Liviu Dragnea a cerut să fie transferat din închisoare. Unde vrea să îşi ispăşească pedeapsa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada de carantină se apropie de final pentru Liviu Dragnea, acesta depunând deja o cerere de transfer din penitenciar, a declarat Dumitru Coarnă, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România.

Potrivit afirmaţiilor făcute de acesta la România TV, există informaţii din care reiese că Liviu Dragnea ar fi cerut transferul la un penitenciar din judeţul Mehedinţi, respectiv penitenciarul Vânjuleţ.

După perioada de carantină fostul lider al PSD va fi transferat la un penitenciar din ţară, în funcţie de domiciliul pe care îl are în buletin. În Alexandria nu există penitenciar. În prezent Liviu Dragnea se află încarcerat la Penitenciarul Rahova unde e încă în perioada de carantină.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, pe 27 mai, definitiv, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Instanţa supremă a menţinut în cazul lui Liviu Dragnea pedeapsa aplicată de instanţa de fond.

Decizia de condamnare a fost luată de patru dintre cei cinci membri ai completului, unul dintre judecători făcând opinie separată, în sensul trimiterii dosarului spre rejudecare, pe motiv că acel complet de la fond ar fi trebuit să fie specializat în judecarea faptelor de corupţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite