Lucian Bode: Bugetul pe 2021 al MAI este unul realist, axat pe investiţii

Lucian Bode: Bugetul pe 2021 al MAI este unul realist, axat pe investiţii

Lucian Bode/ FOTO Facebook

Proiectul de buget de stat pe anul 2021 este realist, sustenabil, echilibrat şi pune accentul pe dezvoltare şi investiţii, afirmă ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

"Bugetul de stat este o construcţie complexă de planificare care pe parcursul unui an se ajustează şi se redimensionează în funcţie de evoluţiile economiei. Cu toţii ne dorim creşteri ale bugetului, alocări mai mari de la an la an pentru ordonatorii principali de credite, respectiv resurse suficiente pentru a susţine toate planurile de dezvoltare", a scris Bode, sâmbătă, pe Facebook.

 
Referindu-se la bugetul MAI pe 2021, el a arătat că înregistrează o creştere de aproximativ 6% raportat la execuţia preliminată pe 2020, excluzând cheltuielile cu organizarea alegerilor de anul trecut.
 
Ministrul susţine că, prin această construcţie bugetară, au fost create premisele favorabile din punct de vedere al alocărilor pe principalele capitole bugetare, astfel încât să fie asigurată îndeplinirea cu succes a sarcinilor instituţionale ce revin Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în acest an.
 
O linie importantă de acţiune pentru care au fost prevăzute fonduri în bugetul MAI, prin alocarea a 11,2 milioane de lei, o reprezintă continuarea facilitării ajutorului pentru Republica Moldova din stocurile de urgenţă medicală pentru acordarea de asistenţă în contextul eforturilor de combatere a pandemiei de COVID-19, precizează Lucian Bode, arată agerpres.ro. De asemenea, el a adăugat că în bugetul pe 2021 al MAI, s-a pus accent pe alocarea de fonduri destinate creşterii gradului de înzestrare, îmbunătăţirii condiţiilor de muncă, creşterii absorbţiei de fonduri externe nerambursabile, precum şi asigurării drepturilor salariale, inclusiv prin acordarea titlului de specialist de clasă.
 
"Ministerul Afacerilor Interne are un potenţial uriaş pe care sunt hotărât să îl fructific pe zona de atragere fonduri europene. Acestea, ca sursă suplimentară de finanţare, depăşesc cu mult alocările anilor precedenţi, fiind de trei ori mai mari raportat la execuţia preliminată a anului 2020. Pe lângă suma de 1,5 miliarde de lei aferentă proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, am identificat un portofoliu de proiecte de investiţii în cuantum de aproximativ 1,3 miliarde de euro, ce poate fi susţinut prin noul PNRR pentru perioada 2021-2026", a punctat ministrul. 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările