Lucian Onea, la Curtea Supremă pentru a contesta controlul judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea s-a prezentat, joi dimineaţa, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca cererea sa de revocare a măsurii controlului judiciar.

Pe 27 iulie, Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost puşi, de Parchetul General, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, ei având interdicţia de a comunica între ei şi cu anumite persoane, de a exercita profesia de procuror şi de a deţine arme.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis luni suspendarea  funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu. Marţi Curtea Supremă a a respins contestaţia formulată de Mircea Negulescu la măsura controlului judiciar, decizia instanţei fiind definitivă. 

Parchetul General susţine că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu au determinat prin constrângere un martor (Vlad Cosma - n.r.), ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia (Andreea Cosma - n.r.), să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/ liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală". Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite