 1989) Sursa foto: wikipedia
Miliţia din RSSM faţă în faţă cu demonstranţii de la Chişinău (noiembrie 1989) Sursa foto: wikipedia

Pe 7 octombrie 1989, câteva zeci de tineri au ieşit în Piaţa Centrală din Chişinău şi au început să afişeze placarde cu următoarele înscrisuri: „Cerem alternativă PCUS!”, „Jos Constituţia stalinistă!”, „Jos limba rusă de stat!” etc. Miliţia RSSM a intervenit în forţă şi au avut loc ciocniri cu tinerii demonstranţi.

Împotriva politicii partidului şi statului

În ziua următoare, 8 octombrie 1989, Frontul Popular din RSSM a organizat un miting la Teatrul de Vară din Chişinău. „Această formaţiune ne ţinea mereu în tensiune. Recunosc, uneori mă supăram pe conducătorii Frontului care nu ne dădeau măcar un mic răgaz pentru soluţionarea altor probleme legate de viaţa republicii. Ulterior însă am conştientizat că dacă ei nu erau atât de insistenţi, schimbările aveau să decurgă mult mai lent, cu întârziere”[1], mărturisea Mircea Snegur. Manifestanţii şi liderii FPM au pus în discuţie proiectele de legi intitulate „Cu privire la alegerile de deputaţi ai poporului ai RSSM” şi „Despre modificările în Constituţia RSSM”, precum şi modul în care urmau să fie aleşi Procurorul General al RSSM şi preşedintele Comitetului Securităţii Statului (KGB) al RSSM. Liderii FPM au criticat în mod vehement activitatea conducerii de vârf a RSSM, în special a lui Simion Grossu care susţinuse la Plenara CC al PCUS faptul că cetăţenii din RSSM erau de acord cu decretarea limbii ruse ca limbă de stat în RSSM. Anatol Şalaru, unul dintre liderii FPM, proclama FPM drept succesor al autorităţilor republicane şi a emis lozinca: „Toată puterea – Consiliului Frontului Popular din Moldova!”.

Totodată, FPM a condamnat activitatea forţelor care au „au desfăşurat o activitate febrilă de izolare a poporaţiei găgăuze prin separare, cerând autonomie teritorială pe baza limbii ruse”[2], menţionându-se faptul că, totuşi, „găgăuzii au fost aduşi pe pământurile Basarabiei de către ţarul rus, în vederea constituirii unei baze sociale a expansiunii în Balcani”[3]. Participanţii la miting au protestat faţă de intenţia guvernului RSSM de-a crea o autonomie teritorial-administrativă găgăuză deoarece astfel ar fi lezate drepturile „populaţiei moldoveneşti, bulgare, ucrainene care locuieşte în cele 5 raioane şi ar duce la crearea unui Karabah de expresie locală”[4].

În cursul zilei de 22 octombrie 1989, zeci de mii de oameni s-au strâns într-un miting neautorizat, în Piaţa Victoriei din Chişinău, şi au cerut înregistrarea legală a FPM până la data de 29 octombrie 1989. Manifestanţii au respins legea cu privire la referendum şi au cerut crearea unei Comisii a Sovietului Suprem al RSSM, cu participarea reprezentanţilor FPM, pentru „elaborarea platformei Republicii în problema Pactului Ribbentrop – Molotov şi prezentarea unei declaraţii a sesiunii din 21 noiembrie către Comisia respectivă a Sovietului Suprem al URSS”[5]. Pe 28 octombrie 1989 se constituia Mişcarea Verzilor (Acţiunea Verde – AVE), în frunte cu scriitorul Gheorghe Malarciuc, iar pe 9 noiembrie 1989 se publica, de către săptămânalul „Literatura şi arta”, Protocolul adiţional secret la Pactul Molotov – Ribbentrop din 23 august 1939, precum şi un set de documente privind raporturile dintre Germania naţional-socialistă şi URSS în ceea ce priveşte spaţiul dintre Nistru şi Prut în perioada 23 august 1939 – 28 iunie 1940[6].

La începutul lunii noiembrie 1989 aveau să se petreacă o serie de fapte care vor complica raporturile dintre autorităţile republicane şi mulţimea de protestatari. Parada militară şi demonstraţia oamenilor muncii din RSSM în cinstea celei de-a 72-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din 25 Octombrie/7 Noiembrie 1917 a constituit prilejul unei confruntări violente a adepţilor FPM cu autorităţile de ordine ale RSSM. „Pentru Chişinău, anul 1989 a fost anul mitingurilor de masă. Unii ieşeau în stradă cu revendicări politice, iar alţii doar pescuiau în ape tulburi. S-a înregistrat o creştere fără precedent a criminalităţii stradale. Organizatorii acţiunilor neautorizate îndemnau la blocarea clădirilor administrative, îi instigau pe oameni să se înarmeze cu ce au la îndemână şi să «dea o lecţie» Miliţiei. Se auzeau chemări la incendierea maşinilor de miliţie şi atacarea poliţiştilor. (...) Societatea aştepta un răspuns la întrebarea: Cine va restabili ordinea în cele din urmă? Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Interne, condus pe atunci de Vladimir Voronin[7], s-a comportat cu totul inadecvat: în fapt, s-a delimitat de probleme şi nu a făcut nimic pentru a opri revoltele, atitudine care era o reflectare a strategiei «struţului» adoptate de CC al PCM”[8], mărturisea generalul (r) Ion Costaş, fost ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

În dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1989, la ora 07.30, liderii FPM s-au întâlnit în faţa Spitalului de Boli Infecţioase din Chişinău cu coloana de simpatizanţi ai Frontului Popular pentru a se îndrepta către celebrarea Marii Revoluţii Socialiste din 1917. Manifestanţii scandau: „Tancurile – în câmp, la arat!”, „Combustibilul tehnicii militare – tehnicii agricole!”, „Vrem viaţă mai bună, nu tancuri!”, „Vrem produse alimentare, nu rachete!”. Forţele de ordine (trupe speciale şi miliţieni) au agresat coloana de demonstranţi ai FPM, au fost bătuţi şi oamenii de pe trotuar. „Se auzeau numai răcnete şi strigăte tradiţionale pentru karatişti: «Ia! Ia!». Au fost bătuţi şi oamenii care stăteau pe trotuar, au aruncat în oameni şi cu coşurile de gunoi puse la staţia de troleibuz. Un bolnav de la spital i-a aruncat unui rănit un ştergar să-şi panseze rana. Acest ştergar plin de sânge a fost purtat de oameni ca un drapel până la tribună, dar tovarăşii «conducători» au dat bir cu fugiţii îndată ce au zărit coloana Frontului Popular cu tricolorul”[9], mărturisea Vladimir Dorogan, martor ocular la eveniment[10].

Referindu-se la acele momente, Mircea Snegur, preşedintele Sovietului Suprem al RSSM, consemna: „În primul rând, organele miliţiei au dispersat coloana Frontului Popular, folosind metode inadecvate unei societăţi libere, democrate. Mulţi participanţi au fost reţinuţi, alţii bătuţi, ceea ce a stârnit un val de nemulţumire generală. Se inten­ţiona împiedicarea acestora de a ajunge în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Aceste evenimente aveau loc în zona concentrării teh­nicii militare pentru paradă, care aşa nu a mai avut loc din cauză că un grup de manifestanţi s-au culcat pe asfalt înaintea blindatelor. A fost unicul caz în URSS de zădărnicire a paradei tehnicii mi­litare. Cei de la tribuna centrală eram informaţi în permanenţă despre situaţie. Deciziile le luam din mers. Ministrul de Interne V. Vo­ronin a avut, până la urmă, o poziţie raţională pe care, perso­nal, am susţinut-o (erau şi unii înfierbântaţi care cereau aplicarea unor măsuri drastice). (…) Co­loa­nele raioanelor din Chişinău au trecut rapid, sărbătoarea comu­nistă fiind compromisă. De fapt, aceasta a fost ultima manifestare festivă organizată de către au­torităţile comuniste şi sovietice. Ea s-a finalizat cu oprirea coloanei Frontului Popular în faţa tribunei şi scandarea de lozinci împotriva conducerii republicii”[11].

Televiziunea de stat a RSSM va prezenta secvenţa în care Simion Grossu, împreună cu întregul activ de partid şi de stat al RSSM, părăsea tribuna oficială a manifestaţiei. Totodată, Agenţia ATEM informa opinia publică despre faptul că manifestanţii FPM au scandat lozinci[12] „antipartinice”, „antisocialiste”, „provocatoare” la demonstraţia din 7 noiembrie 1989, iar Agenţia TASS consemna că „acţiunile Frontului Popular au implicat încălcarea ordinii publice, întunecând prin aceasta atmosfera sărbătorească din 7 noiembrie”[13].

10 noiembrie 1989 - revanşa forţelor conservatoare

În cursul zilei de 10 noiembrie 1989 (Ziua Miliţiei în URSS), se vor desfăşura în Chişinău o serie de evenimente sângeroase cu implicarea activiştilor FPM şi a structurilor Ministerului Afacerilor Interne. La ora 15.30 începea şedinţa Prezidiului Consiliului de Miniştri al RSSM unde erau invitaţi şi liderii FPM pentru a li se înmâna decizia guvernului cu privire la evenimentele din 7 noiembrie 1989. Începând cu ora 16.50, un grup de şapte tineri, cu vârste cuprinse între 17 – 20 de ani, s-au postat în faţa clădirii Ministerului Afacerilor Interne al RSSM cu pancarte pe care era scris: „Violenţa naşte violenţă!”, „Jos Miliţia antipopulară!”, „De ce loviţi fraţii voştri?”, „Să topim bastoanele de cauciuc pentru a fabrica preservative!” şi „Democraţie începând cu 7 noiembrie!”. Conducerea MAI al RSSM fusese informată, în jur de ora 14.00, de faptul că un grup de aproximativ 200 de persoane, care se aflau adunate la monumentul lui Ştefan cel Mare, intenţionau să blocheze sediul MAI.

La ora 14.30, prim-viceministrul Afacerilor Interne, generalul-maior Gheorghi Jukov, i-a ordonat prin telefon comandantului UM 5447, locotenent-colonelul Petru Jivora, să aducă în stare de pregătire efectivul regimentului de miliţie în ipoteza că va fi nevoie de sprijin pentru apărarea sediului MAI. Până la ora 15.00, va ajunge în curtea MAI un detaşament format din 84 de colaboratori ai Detaşamentului de Miliţie cu Destinaţie Specială (OMON), iar până la ora 16.30 li se vor alătura şi 147 de militari din cadrul UM 5447 (Regiment de Miliţie). În acest interval de timp se desfăşura şedinţa Consiliului de Miniştri al RSSM în prezenţa liderilor FPM, iar ministrul Afacerilor Interne, Vladimir Voronin, se apropie de nenumărate ori, începând cu ora 16.30, de Ivan Călin, preşedintele Sovietului de Miniştri al RSSM, pentru a-l informa despre evoluţia evenimentelor din faţa sediului MAI. Iuri Bondarenco, şeful Departamentului de Apărare a Ordinii Publice din MAI al RSSM în acele momente din noiembrie 1989, mărturisea: „Eram pregătiţi să ţinem piept încă unui miting neautorizat. Voronin m-a întrebat: «Ei bine, ne vom bate? Câţi oameni sunt acolo?». I-am răspuns: «În jur de 1.500». «Du-te, aşteaptă, mă voi coordona cu Kuzmici[14]». Am plecat. Cu un minut înainte de a ne pregăti să folosim mijloacele speciale, ministrul ne-a transmis prin staţie: «Opriţi!»”[15].

La ora 17.00, şeful unităţii de alarmă a MAI, Vladimir E. Zaporojţev, revenit la sediu, din piaţa centrală, nu a putut intra şi a ordonat să fie reţinut unul dintre protestatari. În semn de solidaritate alte şase persoane l-au urmat. Colonelul Mihail Popov, şeful Secţiei politice din MAI, începe un dialog cu tinerii protestatari şi află că erau studenţi care dezaprobau violenţele din ziua de 7 noiembrie 1989. Toţi tinerii au fost trimişi la Secţia de Miliţie din Sectorul Lenin pentru întocmirea proceselor-verbale. Alţi patru tineri veniţi imediat, după reţinerea celor dintâi, vor protesta împotriva arestărilor efectuate. Ofiţerii MAI observă că un alt grup de protestatari se aflau sub arcada unei case de peste drum de MAI şi, totodată, o serie de persoane „de serviciu”, rămase lângă monumentul lui Ştefan cel Mare, mobilizau mulţimea către sediul MAI. Un grup de 30 – 40 de persoane aflate ocazional în faţa sediului MAI vor cere eliberarea arestaţilor, însă neprimind un răspuns au început să scandeze: „Arestaţii – eliberaţi!”. Negocierile desfăşurate între protestatari şi reprezentanţii MAI păreau să nu aibă vreun succes, în timp ce mulţimea scanda: „Arestaţii – eliberaţi!”, „Hunta!”, „Călăilor!”, „Fasciştilor!”.

În jurul orei 18.15 vor sosi, în curtea MAI, 150 de militari din UM 5447, iar pe scările sediului MAI se vor posta pe două rânduri, din ordinului generalul-maior Gheorghi Jukov, cei 84 de luptători OMON. La ora 18.20, generalul-maior Gheorghi Jukov a ordonat ca protestatarii să fie îndepărtaţi de pe treptele MAI. „Când mulţimea a fost împinsă în jos pe trepte, cineva a aruncat o petardă. La acest zgomot, dinspre arcada casei de pe cealaltă parte a trăzii, încă vreo mie de persoane au luat-o la fugă, traversând bulevardul şi începând să arunce în miliţieni cu pietre, sticle, bare de metal. În acest moment, împotriva mulţimii a fost folosit agentul «PR-73»[16] sau, altfel spus, bastoanele de cauciuc. În timp ce împingeau mulţimea furioasă, miliţienii au reţinut persoanele cele mai agresive şi le-au dus la Secţia raională a afacerilor interne (SOAI)”[17], adnotează generalul (r) Ion Costaş. Totodată, o serie de cadre ale MAI al RSSM au fost trimise, din dispoziţia viceministrului Valeri Garev, să întărească paza sediilor CC al PCM şi Sovietului de Miniştri al RSSM în condiţiile în care exista posibilitatea ca mulţimea să le ia cu asalt. La ora 18.30, generalul-maior Gheorghi Jukov a ordonat ca 150 de militari să iasă pe bulevard din curtea MAI şi să-i îndepărteze pe manifestanţi spre străzile Kotovski (Hânceşti, astăzi) şi Armenească. Concomitent, prim-viceministrul Afacerilor Interne, Gheorghi Jukov, a dispus să se pună în aplicare planul de păzire a sediului MAI în situaţii excepţionale şi au fost alarmate şi chemate efective din secţiile orăşeneşti şi raionale de interne din RSSM, precum şi alte subunităţi.

Cei aproximativ 3.000 de protestatari aflaţi în faţa sediului MAI al RSSM vor cunoaşte furia miliţienilor sovietici într-un mod care va rămâne de neuitat. „Militarii se fugăreau după cetăţenii în civil la distanţa de două cartiere de la MAI. Sunt înşfăcaţi la nimereală trecători, inclusiv cei ocazionali şi care nu aveau nimic comun cu cei care scandau, oamenii întruna bătuţi sunt târâţi cu forţa spre clădirea MAI. Militarii continuă să-i bată pe cei doborâţi la pământ. Oamenii ţipă de groază, cei măcelăriţi cer ajutor, însă cu cetăţenii care încearcă să-i ajute se procedează şi mai crunt. Trecând pe lângă vitrine, unii soldaţi lovesc în ele. În timpul bătăilor, militarii strigă sudalme şi înjurături, ameninţări: «Vot vam za sedmoe!» («Na-vă pentru ziua de şapte!»), «Vot vam za latiniţu!» («Na-vă pentru alfabetul latin!»), «Mî pokajem vam Rossiiu!» («Vă vom arăta noi Rusia!»). De la unii dintr-înşii miroase a alcool. La 18.40, vreo 6 – 8 soldaţi în frunte cu un ofiţer au năvălit într-o cafenea şi la comandă au prins a bate oamenii, a răsturna mese, scaune, altă mobilă. În tot timpul acesta miliţienii şi militarii au manifestat o deosebită cruzime: băteau femei, oameni în vârstă, copii, nemaivorbind de bărbaţi tineri, îi târau de păr, sucind oamenilor mâinile, îi băteau cu bastoanele”[18], mărturisea un martor al acelor clipe.

La ora 19.00, manifestanţii au început să spargă vitrinele magazinelor de pe Bulevarul Lenin şi exista pericolul vandalizării magazinului de bijuterii din aur Aureola. Forţele de miliţie vor riposta, din ordinul generalului Jukov, cu cinci grenade de tip Ceriomuha, însă au funcţionat doar trei dintre ele. Totodată, din dispoziţia ministrului Vladimir Voronin, viceministrul Vladimir Molojen a luat legătura cu Statul-Major al Trupelor de Interne ale MAI din URSS şi cu Direcţia Trupelor Interne pentru Ucraina şi Moldova pentru a cere aprobarea pentru implicarea UM 7481 în apărarea sediului MAI al RSSM. Aprobarea a venit la ora 20.45.

Pe măsură ce evenimentele luau o turnură dramatică şi tragică, în acelaşi timp, un grup de deputaţi ai Sovietului Suprem al URSS (Nicolae Dabija, Anton Grăjdieru, Leonida Lari, Grigore Vieru, protoiereul Petru Buburuz) şi lideri ai FPM (Iurie Roşca, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Matei şi Mihai Ghimpu) au ajuns la sediul MAI şi au încercat să detensioneze situaţia. Dorinţa protoiereului Petru Buburuz de-a se adresa manifestanţilor, la început cu megafonul de pe o maşină a Inspectoratului Auto de Stat (IAS), apoi printr-un megafon luat de pe carosabil, a eşuat şi acesta a fost nevoit să se ascundă în sediul MAI. Autorităţile estimau că se aflau în faţa sediului MAI, în jurul orei 20.00, un număr de 10.000 de manifestanţi. Forţele de ordine au mai lansat un atac cu grenade de tip Ceriomuha ceea ce i-a mai dispersat pe protestatari. În sediul MAI al RSSM au ajuns şi vicepreşedinţii Sovietului de Miniştri al RSSM, Mihail Platon şi Andrei Sangheli, precum şi preşedintele Comitetului Executiv Orăşenesc Chişinău, Vladimir Dobrea, şi adjunctul acestuia, Vladimir Tkacenko. În pofida eforturilor făcute de către reprezentanţii autorităţilor statului şi liderii FPM, manifestanţii nu doreau să se disperseze şi să meargă în Piaţa Victoriei pentru un alt miting. La sugestia liderilor politici, ministrul Afacerilor Interne, Vladimir Voronin, a ordonat forţelor de miliţie să se retragă în sediul MAI. La ora 21.00 va ajunge la sediul MAI un grup mixt format din 150 de militari din cadrul UM 7481. Noile forţe de ordine se vor desfăşura pe holurile MAI.

În condiţiile în care mulţimea de manifestanţi se îndrepta spre Piaţa Victoriei, cedând, în cele din urmă, insistenţelor liderilor FPM de-a se retrage pentru a formula o serie de revendicări clare şi concrete, dintr-o curte alăturată străzii Komsomolului, circa 30 – 40 de militari ai MAI au atacat mulţimea. Cuprinsă de furie, mulţimea de manifestanţi a atacat, din nou, clădirea MAI. În urma intervenţiilor liderilor politici, mulţimea a fost convinsă să se retragă, însă a cerut eliberarea arestaţilor. Cu foarte mare greutate, s-a obţinut eliberarea unui număr de arestaţi (75 de persoane), însă asupra mulţimii care se retrăgea s-a deschis foc de la parterul clădirii MAI, cu gloanţe oarbe, apoi, de la etaj, au izbucnit o serie de rafale de pistol-mitralieră. Mulţimea reia atacul asupra clădirii MAI. Ofiţerii de miliţie au tras focuri de avertisment în aer cu cartuşe oarbe şi de război. Coctailurile Molotov au provocat incendii în câteva cabinete ale MAI şi pe balconul în care dădea uşa anticamerei ministrului Voronin. Maşinile de pompieri nu au reuşit să se apropie de clădire, protestatarii împiedicând accesul acestora. Un om din mulţime s-a urcat în balcon şi a încercat să arboreze tricolorul, însă a fost arestat de către miliţieni. Unii dintre manifestanţi au urcat pe pervazurile unor cabinete incendiate. În intervalul de timp 22.10 – 23.00, forţele MAI al RSSM au folosit 162 de mijloace speciale pentru a opri avansul manifestanţilor în sediul MAI[19].

Citeşte analiza completă pe aesgs.ro


[1] Mircea Snegur, op. cit., p. 633 – 634.
[2] Gheorghe E. Cojocaru, op. cit., p. 186.
[3] Ibidem, p. 187.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ministrul plenipotenţiar al României la Berlin, Radu Crutzescu, comunica, la 19 ianuarie 1940, ministrului Afacerilor Externe de la Bucureşti, următoarele: „Sunt dator a semnala Excelenţei Voastre, în legătură cu dorinţa cercurilor oficiale germane de a vedea o Rusie cât mai liniştită şi deci, satisfăcută, întrebările ce mi se pun destul de des în ultimul timp, învăluite fireşte în toate rezervele, cu titlu de informaţie pur personală şi «fără să ne amestecăm într-o chestiune care nu ne priveşte» asupra posibilităţii unei rezolvări «definitive» a chestiunii Basarabiei prin cedarea părţii, recte regiunea Hotinului, cu majoritate ucraineană (fiindcă trebuie să spun că ucrainenii au devenit deodată, în ochii specialiştilor germani, ruşi de cea mai pură speţă). Mi se aminteşte cu binişorul că o asemenea soluţie ar avea toţi sorţii de a fi cu atât mai «definitivă» cu cât ruşii au dovedit cu prilejul trasării liniei de demarcaţie din Polonia că principiul naţionalităţilor este singurul lor îndreptar. Preciziunile de ordin etnografic şi geografic ce mi s-au dat în privinţa Basarabiei trădează însă unele cunoştinţe ce-mi dau de bănuit că această chestiune a fost supusă în birourile competente ale Ministerului Afacerilor Străine [german – n. n.] unui studiu mai amănunţit” (Vezi Vitalie Văratec, Preliminarii la raptul Basarabiei şi nordului Bucovinei, Bucureşti, Editura Libra, 2000, p. 30).
[7] Vladimir Voronin s-a născut pe 25 mai 1941 în satul Corjova din stînga Nistrului, aflat pe atunci în RSS Moldovenească. Mama sa, Palagheia Sârbu, era fiica lui Isidor Sârbu, refugiat în România din calea forţelor sovietice. Tatăl său, Nicolae Bujeniţă, moldovean de origine, a murit la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. În anul 1961 a absolvit Şcoala Profesională Cooperatistă din Chişinău şi a început să lucreze în industria panificaţiei. A fost membru al PCUS. Până în anul 1966 a fost şef al brutăriei din satul Criuleni. Între anii 1966-1971 a lucrat în funcţia de director al Fabricii de Pâine din Dubăsari. În anul 1971 a absolvit Institutul Unional pentru Industria Alimentară. Ulterior va absolvi Academia de Ştiinţe Sociale de pe lângă CC al PCUS (1983). După 1971 va fi promovat ca preşedinte al Comitetului Executiv Orăşenesc Dubăsari şi, mai apoi, la Ungheni ca preşedinte al Comitetului Executiv Orăşenesc şi Raional. În 1983, Vladimir Voronin a fost numit inspector în aparatul politic al PCM, iar în primăvara anului 1985 a trecut la conducerea unui Departament din cadrul Sovietului de Miniştri al RSSM. În toamna lui 1985 va deveni preşedintele Comitetului Orăşenesc Bender al PCM, iar din 24 decembrie 1985 va îndeplini funcţia de preşedinte al Comisiei pentru ştiinţă, cultură şi educaţie a Sovietului Suprem al RSSM. Pe 17 februarie 1989, Vladimir Voronin a devenit ministrul Afacerilor Interne al RSSM. În 1990, Vladimir Voronin a fost trecut în rezerva de cadre ale MAI al URSS şi a fost trimis ca student la Academia Ministerului Afacerilor Interne al URSS. După absolvire (1991) a devenit un pensionar rus, iar în 1994 a devenit prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În perioada 7 aprilie 2001 - 11 septembrie 2009 a fost preşedintele Republicii Moldova.
[8] Ion Costaş, op.cit., p. 37.
[9] Gheorghe E. Cojocaru, op. cit., p. 186.
[10] Ion Dub, un alt cetăţean al RSSM, şofer de troleibuz pe ruta nr. 22 din Chişinău, internat în Spitalul Clinic Orăşenesc nr. 4, va mărturisi: „Mă aflam la lucru. Pe la ora 18.20 am ajuns aproape de strada Armeană, circulând pe bulevardul Lenin, înspre Buiucani. Din cauza afluenţei de lume, transportul în comun a fost blocat. Am oprit troleibuzul, lumea a început să coboare, eu am îmbrăcat vesta galbenă, echipament obligatoriu pentru şoferi în asemenea situaţie. După ce am scos troleibuzul din reţea, am revenit în salon. În acel moment a intrat un locotenent superior şi mi-a spus să pun troleiele la loc şi să-mi continui drumul, asigurîndu-mă că partea carosabilă va fi imediat eliberată şi că miliţienii nu se vor atinge de mine. Văzînd cum lovesc în toţi delaolaltă şi cum îi îmbrâncesc în vitrinele din apropiere, am ezitat un moment, dar funcţionarul de la miliţie a insistat să fac ce-mi poruncise. M-am dat, deci, jos, am făcut ceea ce trebuia să fac, dar n-am reuşit să ajung până la uşa troleibuzului, că am fost înconjurat de vreo 5 miliţieni, care s-au năpustit cu bastoanele asupra mea. Le arătam că sunt la lucru, având şi jileta galbenă pe mine, le-am spus şi în voce tare că sunt şoferul troleibuzului, dar degeaba. După ce m-au lovit cumplit cu bastoanele în cap, până am căzut jos, au început să mă bată sălbatic cu picioarele. În momentul când am simţit sânge pe obraz, mi-am dat seama că sunt în stare să mă omoare şi spre norocul meu am reuşit să mă rostogolesc sub troleibuz. După ce aceşti călăi în uniformă s-au retras, nişte femei m-au scos de acolo, de unde mă aflam, cu haine rupte şi însângerate. (…) Am văzut cu ochii mei cum loveau în femei, bătrâni, copii. (…) O grozăvie, nu alta!” (Vezi 7 noiembrie 1989, prin ochii participanţilor, pe glasul.md, accesat pe 10.06.2017).
[11] Mircea Snegur, op. cit., p. 636.
[12] Se scanda: Jos mentalitatea imperială!”, „Jos dictatura comuniştilor!”, „Jos Demidenko!”.
[13] Gheorghe E. Cojocaru, op. cit., p. 189.
[14] Simion Kuzmici Grossu, prim-secretarul CC al PCM.
[15] Ion Costaş, op. cit., p. 45.
[16] Acestea fuseseră introduce în dotare în anul 1973 şi aveau lungimea de 65-70 cm, diametrul de 30-32 mm şi greutatea de 0,7-0,75 kg.
[17] Ion Costaş, op. cit., p. 48.
[18] Gheorghe E. Cojocaru, op. cit., p. 191.
[19] În urma asaltului asupra MAI, au fost răniţi 145 de militari, 34 dintre aceştia fiind spitalizaţi, patru în stare gravă. Au fost răniţi 73 de colaboratori ai Miliţiei, nouă dintre ei fiind internaţi în spital. O evaluare a prejudiciilor provocate sediului MAI a relevat faptul că au fost sparte geamurile la 142 de ferestre, au fost deteriorate 16 rame de ferestre şi 7 uşi, 28 de maşini de scris, 148 de aparate de telefon, pupitrul de comandă al centralei telefonice, o staţie radio staţionară, şi, totodată, a fost incendiat un automobil de patrulare VAZ-2101, sparte parbrizurile la maşini de serviciu, distruse alte bunuri din cabinetele incendiate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite